Inima a reprezentat întotdeauna centrul existenţei umane, simbolul dragostei, credinţei, purităţii, frumuseţii şi al sincerităţii, calităţi cu care omul a fost înzestrat de către Allah. Ea a fost, de asemenea, cheia, care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul dragostei celei mai adânci, pe care aceasta o revarsă către Creatorul a Tot şi a Toate.
Inima este epicentrul spiritual al corpului, sfera tuturor trăirilor umane, lăcaşul unde se află sămânţa credinţei musulmanului, astfel polarizând preocupările, inshaAllah, pe calea cea dreaptă şi nu pe drumul greşit.
Rolul ei este esenţial în acceptarea adorării şi supunerii totale faţă de Allah subhanahu wa ta’ala, astfel urmând învăţăturile Profetului Muhammed, salla Allahu aleihi wa sallam. Creatura umană, prin modul în care a fost creată, este inocentă. Inima este cea care se îngrijeşte de trăirile şi sentimentele vaste oferite de această viaţă pe pământ, având posibilitatea, astfel, de a vedea sau a nu a vedea pe Allah subhanahu wa ta’ala. Numai căutând drumul spre adevărata credinţă, va lăsa o portiţă deschisă perceperii adevărului:
Dar oare n-au umblat ei prin lume şi n-au avut ei inimi cu care să priceapă sau urechi cu care să audă? Nu ochii lor sunt orbi, ci inimile din piepturi sunt oarbe.
(Al-Hajj 22:46)
Inima este partea trupului unde Allah subhanahu wa ta’ala a sădit lumina credinţei (Nur Al-Iman), călăuzindu-l, prin intermediul acesteia, pe drumul Său cel drept, pe cine doreşte El, Preaînaltul, deschizând piepturile celor care îl iubesc cu toată fiinţă numai pe El, Unicul:
De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă doreşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis, ca şi cum s-ar căzni să urce în cer. Astfel trimite Allah osânda acelora care nu cred.
(Al-An’am, 6:125)
Astfel, Allah calauzeste sufletele drept-credincioşilor, dăruind oamenilor cel mai de preţ instrument prin care ei pot să perceapă Atributele Sale Divine şi dragostea Lui Supremă pentru întreaga Sa Creaţie.
De aceea, omul trebuie să facă tot ceea ce îi este în putinţă pentru a păşi pe calea care conduce la apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala, ajungând să simtă fericirea nemăsurată în momentul în care aceasta a găsit cheia care deschide spre lumina credinţei. Ea îşi îndreaptă ochii inimii către El subhanahu wa ta’ala, în aşteptarea răsplăţii Lui Preaînaltul, simţind binecuvântările Lui prin tot ceea ce face, prin apa pe care o bea, prin hrana pe care o consumă, prin toate acţiunile pe care le efectuează zilnic. Musulmanul mumin înţelege că toată măreţia, valoarea şi frumuseţea îi aparţin doar lui Allah subhanahu wa ta’ala şi, de aceea, el se întoarce spre Allah Preaînaltul cu sinceritate şi cu adorare şi se supune total Lui, Unicului. Din iubire pentru Cel Măreţ, izvorăşte, apoi, dragostea credincioşilor pentru Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care îi determină să urmeze toate învăţăturile sale. De asemenea, iubesc părinţii, copiii lor; în toate acestea, găsind semne ale adorării pentru Allah subhanahu wa ta’ala.
Oamenii cu mai putina credință iubesc mai mult această lume şi uită de existenţa Creatorului Suprem. Aceştia rătăcesc dintr-un loc în altul, neobservând binecuvântările lui Allah subhanahu wa ta’ala, pentru că inimile lor sunt împietrite, iar ochii lor orbi:
Pentru cei care nu cred e totuna dacă-i previi sau nu; ei nu cred. ~ Allah a zăvorât inimile lor şi urechile lor, iar peste ochii lor s-a aşternut o năframă. Şi ei vor avea [parte] de chin mare.
(Al-Baqarah 2:6-7)
Omul este în permanenţă supus încercărilor, inima purtând o luptă continuă cu ispitele care apar în fiecare clipă. Allah subhanahu wa ta’ala I-a lăsat persoanei libertatea de a alege calea pe care doreşte să meargă, dacă acceptă Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, în toate acţiunile sale zilnice, sau dacă ignoră toate acestea, considerând propria gândire mai presus de ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Mesagerul Său, salla Allahu aleihi wa sallam, au prescris. Astfel, crezând că timpul său este unul îndelungat pe acest pământ, fapt pentru care nu trebuie să se îngrijoreze pentru ceea ce va veni după moartea sa, lucru care îl va duce la eşec, pierzând răsplata pe care Allah Preaînaltul a promis-o slujitorilor săi credincioşi. Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:
Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit, ~ Şi i-a insuflat lui nelegiuirea sa şi evlavia sa! ~ Izbândeşte cel care-l curăţeşte ~ Şi pierdut este cel care-l strică!
(Aş-Şams 91:7-10)
Musulmanul mumin luptă în continuu pentru ca inima sa să se păstreze pură şi puternică în faţa tuturor lucrurilor care ar putea să îi disturbe liniştea, pentru ca să poată să treacă de orice test la care Allah subhanahu wa ta’ala îl va supune de-a lungul vieţii. Creatorului Îi sunt pe plac robii Săi atunci când ei se încred total numai în El, îi iubeşte pe robii Săi care se poartă cu blândeţe cu toţi cei din jurul său, iar credinţa din inima muminului risipeşte invidia şi răutatea şi este răbdător în faţa greutăţilor vieţii. Ali ibn Abu Talib, radhi Allahu anhu, a relatat:
„Allah are o rezervă de apă pe pământ şi aceasta este inima. Inimile pe care le iubeşte Allah cel mai mult sunt cele mai puternice în religie, cele mai pure în credinţă şi cele mai blânde în relaţia cu fratele său.”
sursa: Frumusetea Islamului