Ce a lăsat în urmă Muhammad s.a.s.?

 

 

Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!)

Modelul din Medina

 

Khurram Murad

 

Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. Modelul de guvernare din Medina, bazat pe justiţie, respect, demnitate umană şi permanenta conştientizare a lui Allah / Dumnezeu, a fost admirat de toţi musulmanii care au căutat călăuzirea şi inspiraţia după aceea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a elaborat prima constituţie din lume în care drepturile minorităţilor religioase erau protejate şi s-a angajat în tratative şi alianţe cu toate triburile vecine. A trimis scrisori conducătorilor persani, egipteni, etiopieni şi bizantini, comunicând mesajul său monoteist şi invitându-i să accepte Islamul.

Pentru întâia oară în istorie, copiilor, femeilor, orfanilor, străinilor şi sclavilor le-au fost recunoscute drepturile şi li s-a oferit protecţie. Multe dintre ideile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) par a fi surprinzător de moderne; el a condamnat rasismul şi naţionalismul, spunând: „Nici un arab nu este superior unui ne-arab şi nici un alb nu este mai presus de un negru decât prin evlavie.”

Quranic_Manuscript_-_3_-_Hijazi_script-247x300El a stabilit legi pentru protecţia animalelor, plantelor şi a mediului. A încurajat comerţul liber şi investiţiile, a interzis camăta şi a reglementat drepturile muncitorilor. El a militat pentru pace, dar a definit şi parametrii în care poate fi utilizată forţa, când aceasta a fost necesară. El a convins oamenii să renunţe la alcool, droguri, prostituţie şi crimă şi a promovat o viaţă sănătoasă. A condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate, chiar şi în Europa, doar câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) i-a încurajat pe adepţii săi să caute ştiinţa benefică în orice loc şi în orice domeniu, iar rezultatul acestei recomandări a fost că musulmanii nu s-au confruntat cu nici un conflict între ştiinţă şi religie şi au condus lumea multe secole după aceea. Cu toate că legenda Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a dăinuit în orice aspect al existenţei, de la artă la politică, cea mai mare realizare a lui a fost promovarea monoteismului islamic. Aşa cum nucleul este centrul unui atom şi Allah / Dumnezeu Unicul este inima Islamului. Musulmanii se întorc către Creatorul lor pentru călăuzire, fără a avea nevoie de intermediari şi fără a-şi pierde demnitatea prin alunecarea în idolatrie şi superstiţii.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a realizat toate acestea datorită tăriei caracterului său şi prin exemplu personal; el a inspirat şi trezit în adepţii săi, precum nimeni altcineva, dragoste, devoţiune şi respect. În timp ce alţi oameni au fost corupţi atunci când au ajuns să deţină puterea absolută, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a rămas umil, mereu conştient de sursa binecuvântării sale: „Sunt doar un servitor al lui Allah / Dumnezeu”, şi „am fost trimis doar ca un învăţător”.

El şi-a petrecut zilele servindu-i pe oameni, iar nopţile în rugăciune; a predicat moderaţia şi echilibrul în religie, a interzis urmaşilor săi să practice viaţa monahală, preferând ca ei să îşi întemeieze o familie bazată pe principii islamice şi să se implice în viaţa concretă pentru a face lumea mai bună, rămânând devotaţi lui Allah / Dumnezeu Preaînaltul.

În scurtul interval al unei generaţii şi în timpul vieţii sale, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a transformat cu succes credinţa, mentalitatea şi cultura oamenilor din Arabia; în 100 de ani, mesajul său a atins inima milioanelor de oameni din Africa, Asia şi din unele părţi ale Europei. Relatările Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) au fost notate cu grijă de companionii săi şi consemnate în culegeri de relatări autentice, accesibile astăzi şi în traduceri. Împreună cu Sfântul Coran, aceste texte au format pentru musulmani baza holistică a unui stil de viaţă desăvârşit; pentru alţii, ele oferă o incursiune fascinantă în inima şi mintea unui om excepţional şi un model de la care putem învăţa multe.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

În legătură cu o postare