Profetul Muhammad – 5

Profetul Muhammad – 5

 

Construirea societăţii

Khurram Murad

 

008De-a lungul acelor ani, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era înconjurat de forţe ostile (deşi, finalmente, triumful a fost de partea sa), el a continuat să purifice sufletele, să ridice moralul adepţilor săi şi să pună bazele unei familii, societăţi şi a unui stat drept.

Misiunea sa era acum completă: el crease un om nou şi schimbase vieţile multor bărbaţi şi femei, determinându-i să se dăruiască în totalitate Creatorului lor. El crease o nouă societate − una bazată pe dreptate. Prin exemplul propriei sale vieţi şi prin Coran, omenirii i s-a dat lumina şi îndrumarea necesară pentru a trăi o viaţă pioasă.

Este remarcabil că această întreagă revoluţie deschizătoare de drumuri, care a triumfat nu numai în Arabia, ci şi în toată lumea, în toate timpurile ce au urmat, şi care a vestit naşterea celei mai strălucite civilizaţii din lume, a costat nu mai mult de 750 de vieţi − majoritatea ale beligeranţilor din diferite bătălii. Cu toate acestea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este uneori descris de către cei care au exterminat mii de oameni în numele unor presupuse idealuri legate de „civilizaţie” drept un om violent.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a îndeplinit singurul Hajj (pelerinaj) în cel de-al zecelea an după emigrarea la Medina. Pe câmpia Arafat, el a ţinut o predică de o frumuseţe inestimabilă şi de o valoare eternă:

„Niciun om nu are dreptul de a stăpâni peste alţi oameni; toţi oamenii sunt egali, indiferent de originea, culoarea sau naţionalitatea lor.”

Câteva luni mai târziu, în cel de-al unsprezecelea an după Hijra, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit. El a fost îngropat în casa în care locuise la Medina.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un caracter minunat şi frumos. A fost îndurător, blând şi înţelegător. A iubit copiii şi le vorbea cu blândeţe.

Niciodată nu a abuzat de cineva şi i-a iertat şi pe cei mai aprigi duşmani ai săi. A dus o viaţă foarte simplă. Îşi repara singur pantofii şi hainele. A trăit cumpătat; foarte adesea nu se găsea deloc mâncare în casa sa timp de mai multe zile.

Astfel era Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Conform tuturor standardelor prin care se poate măsura nobleţea umană, el a fost de neegalat; niciun om nu a fost vreodată mai măreţ!

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

În legătură cu o postare