Profetul Muhammad – 4
Atacurile mekkanilor
Khurram Murad
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a ajuns în Medina, a format mai întâi o alianţă cu evreii, iar apoi s-a apropiat de toate triburile şi a încercat să-i convingă să semneze o alianţă sau cel puţin să accepte un pact de pace. Mulţi au fost de acord, iar micul grup izgonit din Mekka a dobândit o importanţă strategică.
Mekkanii, care plănuiseră anterior să-l ucidă pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), erau acum hotărâţi să anihileze această comunitate islamică, aflată în curs de formare. Eşuând în toate celelalte posibile demersuri, au decis să adopte o soluţie militară.
O armată din Mekka a înaintat spre Medina, în al doilea an după Hijra (emigrarea de la Mecca la Medina, anul 622), sub pretextul protejării caravanei lor comerciale.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în pofida numărului mic de oameni ai comunităţii sale şi a lipsei de arme, a hotărât să înfrunte ameninţarea acestora cu curaj. În ziua de 17 Ramadan, la Badr, cele două armate s-au întâlnit şi au purtat o bătălie în care 313 musulmani au învins puternica armată de 1000 de oameni din Mekka.
Şaptezeci dintre şefii triburilor mekkane, cei care fuseseră cei mai activi şi vehemenţi în persecutarea musulmanilor, au fost omorâţi. Mulţi alţii au fost luaţi prizonieri, urmând a fi eliberaţi mai târziu în schimbul unei răscumpărări. Pentru prima oară în istorie, prizonierii de război au fost trataţi bine, hrăniţi şi găzduiţi în aceleaşi condiţii în care trăiau şi cei care îi capturaseră.
În cel de-al treilea an după Hijra, o armată puternică de 3000 de mekkani a înaintat din nou spre Medina, atât pentru a răzbuna înfrângerea de la Badr, cât şi pentru a încerca încă o dată să-i înfrângă pe musulmani. 700 dintre ei aveau platoşe şi 200 erau călare. Musulmanii erau 700 la număr. Cele două tabere s-au întâlnit în afara Medinei, lângă muntele Uhud. Victoria musulmană iniţială a suferit o schimbare de situaţie; detaşamentul musulman plasat pentru a apăra frontul din spate nu a respectat indicaţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a abandonat locul în care i se spusese să rămână. Quraişiţii au atacat din spate şi victoria s-a transformat în înfrângere, generând astfel moartea a aproximativ 65 de musulmani. Oricum, cei din Mekka nu au reuşit să se prevaleze de situaţia favorabilă creată şi să învingă.
Mekkanii au plănuit atunci să lanseze un atac final în Medina pentru a rezolva problema definitiv. Toate triburile beduine, evreii şi ipocriţii din Medina şi-au unit forţele cu triburile din Mekka. În al cincilea an după Hijra, 24000 de oameni au avansat spre Medina. Era posibil fie să se lupte împotriva lor pe câmp deschis, fie să se apere din Medina, care nu avea ziduri. Musulmanii au ales să se apere săpând şanţuri de jur împrejurul Medinei. După ce au făcut faţă asedierii Medinei timp de 25 de zile, din cauza disensiunilor interioare, a lipsei de provizii, a vremii reci şi a vânturilor puternice, armata din Mekka a fost forţată să se retragă. Acesta a fost momentul decisiv din istoria confruntării cu mekkanii. Medina nu a mai fost atacată din acel moment niciodată.
Încă de la început, evreilor li s-au acordat toate drepturile cetăţeneşti, însă, cu toate acestea, ei continuau să comită acte de trădare şi înşelăciune. Unii dintre ei au trebuit să fie expulzaţi, iar alţii au fost omorâţi în urma deciziei unui judecător numit chiar de ei. Niciodată generaţiile următoare de evrei nu au fost trase la răspundere pentru fărădelegile evreilor din Medina. De peste 2000 de ani ei sunt însă culpabilizaţi de către lumea creştină pentru crucificarea lui Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În schimb, musulmanii i-au tratat întotdeauna corect şi amabil pe evrei.
În anul următor, al şaselea după Hijra, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), împreună cu 1400 de adepţi, a călătorit la Mekka pentru a îndeplini Umra (pelerinajul), conform mai multor tradiţii din vremea respectivă. Erau neînarmaţi, dar conducătorii quraişiţi, în pofida tuturor tradiţiilor acceptate şi prestabilite, le-au refuzat intrarea. Oricum, quraişiţii decăzuseră atât de mult din punct de vedere moral şi politic, încât au trebuit să semneze un tratat de pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) − tratatul Hudaybiyah.
Deşi termenii tratatului erau extrem de nefavorabili şi chiar umilitori pentru musulmani, s-au obţinut câştiguri imense prin această înţelegere. Cei care au fost exilaţi din Mekka şi atacaţi de trei ori erau recunoscuţi acum ca o forţă egală, trataţi cu respect şi luaţi în serios. Pacea a fost o oportunitate pentru cei şovăitori şi neutri, chiar ostili în a mărturisi Islamul; mulţi au presimţit victoria iminentă a Islamului. Rezultatul a fost că mulţi oameni din Mekka şi din triburile arabe fie au îmbrăţişat Islamul, fie au făcut pace cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
De îndată ce Tratatul de la Hudaybiyah a fost semnat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a trimis scrisori mai multor conducători arabi şi ne-arabi învecinaţi, inclusiv lui Chosroes din Iran şi lui Heraclit din Imperiul Bizantin. El i-a chemat la religia islamică şi i-a asigurat că nu râvnea la regatele sau bogăţiile lor. Ei le puteau păstra, dacă se dăruiau pe sine pentru a-L servi şi adora pe Unicul Dumnezeu.
Quraişiţii au încălcat curând Tratatul de la Hudaybiyah şi a venit astfel timpul să se acţioneze împotriva ostilităţii lor continue. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Mekka şi a capturat oraşul. Cucerirea Mekkăi a făcut dovada unor acte de milă, generozitate şi iertare fără precedent; niciun strop de sânge nu s-a vărsat. Tuturor celor care au rămas în case li s-a garantat protejarea vieţii şi a proprietăţii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a iertat pe toţi cei care, toată viaţa, îi fuseseră cei mai crunţi duşmani, care îl persecutaseră şi plănuiseră să-l omoare, care îl scoseseră afară din Mekka şi înaintaseră de trei ori spre Medina pentru a-i înfrunta pe musulmani.
Imperiul Bizantin învecinat se pregătea acum să atace şi să distrugă comunitatea din Medina. În orice caz, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat către Tabuk la graniţa de nord, hotărârea fermă şi curajul său lau făcut pe duşman să îşi piardă încrederea şi să se retragă.
Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi