Zainab Alwani
cercetătorul contemporan Abdul-Hamid Abu Sulayman notează că cea mai corectă înțelegere a cuvântului daraba în versetul 4: 34 (adesea tradus ca a bate) este înțelesul de a separa. După o analiză amănunțită a celor șaptesprezece cazuri în care Coranul folosește termenul daraba, el concluzionează că înțelesul general al cuvântului rădăcină daraba este de a separa, distanța, pleca, abandona șamd.[1]
După ce a analizat versetul 4: 34 în contextul general al Coranului, Abu Sulayman a concluzionat că în acest context, cuvântul arăbesc daraba nu înseamnă „bate”, ci mai degrabă separarea temporară a soțului de soția sa.[2]
Această înțelegere este susținută de faptele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cum am explicat mai sus. Chiar și când soția Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost acuzată de adulter de unii membri ai comunității, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) niciodată nu a ridicat mâna sau chiar vocea la soția sa.[3] În schimb, i-a permis Aișei să stea în casa tatălui ei timp de o lună la cererea ei, până ce inocența ei a fost stabilită de către Coran.[4] Cum am explicat mai devreme, când soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-au plâns de el, el le-a oferit opțiunea să stea cu el sau să îl părăsească.
Într-un context istoric în care bărbatul nu avea nevoie de permisiunea de a-și bate nevasta, Coranul a restricționat violența domestică prin prescrierea anumitor proceduri pentru decizia referitoare la o dispută conjugală în care soțul avea o temere de conduită indecentă a soției sale. În primul rând, este important de notat că aplicarea versetului 4: 34 este restricționată la o situație specifică în care se crede că soția este vinovată de rebeliune (nushuz) sau de comportament indecent. În al doilea rând, Coranul a stabilit anumite proceduri pe care soțul să le respecte dacă se confruntă cu asemenea situație. Prima, este să o sfătuiască. Dacă o femeie nu dă atenție sfătuirii verbale sau mustrării, atunci soțul poate să răspundă gravității situației prin a nu dormi cu ea, dându-i șansa să realizeze riscurile implicate dacă nu își reia obligațiile față de căsătorie.
A treia și ultima, termenul daraba (adesea tradus greșit ca „a bate”) sugerează că soțul ar putea să o lovească simbolic prin folosirea unui lucru foarte ușor, cum ar fi un șervețel, care este cea mai tradițională interpretare. Cu toate acestea, chiar și când cea mai tradițională interpretare a cuvântului daraba se aplică, în nici un caz această interpretare permite un comportament abuziv, cum clar specifică faptul că înțelesul cuvântului daraba este de a acționa simbolic în acest context. Savanții tradiționali au pus atât de multe condiții la această „lovire” sau „atingere” ușoară încât au făcut-o pur și simplu simbolică. Printre aceste condiții este aceea că soțul poate folosi doar un siwak sau o batistă împăturită și nu poate lovi fața sau lăsa vreun semn. În această privire, acest verset funcționează ca o restricție la folosirea violenței și nu ca o autorizație. Așa cum punctează Jamal Badawi,[5] acest verset limitează severitatea acestei acțiuni, astfel prevenind oamenii de un abuz excesiv, care poate apărea dacă pașii nu ar fi fost specificați și limitați.
Indiferent de interpretarea pe care cineva o aplică, acest verset nu aprobă în nici un caz violența domestică. Prin urmare, câțiva juriști contemporani cum ar fi Dr. Taha Jabir Al-Alwani[6] sugerează că în societățile din ziua de azi, al treilea pas al procesului (adică „lovirea” soției) ar putea să nu fie aplicabil. Dr. Al-Alwani își bazează opinia pe regulile legislative ale companionilor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a altor juriști în materie, ca și a altor domenii a legii islamice în care regulile iau în considerare circumstanțele specifice și elementele unei chestiuni date.[7] Al-Alwani explică faptul că juriștii iau în considerare scopurile căsătoriei când formulează reguli din versete. Scopurile generale ale căsătoriei includ îndeplinirea condițiilor necesare pentru un trai armonios și liniștit, construirea relațiilor de familie și ramificații, și procrearea. Aplicarea învățăturilor din Coran nu pot contrazice sau compromite aceste obiective. Câteodată juriștii aplică înțelesul literal al unui verset când acel înțeles va duce la realizarea acestor obiective; în alte dăți, ei aplică gândirea unui verset dacă înțelesul literal periclitează îndeplinirea acestor obiective.
În cazul versetului 4: 34, accentul este pus pe gândirea versetului, care este protecția unității familiale față de un pericol real pentru supraviețuirea sa. În lumea din ziua de azi, lovirea soției va duce cu siguranță la distrugerea unității familiale pe care acest verset caută să o păstreze. Conform metodologiei lui Al-Alwani, ultimul pas în procesul din versetul 4: 34 se poate să nu mai fie aplicabil luând în considerare schimbările contextuale și circumstanțiale.
[1] Abu Sulayman, Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006, p. 19.
[2] Pentru o analiză completă și discuție, vezi: Abu Sulayman Abdulhamid A., Discordia conjugală: Recăpătarea întregului Spirit Islamic al Demnității Umane, Londra, Institutul Internațional de Gândire Islamică, 2006
[3] Adulterul este o ofensă serioasă în contextul islamic. O acuzație de adulter este baza unei acționări legale.
[4] Coran, 24: 11-20.
[5] Jamal Badawi, Egalitatea sexelor în Islam: Principiile de Bază, Plainfield, Publicația American Trust, 1995.
[6] Taha Jabir Al-Alwani, Președintele Școlii de Științe Islamice, Leesburg, Virginia.
[7] Idem.