VIAȚA DE DUPĂ MOARTE
’Umar Suleyman Al-Ashqar
Lăudat fie Allah, Cel Care dă şi ia Viaţa, Cel Care aşează sufletele în corp şi apoi le ia, Cel Care ne-a creat pe noi din ţărână şi ne întoarce pe noi în ţărână şi Care, atunci când va dori El, ne va aduce înapoi din ţărână şi ne va învia!
Şi fie binecuvântările şi pacea asupra Profetului Ales care a vorbit foarte mult despre moarte şi despre cât de grea este ea, despre Ziua Învierii cu chinurile şi terorile ei, despre Foc şi chinurile sale, despre Paradis şi bucuriile lui, care a trezit oamenii din ignoranţa lor, scăpându-i de confuzie şi îndrumându-i pe calea cea dreaptă! Şi fie binecuvântările şi pacea asupra familiei sale pure şi asupra companionilor săi nobili, asupra celor care îl urmează în adevăr, asupra celor care trăiesc în această lume în timp ce inimile lor tânjesc după Viaţa de Apoi, străduindu-se astfel să ajungă în acel loc etern, străduindu-se în continuare până în ziua în care Îl vor întâlni pe Domnul lor, Allah să fie mulţumit de ei!
Am fost aduşi în această viaţă cu voia Celui Care este Originea vieţii şi Dătătorul de viaţă şi vom părăsi această viaţă când Cel Care ne-a dat nouă sufletul se va decide să ni-l ia. Unii oameni se nasc, iar alţii pleacă din această lume. Aceştia sunt precum valurile mării care vin unul după altul; de fiecare dată când un val se sparge de mal, el este urmat de un alt val. Oamenii sunt precum un râu care curge neîncetat, deşi apa pe care o vedem în faţa noastră acum nu este aceeaşi apă pe care am văzut-o în urmă cu o secundă. Ei sunt precum un câmp plin de plante, de-a pururi verde; de fiecare dată când ceva se ofileşte şi moare în acel câmp, altceva îi ia locul. Ei sunt precum un panou iluminat de sute de mii de lumânări; îl vezi pururi strălucitor, dar, când te uiţi de aproape, descoperi secretul continuităţii sale − de fiecare dată când o lumânare se stinge, în locul ei se aprinde alta.
Această lungă şi continuă existenţă umană se va sfârşi într-o zi. Va veni o zi când omenirea nu va mai exista, iar întregul Univers va fi distrus. Toate stelele se vor stinge, iar valurile mării se vor opri. Toată vegetaţia se va usca, iar râurile vor seca. Totuşi această distrugere nu va reprezenta sfârşitul, ci doar unul dintre stadiile prin care omul va trece. Va veni o zi când vom fi înviaţi şi vom da socoteală pentru faptele noastre din viaţa pământească.
Credinţa că vom fi înviaţi este esenţială în îndrumarea omului pe calea cea dreaptă, deoarece omul, în adâncul inimii, iubeşte nemurirea şi viaţa eternă. Astfel, Iblis (Satana) l-a ispitit pe Adam să mănânce din pomul interzis, pretinzând că, dacă va mânca din acesta, el şi soţia sa vor avea viaţă eternă:
Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: «O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?» (Ta-Ha 20:120).
Necredinţa în învierea din Ceasul Judecăţii aduce amărăciune în sufletele oamenilor şi face ca omenirea să devieze de la calea cea dreaptă.
Unii dintre aceia care resping ideea învierii se plâng şi se lamentează pentru că viaţa lor se micşorează cu fiecare clipă care trece. Acest lucru poate conduce la izolare şi durere până în clipa morţii. Dacă ei sunt scriitori sau poeţi, îşi transpun sentimentele de tristeţe, supărarea, confuzia şi durerea în articole, cărţi sau versuri, oferind astfel consolare celor aflaţi în aceeaşi situaţie. De fapt, în modul acesta doar se sporeşte durerea, iar cel bolnav se îmbolnăveşte şi mai tare. Unii dintre cei care nu cred în înviere, fiind presaţi de fiecare secundă care se scurge, se grăbesc să-şi satisfacă plăcerile fizice de teamă că vor muri înainte să guste din toate.
Scurta noastră existenţă în această lume este foarte importantă. Calea către fericirea eternă care ne duce înspre viaţa veşnică depinde de realizarea perfecţiunii noastre şi a altora. Perfecţiunea, care ne purifică sufletele şi ne corectează faptele, are un fundament limpede, explicat de Profeţi şi de toate Cărţile Divine revelate.
Deoarece legătura dintre viaţa aceasta şi Viaţa de Apoi este foarte strânsă − precum aratul, semănatul, seceratul şi recoltatul, omul trebuie să ştie cât mai multe despre ce-l aşteaptă, să se pregătească şi să-şi trăiască această viaţă în aşa fel încât să-i fie bine dincolo. Nici chiar cele mai ascuţite minţi în cele mai profunde viziuni nu pot ridica vălul în spatele căruia se ascunde Viaţa de Apoi; noi nu avem acces la ea. Dar Allah ne-a spus unde vom merge după această viaţă şi care este cursul inevitabil al vieţii. Viaţa de Apoi şi viaţa de pe pământ sunt menţionate împreună pentru că sunt inter-relaţionate şi pentru ca sufletele să se menţină pe calea cea dreaptă într-o lume unde multe creaturi, oameni şi djinni, se străduiesc să-i îndepărteze pe oameni de la calea lui Allah.
Despre informaţiile pe care Allah ni le-a oferit referitor la ziua neştiută în care Îl vom întâlni trebuie să se vorbească clar şi în detaliu, în aşa fel încât omul să fie încurajat în credinţa sa (yeqiyn).
Învierea este ceva nevăzut, dar real. Nu ar fi putut fi considerată astfel dacă relatările referitoare la ea nu ar fi fost pe bună dreptate atribuite lui Allah sau Trimisului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
_____________
Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi