F. Gulen
Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă.
Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi şi străini, precum şi literaţi care i-au auzit versetele, bărbaţi şi femei, s-au plecat în faţa lui; cei care i-au recunoscut adevărul şi i-au prins înţelesul s-au plecat în faţa acestei capodopere de elocinţă.
Musulmanii pot dobândi unitatea numai mărturisind cre-dinţa în Coran; cei care nu o pot face nu pot fi musulmani şi nici nu pot făuri vreo unitate durabilă între ei.
A spune că „credinţa ţine de conştiinţă” înseamnă a spune: „Mărturisesc credinţa în Allah, în Profetul Lui şi în Coran” cu vorbele şi cu conştiinţa mea; fiecare act de venerare îndeplinit în acest spirit este o manifestare a acestei afirmaţii.
Când omenirea se zbătea în brutalitatea neştiinţei şi a necredinţei, Coranul a izvorât ca un potop de lumină care a scufundat lumea în strălucirea sa; Coranul a adus o revoluţie fără de asemănare şi fără de egal, aşa cum istoria o mărturiseşte îndeajuns!.
Coranul îi învaţă pe oameni în chipul cel mai cumpătat sensul şi natura umanităţii, adevărul şi înţelepciunea, precum şi Esenţa, atributele şi numele lui Allah; nici o altă carte nu are egal prin aceasta; vezi înţelepciunea sfinţilor învăţaţi şi filo-sofia adevăraţilor filosofi, şi vei înţelege.
Coranul este singura carte care, ocrotindu-l pe orfan, pe să-rac şi pe nevinovat, îi aşează pe acelaşi scaun pe rege şi pe rob, pe comandant şi pe soldatul simplu, pe reclamant şi pe pârât, şi numai apoi îi judecă.
Când spui despre Coran că este un izvor de superstiţii, nu faci altceva decât să repeţi vorbele unor arabi neînvăţaţi de acum paisprezece secole; asemenea vederi batjocoresc înţe-lepciunea şi adevărata filosofie.
Cei care nu i-au lăsat pe musulmani să înţeleagă Coranul şi să-l cunoască în toată profunzimea sa i-au întors astfel de la spiritul şi esenţa Islamului.
Deşi suntem încă în această lume, când pătrundem în atmosfera luminată a Coranului este ca şi cum am trece prin mormânt şi prin lumea de mijloc, cea dintre lumea de aici şi lumea de dincolo. Trăim Ziua Judecăţii de Apoi, păşim pe Sirat, cutremurându-ne de grozăviile Iadului, şi pătrundem pe tărâmurile molcom vălurite ale Raiului.
Coranul, ale cărui învăţături sunt urmate în ziua de azi de peste un miliard de oameni, este Cartea unică, acea carte cu principii eterne şi imuabile care îi călăuzeşte pe toţi pe drumul spre fericire cel mai scurt şi cel mai luminat.
Dacă cei care critică Coranul şi lucrurile aduse de el ar putea oferi în schimb ceva care să asigure ordinea, armonia, pacea şi siguranţa vieţii omeneşti, chiar şi pentru o scurtă durată! Perversitatea şi încrâncenarea civilizaţiilor nefericite şi dezechilibrate, bazate pe principii altele decât cele ale Coranului, precum şi ale sufletelor chinuite, întristate şi care gem, suflete ale celor care nu se bucură de lumina lui, sunt greu de înţeles.
Din punctul de vedere al valorii umane, al inimii, al spiritului, al minţii şi al existenţei fizice a omului, Coranul a coborât la noi din Înaltul Înalturilor. Este un corp de Legi Divine, care poartă mesajele cele mai desăvârşite.
În viitorul apropiat, sub privirile uimite şi în laudele omenirii, cunoaşterea, tehnica şi arta, ca nişte şuvoaie, se vor întoarce la însăşi izvorul din care au ţâşnit şi se contopi cu el. Învăţaţi, cercetători şi artişti se vor regăsi atunci uniţi îm-preună, în acelaşi ocean.
De la momentul revelaţiei sale, Coranul a cunoscut multe obiecţii şi critici. A răzbit mereu neatins şi continuă să-şi arate victoria.
Pentru omenire, viaţa cea mai dreaptă este cea pe care o in-spiră Coranul. Într-adevăr, unele dintre lucrurile frumoase, azi unanim admirate şi lăudate, sunt chiar acele lucruri pe care Coranul le încurajează de secole. Din vina cui sunt atunci musulmanii în situaţia nefericită de azi?
Coranul îi ridică pe oameni la statutul lor cel mai înalt, acela de primitori ai cuvântului lui Allah. Oamenii conştienţi de acest loc al lor Îl aud pe Allah vorbindu-le prin Coran, şi dacă fac ju-rământ că vorbesc cu Allah, jurământul lor nu va fi strâmb.
Coranul a fost o sursă de lumină pentru comunităţi glorioase şi luminate, care au condus lumea şi care au produs mii de savanţi şi de filosofi. Iată de ce, nicio putere nu este la fel de mare ca puterea sa.
Coranul este Cartea care ne învaţă prin poruncile sale adevărata dreptate, adevărata libertate, echitatea şi echilibrul, binele, onoarea, virtutea şi compasiune pentru întreaga creaţie. Este şi Cartea fără egal, care interzice oprimarea, politeismul, nedreptatea, ignoranţa, corupţia, interesul personal, minciuna şi mărturia mincinoasă.
De foarte multe ori, cei care îşi fac o meserie din a critica Sfântul Coran nu-i cunosc scrierile decât vag şi superficial. Este o adâncă ironie faptul că astfel de oameni se simt în-dreptăţiţi să-şi spună părerile, fără a studia mai întâi Coranul şi uneori chiar fără a-l citi. Atitudinea lor nu se deosebeşte cu nimic de încăpăţânarea minţilor înguste care resping şti-inţele pozitive. Trebuie să mai aşteptăm până când oamenii îşi vor deschide ochii şi vor vedea adevărul.
Cei care cred în Profetul Muhammed şi în Coran cred în Allah. Cei care nu cred în Coran nu cred în Profetul Muhammed, iar cei care nu cred în Profetul Muhammed nu cred în Allah. Aestea sunt reperele reale ale unui musulman.