Ruga pentru cel decedat

 

Copilul drept-credincios care se roagă pentru cel decedat

 Enghin Cherim

 

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor: «Of» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut când am fost mic!» (Al-Israa’: 23-24).

„Când moare fiul lui Adam nu i se mai scrie nicio faptă în afară de trei lucruri: pomana dăinuitoare, ştiinţa folositoare şi copilul drept-credincios care se roagă pentru el.” (Hadis relatat de Bukhari și Muslim).

„Drept-credinciosului îi sunt de folos odată cu moartea sa următoarele fapte: ştiinţa pe care a transmis-o şi a răspândit-o mai departe copilul dreptcredincios pe care l-a lăsat în viaţă, Coranul pe care l-a lăsat ca moştenire, moscheea pe care a construit-o, casa pe care a construit-o pentru drumeţi, râul căruia i-a croit drumul sau pomana pe care a dat-o când era în viaţă.” (Ibn Majeh).

„Bunul Allah îi va ridica nivelul robului în Rai şi acesta va întreba: «Pentru ce am primit acest lucru?» I se va răspunde: «Datorită rugii copilului tău pentru tine.»”

Copilul drept-credincios, fie el băiat sau fată, le poate fi de folos părinţilor dacă se roagă pentru ei, căci prin părinţi au fost aduşi la viaţă. Dacă părinţii au ştiut să-şi educe copiii în spiritul învăţăturilor Islamului, aceştia vor culege roadele acestei educaţii atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi.

Astfel şi părinţii decedaţi primesc răsplata rugăciunii pe care o împlineşte, a postului pe care îl ţine, a pomenii pe care o dăruieşte şi a oricărei fapte bune pe care o face copilul lor. Islamul le porunceşte copiilor să se comporte frumos cu părinţii, să nu-i supere nici măcar prin rostirea cuvântului „of” şi să fie îndurători cu ei, mai ales la bătrâneţe, iar după moartea lor ne porunceşte să ne rugăm pentru iertarea lor:

Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut când am fost mic! (Al-Israa’: 23-24).

În prezent, unii copii nu-şi mai respectă şi nu-şi mai ascultă părinţii, ba chiar se comportă foarte urât cu ei; odată cu moartea părinţilor se bucură că vor intra în posesia bunurilor lor. Fără îndoială că acesta nu este un comportament islamic. Pe altă parte, părinţii nu-şi educă copiii în spiritul Islamului, dar când aceştia cresc au pretenţia să-i asculte şi să se roage pentru ei după moarte.

Unii părinţi îi pregătesc pe copiii lor în toate domeniile acestei vieţi, mai puţin în cel religios, crezând că acesta din urmă nu este folositor. Astfel, copiii ajung ingineri, doctori sau directori, însă omit cel mai important lucru: credinţa în Allah.

În zadar cunoşti toate aspectele acestei vieţi, dacă nu-ţi cunoşti Stăpânul, pe Cel Care te-a creat şi la Care te vei întoarce.

Aşadar, dacă vrem ca şi copiii noştri să ne fie de folos atunci când vom ajunge în mormânt, trebuie să avem mare grijă de educaţia lor, căci ei vor face ceea ce le-am arătat şi ceea ce au văzut la noi, precum zice proverbul: „Omul culege ceea ce a semănat.” Unii învăţaţi musulmani îi consideră pe copii ca fiind o parte din răsplata părinţilor, datorită faptului că părinţii sunt cei care-i educă pe copii şi tot ei sunt cei care îi îndrumă la împlinirea faptelor bune şi-i opresc de la săvârşirea de păcate.

 

sursa: islamromania.com

În legătură cu o postare