Primii credinciosi
Primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.
Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), când el le-a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah, trimis vouă.” Viaţa sa a fost cu adevărat remarcabilă. Distincţia şi puritatea constituie cea mai bună dovadă a adevărului marelui învăţător, a nobilului Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nivelul său de excelenţă şi de distincţie nu s-a diminuat şi nici nu s-a prăbuşit, rămânând constant din leagăn până la moarte.
Întreg parcursul vieţii sale demonstrează clar ca lumina zilei că omul care a dus o astfel de viaţă şi a transmis un astfel de mesaj nu căuta bunăstarea, banii sau puterea. Când acestea i-au fost oferite împreună cu statutul de conducător, el le-a respins pe toate şi a trăit până în ultima clipă cu devotament faţă de Allah, în căinţă şi cinste.
Nu a deviat niciodată de la scopul măreţei sale vieţi nici cât un fir de păr şi nu şi-a încălcat niciodată promisiunea faţă de Allah în privinţa adorării sau a jihaadului.
În cea de-a doua parte a nopţii, se trezea, făcea abluţiunea, obişnuia să rămână treaz invocându-L pe Allah, rugându-se şi plângând.
Munţi de bunuri şi de bani au ajuns în posesia sa şi cu toate acestea nu s-a schimbat niciodată şi nu a luat din ei decât ca cel mai sărac și umil musulman. Apoi a murit, lăsându-şi armura amanet.
Toate statele lumii au reacționat în urma apelului său şi cei mai mulţi regi ai pământului s-au înclinat în faţa mesajului său, prin care îi chema la Islam, cu evlavie şi adorare. Totuşi, el nu a manifestat nici un pic de aroganţă. Când i-a văzut pe oameni apropiindu-se încurcaţi şi derutaţi, cu evlavie şi admiraţie, el le-a spus: „Stați liniștiți, mama mea obişnuia să mănânce carne uscată în Mekka.”
Atunci când toţi inamicii şi-au lăsat deoparte armele şi au plecat capetele aşteptând ca el să-i judece şi în vreme ce zece mii de săbii ale musulmanilor străluceau în Ziua Cuceririi colinelor oraşului Mekka, el le-a spus simplu dușmanilor săi: „Risipiţi-vă, sunteţi liberi!”.
Chiar la apogeul victoriei căreia şi-a dedicat viaţa, și-a păstrat modestia. A mers cu alaiul victorios în Ziua Cuceririi aplecându-şi capul în aşa fel încât oamenii să nu-i poată vedea faţa, repetând imnuri de mulţumire către Allah cu voce slabă, lăcrimând, invocându-L cu smerenie pe Allah până când a ajuns la Ka’bah. Apoi a distrus idolii, le-a făcut ce le-a făcut şi a spus: „A venit Adevărul şi a pierit deşertăciunea! Deşertăciunea este sortită să piară!” (Coran 17: 81).
Mai există vreo îndoială în ceea ce priveşte acest mesaj? A fost un bărbat care şi-a dedicat întreaga viaţă unei chemări în urma căreia nu avea de obţinut niciun beneficiu personal, avere, rang, putere. Păstrarea numelui său în istorie era o opțiune care nici măcar nu a fost luată în considerare de către el de vreme ce credea doar în veşnicia vieţii de apoi, atunci când omul se află în Mâinile lui Allah.
Şi-a petrecut viaţa, din copilărie până la vârsta de patruzeci de ani, în puritate şi contemplare. Restul vieţii şi l-a petrecut în adorare, îndrumare, jihaad şi luptă şi, când lumea i-a fost deschisă, a respins total falsa glorie urmând calea, adorarea şi mesajul lui Allah. Cum ar fi putut fi mincinos un astfel de om? De ce ar fi spus minciuni? Cu siguranţă, un astfel de om şi un astfel de profet era mai bun de-atât!