Stim că trimişii transmit vorbele, poruncile şi prohibiţiile lui Allah, precum şi celelalte lucruri pe care El îi însărcinează să le comunice. Dar care este mijlocul pe care Allah l-a ales pentru a le transmite lor toate acestea? Aceasta este revelaţia (wahi). Iar wahi în limba arabă înseamnă transmiterea unui mesaj în taină şi repede. De aceea, sunt numite prin cuvântul wahi: gestul, semnul făcut în grabă, vorba rostită în şoaptă, scrierea, transmiterea unui sens în sufletul cuiva, inspiraţia – fie prin instinct, fie prin lumina divină şi viziunea bună, limpede. Toate aceste fenomene sunt denumite în limba arabă prin termenul wahi. Întâlnim cuvântul wahi, folosit de Allah cu sensul lui lingvistic, ca în următoarele situaţii.
Allah Preaputernicul şi Preaînaltul a grăit:
“şi [iată ce] le-a revelat Domnul tău albinelor: “Faceţi-vă case în munţi, în pomi şi în ceea ce ei făuresc!” (16 : 68). şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “şeitanii îi vor ispiti pe aliaţii lor să se certe cu voi. De le veţi da ascultare, veţi fi şi voi politeişti” (Al-An`am 6 : 121).
În sens juridic şi religios, însă, prin wahi se are în vedere transmiterea de către Allah a unor cuvinte sau a unui sens unuia dintre trimişii sau profeţii Săi, astfel încât profetul sau trimisul să dobândească informaţia exactă şi pe care i-o transmite Allah.
În felul acesta, wahi, ca termen de legislaţie religioasă, include câteva elemente:
– primul element: constă în transmiterea (unui mesaj) de către Allah Atoateştiutorul;
– al doilea element: profetul sau trimisul primeşte această ştiinţă divină, concentrându-şi gândurile şi sentimentele asupra informaţiei care i se transmite, fără ca voinţa şi opţiunea sa să poată interveni în conţinutul a ceea ce i se transmite sau în rostirea a ceea ce i se transmite, dacă ceea ce i se revelează este rostit;
– al treilea element: cuvintele sau sensul, care se transmit prin revelaţie ocupă în sufletul profetului sau trimisului poziţia de ştiinţă adevărată şi exactă primită de la Allah, fără ca în sufletul său să existe vreun fel de ezitare sau îndoială în această privinţă;
– al patrulea element: fenomenul revelaţiei este o lege divină graţie căreia toţi profeţii şi trimişii receptează informaţia care li se transmite.
Să citim vorbele lui Allah Preaînaltul care se adresează lui Muhammad:
“Noi ţi-am revelat ţie după cum am revelat şi lui Noe şi profeţilor de după el, precum Le-am revelat şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor şi lui Isus, Iov şi lui Iona, Aaron şi lui Solomon, şi i-am dat lui David psalmii.” (An-Nisaa’ 4 : 163).
Sau să citim descrierea rostirii Coranului de către profetul Muhammad:
“Nu rosteşte nimic după pofta lui! / El [Coranul] nu este decât o revelaţie trimisă” (An-Najm 53 : 3-4).
Și a grăit Allah Preaînaltul, înfăţişând lipsirea voinţei Profetului sau a opţiunii sale de conţinut sau de rostire a ceea ce i se transmite lui prin revelaţie:
«şi când li se citesc lor versetele Noastre desluşite, zic aceia care nu nădăjduiesc în întâlnirea cu Noi: “Adu un alt Coran decât acesta!” sau “Schimbă-l!”. Spune: “Nu am eu căderea să-l schimb cu de la mine putere! Eu nu fac decât să urmez ceea ce îmi este revelat. Eu mă tem, dacă mă răzvrătesc împotriva Stăpânului meu, de osânda unei Zile cumplite!”» (Yunus 10 : 15).
Și a mai grăit Allah, înfăţişând revelaţia trimisă de El îngerilor:
«[Aduceţi-vă aminte] când Domnul tău le-a revelat îngerilor: “Eu sunt cu voi! Întăriţi-i, aşadar, pe cei care cred! Eu voi arunca spaimă în inimile celor care nu cred!”» (Al-Anfal 8 : 12).
Și a grăit Allah în legătură cu arhanghelul Gavriil – pacea asupra lui! – :
“şi i-a revelat Robului Său ceea ce i-a fost revelat” (An-Najm 53 : 10),
adică Allah i-a revelat robului Său Gavriil – îngerul cel credincios al revelaţiei – aceeaşi revelaţie pe care Gavriil a transmis-o lui Muhammad.
În aceste texte din Coranul cel glorios şi în altele, Coranul face următoarele precizări:
1. Allah este cel care revelează;
2. oamenii cărora li se transmite revelaţia sunt aleşi pentru profeţie;
3. modalitatea de informare divină a îngerilor sau a oamenilor este revelaţia;
4. fenomenul revelaţiei este simţit ca atare de către toţi profeţii şi trimişii şi că prin intermediul ei primesc mesajele divine, fără ca Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – să fie nou în această privinţă;
5. ceea ce se transmite pot fi cuvinte rostite sau scrise sau sensuri care pot fi exprimate în cuvinte de către profet şi că voinţa celui ales pentru a i se transmite revelaţia nu se poate ingera în conţinutul sau rostirea revelaţiei care i se transmite.