Yusuf Al-Qardawi
Propaganda şi invazia orientală a anilor precedenţi şi-a concentrat atacul pe două subiecte menite să defăimeze atitudinea islamică privind femeile. Acestea sunt divorţul şi poligamia, deşi, de fapt, ele reprezintă două lucruri bune de care Islamul este mândru.
Este într-adevăr regretabil că, atunci când sunt discutate aceste două lucruri privind musulmanii, ei se referă la ele ca fiind două probleme ale familiei şi societăţii. Ei vorbesc de ele într-un mod care discreditează Islamul şi legile lui remarcabile.
De fapt, Islamul nu a dat legi privitoare la aceste două chestiuni decât pentru a rezolva multe probleme din viaţa bărbaţilor şi a femeilor, precum şi din viaţa familiei şi a societăţii. Adevărata problemă este neînţelegerea spuselor lui Allah sau neîndeplinirea lor. Orice este folosit greşit duce la deservicii periculoase.
De ce a legalizat Islamul divorţul?
Nu orice divorţ este demn de laudă în Islam. Unele cazuri de divorţ sunt neplăcute sau chiar interzise, deoarece determină distrugerea familiei de care Islamul are grijă să fie solid construită şi bine formată. De aceea este relatat de la Abu Dawud: „Lucrul permis pe care Allah îl urăşte cel mai mult este divorţul”. De asemenea, despre divorţ este menţionat şi în Coran:
Şi au urmat ceea ce şeitanii au născocit în timpul împărăţiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci şeitanii au fost necredincioşi. Ei i-au învăţat pe oameni vrăjitoria şi ceea ce a fost trimis celor doi îngeri din Babel, lui Harut şi Marut. Dar ei doi nu învăţau pe nimeni înainte de a-i spune: «Noi suntem o ispită, deci nu fi necredincios!» Şi au învăţat de la ei doi [chiar şi] cum să semene dezbinare între bărbat şi soaţa lui. Însă ei nu puteau să facă rău nimănui, fără îngăduinţa lui Allah. Ei au învăţat ceea ce le aduce rău şi nu le foloseşte şi totuşi au ştiut că cei care vor dobândi aceasta nu vor avea parte în Viaţa de Apoi. Ce lucru de nimic au dobândit în schimbul vinderii sufletelor lor! Dacă ei ar fi ştiut! (Al-Baqarah 2:102).
De aceea Coranul compară despărţirea dintre bărbat şi nevasta lui cu vrăjitoriile eretice, precum spune Allah Atotputernicul:
Iar dacă cei doi se despart, atunci Allah poate să-i înzestreze pe amândoi cu dărnicia Sa. Şi Allah este Cel cu Har Nemărginit [şi] Înţelept (Wasi’, Hakim). (An-Nisaa’ 4:130).
Divorţul, conform legislaţiei islamice, este similar cu o operaţie dureroasă; omul sănătos îndură durerile rănii sale, chiar şi o amputare, pentru a-şi proteja restul părţilor corpului de răni mai grave. Dacă dezgustul dintre soţ şi soţie se menţine, metodele de reconciliere şi încercările celorlalte persoane de a-i împăca eşuează, divorţul este atunci cel mai amar medicament ce nu are o altă alternativă. Acesta este motivul pentru care, dacă nu poate fi o reconciliere, se aplică divorţul. Coranul cel Sfânt spune:
Iar dacă cei doi se despart, atunci Allah poate să-i înzestreze pe amândoi cu dărnicia Sa. Şi Allah este Cel cu Har Nemărginit [şi] Înţelept (Wasi’, Hakim). (An-Nisaa’ 4:130).
Ce porunceşte Islamul aici se datorează motivelor, înţelepciunii şi intereselor musulmanilor. Este ilogic să forţezi, prin puterea legii, o viaţă între doi parteneri care nu se simt bine unul cu altul şi nu au încredere unul în celălalt. Dimpotrivă, ei ajung la sentimente de repulsie. Să obligi la o astfel de viaţă prin puterea legii este o pedeapsă severă, nemeritată de om decât dacă a comis o crimă gravă. Este mai rău decât închisoarea pe viaţă şi este cu siguranţă insuportabil precum Iadul. În vremurile vechi, un bărbat înţelept a spus: „Una dintre cele mai mari nenorociri este să trăieşti cu cineva care nu este de acord cu tine, dar nu te părăseşte.”
Abu Al-Tayyeb Al-Mutanaby a spus: „Unul dintre necazurile unui bărbat liber este să fie prins în situaţia inevitabilă de a se comporta cu un duşman precum cu un prieten. Dacă aşa se spune despre un amic pe care îl întâlneşti o dată sau de mai multe ori pe săptămână, pentru una sau mai multe ore pe zi, atunci ce se poate spune despre soţia care stă în casa lui, este foarte aproape de el şi îi este parteneră de viaţă?”
Limitarea numărului divorţurilor
Islamul a stabilit un număr de principii, învăţături şi reguli care, dacă sunt urmate şi îndeplinite cu discreţie, ar diminua necesitatea divorţului şi ar limita efectele răspândirii unei situaţii neplăcute. Unele dintre acestea sunt următoarele:
1. Să alegi o soţie bună, să fii mai atent la religia şi moralitatea ei decât la banii, bogăţia şi frumuseţea sa. Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa!) a zis: „O femeie este luată în căsătorie pentru patru calităţi: banii, numele de familie, frumuseţea şi religiozitatea ei. Ia-le pe cele religioase şi vei fi mulţumit!” Hadisul este convenit, relatat de Abu Huraira şi consemnat în Al-Lu’lu’ wal-Mergean (928).
2. A-ţi vedea logodnica înainte de încheierea contractului de căsătorie reprezintă o necesitate pentru a fi liniştit în ceea ce priveşte frumuseţea ei în ochii lui şi locul său în inima lui; această privire este mesagerul căldurii şi afecţiunii. Din acest motiv, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus unui bărbat care a încercat să se căsătorească cu o femeie pe care nu o văzuse: „Du-te şi priveşte-o, pentru că aceasta va duce la armonia dintre voi!”, (vezi Sahih Al-Jame’ As-Saghir), adică va aduce căldură şi armonie. Această poruncă profetică: „Priveşte-o…”, dacă nu indică obligaţie, atunci indică preferinţă, fără îndoială. Hadisurile (tradiţiile profetice) care prezintă acelaşi înţeles sunt numeroase. Jabir a spus despre femeia cu care s-a căsătorit: „Obişnuiam să mă ascund după un copac şi să o privesc, până când am văzut la ea ceva ce m-a determinat să mă căsătoresc cu ea.”
Din păcate, sunt anumiţi musulmani care percep privirea bărbatului asupra logodnicei sale ca pe un act imoral. De aceea el nu o vede până în ziua nunţii, deşi poate fi elevă sau studentă şi merge la şcoală şi la piaţă, fiind văzută de toată lumea în afară de logodnicul său.
În opoziţie, sunt cei care îi permit bărbatului să fie singur cu logodnica lui şi le permit să iasă frecvent împreună la cinema etc. Astfel, s-a pierdut ceea ce este corect prin aceste două extreme ale exagerării şi ale comportamentului imoral.
3. Pentru femeia interesată, tutorii ei trebuie să o sfătuiască să aleagă un soţ cu caracter nobil şi să îl prefere pe cel a cărui credinţă şi moralitate este satisfăcătoare. Noi am menţionat deja următorul hadis: „Dacă bărbatul care te mulţumeşte în credinţă şi moralitate vine la tine, lasă-l să se căsătorească (cu fiica ta).” Predecesorii au relatat: „Când îţi măriţi fata, las-o să se căsătorească cu un bărbat credincios; dacă o iubeşte, o va trata cu nobleţe şi dacă o urăşte, nu va fi nedrept.”
4. Consimţământul unei femei de a se căsători cu cel care îi propune aceasta este o condiţie a mariajului. Nu este niciodată permis să căsătoreşti o persoană care nu e de acord. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a anulat căsnicia unei femei care s-a căsătorit pentru că a fost obligată.
5. Se consideră că mulţumirea şi aprobarea tutorelui femeii este obligatorie sau preferabilă; de aceea o femeie nu se mărită dacă familia nu este de acord sau este nemulţumită de mariaj. Acest fapt ar conduce la îndepărtarea dintre femeie şi familia sa; o asemenea îndepărtare se poate reflecta şi în căsnicia ei şi poate avea un efect negativ asupra sa.
6. Consultarea mamelor în privinţa căsătoriilor fiicelor lor pentru ca mariajul să fie stabil şi toate părţile să fie mulţumite. Se relatează că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Întrebaţi femeile despre fiicele lor”; am menţionat deja hadisul şi discursul imamului Al-Khattab.
7. Este necesar să trăieşti în căsnicie în înţelegere reciprocă, clarificând detaliile drepturilor şi îndatoririlor cuplului, evocând credinţa pentru a rămâne credincioşi legilor lui Allah şi pentru a te teme şi a asculta de Allah, urmând legile Lui. Soţul şi soţia au sarcini de îndeplinit în schimbul drepturilor fiecăruia. Un musulman îşi îndeplineşte sarcinile înainte de a întreba de drepturile lui. Allah Atotputernicul spune:
Muierile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii şi nu le este îngăduit să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Iar bărbaţii lor sunt mai îndreptăţiţi să le aducă înapoi în acest răstimp, dacă vor împăcarea. Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă. Dar bărbaţii au o treaptă peste ele. Şi Allah este Atotputernic, Înţelept (‘Aziz, Hakim). (Al-Baqarah 2:228).
8. Soţul trebuie să fie realist şi să nu caute perfecţiunea în soţia lui, să îi ia în considerare calităţile, precum şi punctele slabe. Dacă lui nu-i place o trăsătură a sa, va găsi alta care să îl satisfacă. Avem hadisul: „Niciun credincios nu ar trebui să deteste o femeie care crede în Allah; dacă detestă una dintre manierele ei, el va fi satisfăcut de alta.” Hadisul este relatat de Abu Huraira şi consemnat de Ahmed şi Muslim, op. cit. (7741).
9. Dacă simte o antipatie faţă de soţia sa, soţul trebuie să îşi folosească raţiunea şi să ia în considerare bunăstarea generală a tuturor celor implicaţi. El nu trebuie să se grăbească să cedeze sentimentelor sale şi trebuie să aibă încredere că Allah poate schimba impulsul lui cu ceva bun. Allah Atotputernicul spune:
O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [ca zestre], decât dacă ele au săvârşit un păcat învederat, ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine. (An-Nisaa’ 4:19).
10. Soţul trebuie să o trateze pe soţia neascultătoare cu înţelepciune, progresând pas cu pas de la bunăvoinţa lipsită de slăbiciune, la fermitatea lipsită de violenţă. Allah Atotputernicul spune:
Bărbaţii sunt proteguitori ai muierilor, datorită calităţilor deosebite cu care i-a dăruit Allah şi datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor. Iar cele evlavioase [dintre femei] sunt ascultătoare şi păzitoare [ale celor care trebuiesc păzite] în absenţa [soţilor lor], pe care şi Allah le păzeşte. Pe acelea de a căror neascultare vă temeţi, povăţuiţi-le, părăsiţi-le în paturi şi loviţi-le! Dar dacă ele [revin şi] ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor. Allah este Cel mai Înalt, Măreţ (‘Aliyy, Kabir). (An-Nisaa’ 4:34).
11. Să ceară societăţii să intervină, când se întâmplă un abuz între soţ şi soţie, prin formarea unui consiliu de familie al persoanelor de încredere dintre rudele lui şi ale ei, ca o încercare de îndreptare, reconciliere şi rezolvare a crizelor existente prin metode paşnice. Allah Atotputernicul a spus:
Dacă vă temeţi de o pricină între ei doi [cei doi soţi], atunci trimiteţi un arbitru din neamul lui şi un arbitru din neamul ei. Dacă voiesc ei [arbitrii] împăcarea, Allah va readuce înţelegerea între ei [cei doi soţi]. Allah este Atoateştiutor, Bineştiutor (‘Alim, Khabir). (An-Nisaa’ 4: 35).
Acestea sunt învăţăturile Islamului. Dacă musulmanii le urmează şi le păstrează, numărul divorţurilor va fi cu mult redus.
Când şi cum au loc divorţurile?
Islamul, cu toate acestea, nu hotărăşte divorţul în toate cazurile. Divorţul este permis, conform Coranului şi Sunnei (tradiţiilor profetice), când bărbatul nu este pripit şi alege un moment potrivit. De exemplu, el nu ar trebui să divorţeze când soţia sa se află în perioada menstruaţiei, nici când ea nu se află în această perioadă, dacă el a avut relaţii cu ea. (Dacă se află în perioada dintre menstruaţii şi dacă el a întreţinut relaţii cu ea, soţul nu trebuie să divorţeze de ea până când nu a depăşit următoarea menstruaţie, asigurându-se astfel că nu este însărcinată – nota editorului). Dacă totuşi divorţează, divorţul nu ar fi conform învăţăturii (Sunnah) Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi ar fi interzis. Unii jurişti au mers atât de departe, încât au spus că divorţul nu este valid pentru că nu întruneşte ceea ce ne-a poruncit Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În hadisul autentic se afirmă: „Oricine a săvârşit ceea ce noi nu am poruncit, fapta lui nu este validă.” Hadisul este consemnat de Muslim (1718) de la Aişa. Bărbatul ar trebui să fie sobru, într-o stare echilibrată şi conştientă. Dacă nu este conştient pe deplin, este forţat sau furios, fapt care îl face să treacă mai departe cu intenţia şi imaginaţia sa şi să rostească ceea ce nu doreşte, divorţul nu este considerat valid. Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2193) şi Ibn Majah (2046) cu acordul Aişei.
Într-un nobil hadis se spune: „Niciun divorţ în momente de furie orbitoare.” Abu Dawud l-a interpretat astfel: „într-un acces de mânie”, în timp ce alţii l-au interpretat altfel: „cu forţa”. Ambele variante sunt corecte.
El trebuie să aibă intenţia de a divorţa de soţia sa şi să fie în momentul de faţă despărţit de ea. Dar dacă face din divorţ o ameninţare, un şantaj sau ceva de care se foloseşte pentru a jura, acesta va fi invalid, aşa cum au spus savanţii. Această opinie a fost reafirmată de valoroşi jurişti precum Ibn Al-Qayyim şi şeicul său, Ibn Taymiyyah.
Dacă astfel de tipuri de divorţ nu sunt valide, cele care rămân sunt cele cu intenţie, asupra cărora s-a reflectat şi care au fost analizate de către soţ înainte de a fi concretizate, şi pe care el le vede ca o soluţie unică la o situaţie de viaţă imposibilă. Divorţul este descris de Ibn ‘Abbas astfel: „Divorţul care este numai conform unei intenţii.” Hadisul este menţionat de Al-Bukhari în secţiunea 11, Cartea Divorţului (6/168).
După divorţ
Oricum, când divorţul are loc, nu se rupe definitiv legătura dintre cei doi şi despărţirea nu este iremediabilă. Dimpotrivă, precum este menţionat în Coran, divorţul îi dă fiecărui bărbat divorţat două şanse de a se întoarce şi a remedia situaţia. Dacă divorţurile au loc unul după altul, dacă nici de cele două ori nu îşi schimbă hotărârea, al treilea divorţ este cel final şi decisiv, după care femeia nu se mai poate întoarce la el decât dacă s-a măritat înainte de asta cu un alt bărbat (şi a rămas văduvă sau a divorţat de el).
Prin urmare, a irosi cele trei şanse date de Allah o singură dată este împotriva decretului Coranului. Acest fapt este indicat şi ilustrat de şeicul Ibn Teymiyye şi de discipolul său Al-Qayyim şi este ceea ce Curţile Islamice de Justiţie acceptă în mai multe ţări arabe.
Totuşi divorţul nu o privează pe femeia divorţată de a fi întreţinută în timpul perioadei de aşteptare în care trăieşte fără soţul ei (‘iddah). ‘Iddah este o perioadă de aşteptare. Durata sa este de obicei până când naşte, dacă este însărcinată, sau trei cicluri menstruale, dacă acestea sunt regulate, sau trei luni calendaristice, dacă nu are menstruaţie. Pentru detalii şi excepţii, consultaţi o carte de legi islamice (Fiqh). În timpul iddah-ului femeia nu poate să se căsătorească cu altcineva. Dacă este un divorţ reversibil, soţul ei o poate lua înapoi în orice moment al perioadei de aşteptare. Dacă nu o ia înapoi după această perioadă, divorţul este final, iar femeia este liberă să se mărite cu altcineva sau se poate întoarce la soţul său cu un nou contract de căsătorie, iar el trebuie să îi plătească o nouă zestre. (Divorţul nu îi permite să o alunge din casă, ci îl forţează pe soţ să o lase să stea în casă cu el; poate sentimentele se vor întoarce, inimile vor fi purificate şi jurămintele înnoite – nota editorului):
O, Profetule! Dacă divorţaţi de muieri, atunci despărţiţi-vă de ele după timpul de aşteptare prescris pentru ele şi socotiţi timpul şi fiţi cu frică de Allah – Stăpânul vostru! Nu le alungaţi din casele lor şi ele să nu iasă, doar dacă au săvârşit mare păcat dovedit! Acestea sunt poruncile lui Allah, iar acela care calcă poruncile lui Allah este nedrept faţă de sine însuşi. Tu nu ştii, s-ar putea ca Allah să facă să se întâmple după aceea un lucru… (At-Talaq 65:1).
Mai mult, divorţul nu îi permite bărbatului să consume zestrea femeii sau să îi ia ce i-a dat înainte:
Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] în bună înţelegere, sau slobozirea [ei] cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit [soţiilor], doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este niciun păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi! Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi! (Al-Baqarah 2:229).
De asemenea, ea are dreptul la mut’a, suma decisă în urma convenţiilor sociale:
Celor divorţate să fie dăruite după cuviinţă. Aceasta este o obligaţie pentru cei care au frică [de Allah]. (Al-Baqarah 2:241).
Este un lucru general pentru ca fiecare femeie divorţată să fie liniştită şi mulţumită. (Mut’a este o compensare sau un mahr, nu o întreţinere care continuă în perioada de aşteptare – nota editorului).
Este de asemenea interzis ca un bărbat divorţat să răspândească zvonuri despre fosta lui soţie sau să o jignească, pe ea sau familia ei, după divorţ:
Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] în bună înţelegere, sau slobozirea [ei] cu bunătate. (Al-Baqarah 2: 229);
Însă dacă divorţaţi de ele înainte de a le atinge, dar după ce le-aţi hotărât dota, atunci ele au dreptul la jumătate din ce aţi statornicit, cu excepţia situaţiei în care ele se lipsesc [de aceasta] sau acela în mâinile căruia se află contractul de căsătorie renunţă. Iar renunţarea este mai aproape de pietate. Şi nu uitaţi că Allah este Cel care Vede Bine (Al-Basir) ceea ce faceţi! (Al-Baqarah 2:237).
Aşa este divorţul poruncit de Islam. Este o vindecare aşa cum ar trebui, la timpul potrivit, în limitele corecte şi într-un mod just.
Pe de altă parte, Creştinismul a interzis categoric divorţul pentru catolici, excepţie făcând cazurile de adulter; el este de asemenea interzis de Biserica Ortodoxă. Motivul invocat este că orice a fost unit de Allah (pe care ei îl numesc Dumnezeu) nu poate fi despărţit de om. Ca şi musulmanii, ei cred că Allah uneşte şi El este Cel care separă în acord cu interesul lor, iar El ştie cel mai bine. Rezultatul este că mulţi creştini au abandonat ceea ce este interzis, fapt care a obligat multe dintre ţările creştine să delibereze legi locale ce permit divorţul, fără restricţiile şi moralitatea specifică Islamului. Nu este de mirare că acum mulţi divorţează din motive neînsemnate, iar viaţa lor de cuplu a fost supusă degradării şi colapsului.
De ce este divorţul iniţiat de bărbat?
