Soarele în mâna dreaptă şi Luna în stânga
A fost măreaţă scena la care au asistat în ziua în care nobilii din Quraish au mers la Abu Taalib, spunând: „Cu adevărat, nu putem tolera o persoană care ne insultă părinţii, îşi bate joc de visele noastre şi găseşte cusur zeităţilor noastre. Fie îl opreşti, fie vă înfruntăm pe amândoi, până când una dintre părţi va fi distrusă.”
Abu Taalib a trimis un mesaj nepotului său, spunând: „Nepotul meu, oamenii tăi m-au abordat şi au vorbit despre chestiunile tale. Trebuie să te gândeşti la mine şi la tine şi să nu mă împovărezi cu ceea ce nu pot îndura.”
Care a fost în acest caz atitudinea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)? Singurul bărbat care s-a aflat alături de el părea că-l va abandona sau mai degrabă părea incapabil să se confrunte cu tribul Quraish care se pregătea din ce în ce mai mult de luptă. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a ezitat să-i răspundă, rămânând la fel de hotărât ca înainte. Nu! Nici măcar nu a căutat cuvinte pentru a-şi arăta fermitatea. Era deja acolo, ridicându-se cu scopul de a oferi una dintre cele mai importante lecţii întregii omeniri şi de a-i prezenta cele mai înalte principii ale sale.
El a spus: „O, unchiule, pe Allah, nu voi abandona niciodată această chestiune înainte ca Allah să poruncească sau ca eu să mor, nici dacă ei îmi pun soarele în dreapta şi luna în stânga!”
Pacea fie asupra ta, o, Profet al Islamului, tu care erai măreţ printre oameni şi cuvintele tale erau măreţe!
Abu Taalib şi-a redobândit curajul şi pe cel al strămoşilor săi laolaltă, a strâns mâna dreaptă a nepotului său în mâinile sale şi a spus: „Spune ce vrei, pentru că, pe Allah, nu te voi forţa niciodată să faci ceva.”
Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu depindea de unchiul său în privinţa protecţiei şi a siguranţei, deşi unchiul său era capabil să i le ofere, ci el era cel care le oferea oamenilor din jurul său siguranţă, protecţie şi statornicie.
Orice persoană onestă care este martora unei astfel de scene nu poate decât să se grăbească să-l iubească, să-i fie loială şi să creadă în Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).