Omar Suleyman Al-Ashqar
Raiul este veşnic şi locuitorii săi vor sta în permanenţă acolo − nu vor pleca şi nu vor muri:
Nu vor gusta în ele moartea, afară de moartea cea dintâi. Şi Allah îi va feri pe ei de chinul Iadului. (Coran 44: 56);
Însă aceia care cred şi plinesc fapte bune vor avea ca sălaş grădinile Firdawsului. Şi în veci vor petrece în ele şi nu vor dori nicio schimbare. (Coran 18: 107-108).
Am citat deja, în discuţia despre natura veşnică a Iadului, hadisul în care Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne spune cum moartea va fi sacrificată într-un loc dintre Rai şi Iad şi apoi li se va spune oamenilor Raiului şi Iadului: „Oameni ai Raiului, acesta este veşnic, nu mai există moarte! Oameni ai Iadului, acesta este veşnic, nu mai există moarte!“.
Aceste texte sugerează că Raiul a fost făcut în aşa fel încât nici el, nici locuitorii săi să nu dispară. Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oricine intră în Rai este binecuvântat cu o viaţă fericită − niciodată nu se va simţi rău, hainele sale nu se vor învechi şi tinereţea sa nu va dispărea“.
Ascultaţi chemarea divină care va fi adresată oamenilor Raiului, după ce aceştia vor intra: „Vă garantez că veţi fi mereu sănătoşi şi nu vă veţi îmbolnăvi niciodată; veţi trăi şi nu veţi muri niciodată; veţi fi tineri şi nu veţi îmbătrâni niciodată; veţi fi voioşi şi nu vă veţi întrista niciodată“.
În acelaşi fel, Allah spune în Coran:
„Şi Noi vom îndepărta din piepturile lor toată pizma şi pe sub ei vor curge pâraie şi vor zice ei: «Laudă lui Allah care ne-a călăuzit spre acestea! Şi noi nu am fi fost îndreptaţi pe calea cea bună, dacă Allah nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului nostru au venit cu Adevărul!». Şi către ei se va striga: «Acesta este Raiul [pentru voi]! Aţi fost făcuţi sălăşluitori ai lui pentru ceea ce aţi făptuit.»“ (Coran 7: 43).
Centrul Cultural Islamic IslamulAzi