Ei întreabă: „De ce este divorţul iniţiat doar de bărbat?” Răspunsul este că bărbatul are în grijă familia şi el este coloana vertebrală a acesteia. El este cel care plăteşte zestrea şi tot ceea ce urmează; stabilitatea familiei este construită pe umerii lui. De aceea este foarte greu pentru el să distrugă această stabilitate, excepţie făcând motivele serioase şi necesităţile inevitabile care îl pot face să sacrifice toate aceste cheltuieli şi să absoarbă pierderile. Un bărbat poate fi mai chibzuit, întrucât este mai puţin afectat de emoţii şi sentimente. Femeia poate fi foarte afectată de sentimente, mai ales în perioada menstruaţiilor. Mai mult, poate nu este în interesul părţilor ca divorţul să fie lăsat în grija autorităţilor, deoarece nu toate motivele de divorţ pot fi menţionate în public, acestea fiind transmise de avocaţi şi secretari, devenind un subiect de bârfă. În Occident, divorţul încă este realizat la tribunal. Această situaţie nu reduce divorţurile, autorităţile neopunându-se dacă un bărbat şi o femeie vor să divorţeze.
Cum poate o soţie nemulţumită să divorţeze de soţul ei
Aceasta este o întrebare importantă pentru un număr mare de oameni: „Dacă divorţul este iniţiat de bărbat – şi ştim deja motivele şi justificările pentru aceasta –, ce este, atunci, poruncit referitor la o femeie care iniţiază un divorţ? Ce modalitate are ea la dispoziţie pentru a scăpa de nedreptatea soţului ei, dacă nu suportă viaţa cu el din cauza temperamentului său sever, a comportamentului rău sau a faptului că nu îşi îndeplineşte deloc sarcinile?” De asemenea, poate exista o slăbiciune psihică sau un deficit financiar ce îl împiedică să îşi îndeplinească aceste datorii, sau alte cauze. Răspunsul este că Allah, Cel care a făcut legile, a lăsat mai multe excepţii pentru femeia pe care o copleşeşte dilema:
1. Condiţia stipulată în contractul marital de a putea divorţa, ceea ce este acceptabil conform imamului Abu Hanife şi imamului Ahmed. Avem hadisul autentic: „Cea mai reală condiţie este aceea pe care o faci legală pentru a avea legătură fizică.” Hadisul este convenit, conform lui Uqba Ibn Amir, în Al-Lu’lu’ wal-Mergean (2/894).
2. Plătind o răscumpărare (Khul’). O femeie căreia îi displace soţul ei se poate răscumpăra înapoindu-i zestrea şi alte lucruri de acest gen. Nu este corect din partea ei să fie cea care doreşte divorţul şi distrugerea mariajului; atunci bărbatul devine singurul care pierde. Allah Atotputernicul spune:
Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] în bună înţelegere, sau slobozirea [ei] cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit [soţiilor], doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este niciun păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi! Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi! (Al-Baqarah 2:229).
Conform tradiţiilor profetice, soţia lui Sabit Ibn Qais’ i s-a plâns Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de dezgustul pe care îl avea faţă de soţul ei. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat-o: „Îi vei da înapoi livada?” (Aceasta era zestrea ei). Ea a răspuns: „Da.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a ordonat lui Sabit să îşi ia înapoi livada şi nimic mai mult. El l-a rugat pe soţ să rostească o repudiere ireversibilă.” Hadisul este relatat de Ibn ‛Abbas şi consemnat de Al-Bukhari (6/179), Cartea divorţului – 112.
3. Divorţul prin doi judecători imparţiali, în cazul în care există un abuz între soţ şi soţie. Allah a zis:
Dacă vă temeţi de o pricină între ei doi [cei doi soţi], atunci trimiteţi un arbitru din neamul lui şi un arbitru din neamul ei. Dacă voiesc ei [arbitrii] împăcarea, Allah va readuce înţelegerea între ei [cei doi soţi]. Allah este Atoateştiutor, Bineştiutor (‘Alim, Khabir). (An-Nisaa’ 4:35).
Îndemnul Coranului este ca familia să aleagă doi judecători care au dreptul de a judeca şi a decide. Unii dintre companionii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-au spus judecătorilor: „Dacă vă doriţi să îi uniţi, atunci faceţi aceasta; dacă doriţi să divorţeze, atunci faceţi aceasta.”
4. Divorţul din cauza impotenţei fizice. Dacă soţul are o slăbiciune ce îl împiedică să aibă relaţii sexuale, soţia poate ridica această problemă pentru divorţ ca să prevină orice rău. În Islam nu ar trebui să existe vătămări asupra celorlalţi.
5. Divorţul pentru rănirea soţiei. Dacă bărbatul a lovit-o şi a rănit-o pe soţia sa sau nu a sprijinit-o, de exemplu, ea îi poate cere judecătorului să o divorţeze. Într-un asemenea caz, judecătorul va decide în mod forţat divorţul pentru a pune capăt vătămării şi nedreptăţii îndreptate asupra ei. Allah Atotputernicul spune:
Iar dacă divorţaţi de femei şi ele aproape împlinesc timpul lor, atunci luaţi-le înapoi cu bunătate ori daţi-le drumul cu bunătate. Dar nu le luaţi înapoi pentru a le face rău sau pentru a dobândi un folos necuvenit. Cel care face asta îşi pricinuieşte un rău lui însuşi. Şi nu luaţi versetele lui Allah în derâdere şi aduceţi-vă aminte de harul lui Allah asupra voastră şi de Cartea şi de Înţelepciunea pe care vi le-a trimis şi prin care v-a povăţuit! Şi fiţi cu frică de Allah şi să ştiţi că Allah e Atoateştiutor! (Al-Baqarah 2:231).
Allah Atotputernicul mai spune:
Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] în bună înţelegere, sau slobozirea [ei] cu bunătate. (Al-Baqarah 2: 229).
Una dintre vătămările ce pot afecta soţia este aceea de a fi lovită fără a fi provocat aceasta. Anumiţi savanţi ai Islamului au mers atât de departe, încât au divorţat femei de bietul lor soţ dacă acesta a eşuat în a întreţine femeia, iar ea a cerut să fie divorţată. Legea islamică nu o obligă să fie răbdătoare până ce ajunge să facă foamea alături de un soţ sărac, dacă ea nu acceptă din loialitate şi mărinimie.
Prin aceste excepţii, Islamul a deschis multe uşi pentru ca femeia să fie eliberată de cruzimea unor soţi şi de dominarea lor nedreaptă. (Vezi Dreptul soţiei nemulţumite în cartea mea Păreri contemporane / Fataawa Mu’aserah, 2/361-366).
Legile la care au aderat bărbaţii pot fi împotriva drepturilor femeilor, dar legea dată de Allah, Creatorul bărbaţilor şi al femeilor, este o lege lipsită de nedreptate şi prejudicii. Este o justiţie perfectă:
Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu [toate] soaţele, chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul [către vreuna dintre ele], lăsând-o [pe cealaltă] ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur, Rahim). (An-Nisaa’ 4:129).
Abuzul folosirii divorţului
Rămâne de spus că un mare număr de musulmani au abuzat de divorţ şi l-au invocat într-o situaţie greşită, făcând să pară o spadă îndreptată spre gâtul soţiei. Ei l-au folosit ca pe un obiect pe care să jure, indiferent dacă era ceva important sau nu. Mai mult, mulţi jurişti au lărgit sfera divorţului, incluzând chiar divorţul unui bărbat aflat în stare de ebrietate sau de mânie, precum şi cel forţat, deşi în hadis se spune: „Niciun divorţ în momente de furie.” Hadisul este relatat şi consemnat de Abu Dawud (3133), Al-Tirmizi (1141), Al-Nisa’i, 7/63, Ibn Majah (1969), Al-Doramy – p. 539 şi Ahmed, 2/347-471.
Ibn ‘Abbas spune: „Divorţul este doar conform unei intenţii.” Dar luaţi în serios cele trei dăţi în care un bărbat menţionează divorţul într-o singură rostire, într-o stare de furie, ce este doar o ameninţare într-o ceartă, deşi el este mulţumit şi fericit cu soţia lui. Totuşi este indicat, în textele şi prin intenţiile naturii iertătoare ale legii islamice, pentru a păstra familia şi a o proteja, să restrângem sfera divorţului. Divorţul nu este valid decât într-o anumită formulare, la un moment dat, cu o anumită intenţie. Îi datorăm aceasta lui Allah; aceasta este ceea ce imam Al-Bukhari şi alţi predecesori au înţeles, şi ceea ce a fost confirmat de Ibn Teymiyye, Al-Qayyim şi alţii. Aceasta exprimă spiritul Islamului. Neînţelegerea şi neaplicarea regulilor Islamului este responsabilitatea musulmanilor, nu a Islamului.
_________
Statutul femeii în Islam, Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmană, București, 2010