Ibram Nuredin
Omul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău.
Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de a alege pentru sine însuşi. El se bucură de autonomie. Prin libera sa voinţă îşi poate folosi puterea latentă în slujba judecăţii sale. De aceea, el, omul este responsabil pentru ceea ce face pentru îndeplinirea sau nu a calităţii de reprezentant al lui Allah, singurul căruia I se cuvine lauda, adoraţia şi supunerea. Omul răspunde de felul în care îşi administrează calităţile şi puterile ce i-au fost dăruite. Apoi se va întoarce la Allah, care-l va judeca în lumina comportamentului şi realizărilor sale. Allah a dat omului şansa de a-i se face cunoscut Calea Dreaptă şi libertatea de a urma această Cale. Numai urmând Calea omul se va salva în Viaţa de Apoi, va avea pacea şi mulţumirea eternă, el va fi musulman (supus lui Allah). Dacă restul lucrurilor sunt musulmane prin dispoziţie, omul poate deveni musulman doar prin (propria) voinţă.
Adam, primul om, s-a bucurat de lumina Cunoaşterii, a primit de la Domnul său Cunoaşterea, „numele tuturor lucrurilor”. El a fost şi primul Profet: recipientul Călăuzirii Divine. Prin revelaţia adamică a fost făcut cunoscut omenirii codul fundamental al Călăuzirii Divine. Profeţii ce au urmat au împărtăşit acest mesaj al supunerii şi păcii (Islam) faţă de Allah generaţiilor următoare. Numai că unii oameni l-au acceptat şi au devenit purtători ai Luminii şi Adevărului, alţii şi-au trăit viaţa în felul lor, au refuzat calea arătată de profeţi, alţii, în fine, au rămas indiferenţi la lupta dintre credinţa (adevărată, a Islamului) şi necredinţă. Uneori mesajul profeţilor a fost schimbat şi denaturat, s-a amestecat cuvântul Domnului cu cel al omului. Ştiinţa adevărului (al-‘ilm) dăruită de Allah a fost poluată cu tot felul de fantezii, superstiţii şi formulări filosofice. Calea Dreaptă, principiile morale revelate divin şi principiile vieţii colective (Shari’a) au fost abandonate. İstoria omenească este astfel o cronică a rătăcirii omului între lumină şi întuneric. Doar Sfântul Coran s-a păstrat nealterat, nemodificat, neschimbat.
Omul este autonom, nu poate fi obligat, forţat să urmeze calea dreaptă. Dar îşi asumă consecinţele încălcării ei, a refuzului de a-i urma pe mesagerii divini.
Omul a fost creat din grabă, a fost creat slab, a fost făcut nestatornic, cu excepţia celor care fac Rugăciunea. Veştmântul smereniei (taqwa) este cel mai bun.
Păcătoşi sunt cei lacomi, cei care aleargă după mai mult, cei nedrepţi în mărturiile lor, cei care nu împlinesc Rugăciunea, cei care nu păzesc ceea ce li se încredinţează, cei care nu cred, sunt mincinoşi.
Păcate mortale sunt necredinţa (kufr), asocierea (shirk) (4:48, 4:116 17, 6:164-165,46:4-6) şi aroganţa. Duplicitarii, una spun, alta fac, se substituie altora, inclusiv lui Allah. Ceea ce este inadmisibil.
Allah i-a creat pe oameni bărbaţi şi femei, a făcut somnul lor pentru odihnă, noaptea lor un veşmânt şi ziua lor un interval de timp potrivit pentru a alegere şi pentru a agonisi hrana. Şi a durat Allah deasupra lor şapte ceruri întărite, fără nici un fel de deschizători în ele şi fără ca ele să fie influenţate de trecerea timpului. A făcut în ele Soarele ca o lampă arzătoare, dătătoare de lumină. (Al-Naba’ 78:8-13)
Bazele virtuţii şi ale religiei sunt credinţa, săvârşirea de fapte bune, îndemnul la adevăr, îndemnul la răbdare. (Sura Al-‘Asr 103:1-3)
Sura Al-Kawthar (Sura Prisosinţei) spune că i s-a dat omului bine din abundenţă: Coranul, înţelepciunea, profeţia, religia adevărată şi buna călăuzire, în care se află fericirea pentru această viaţă şi pentru Viaţa de Apoi.
Iar Sura Al-Ikhlas (Sura Devoţiunii, al credinţei în Allah) vorbeşte de însuşirile lui Allah Preaputernicul şi Preînaltul, Allah Cel Unic, Stăpânul care întruneşte calităţile perfecţiunii, Cel la care se vine întotdeauna pentru adorare, care nu are nevoie de nimeni altcineva, situat deasupra oricăror cusururi, care nu se aseamănă cu nimeni.
Allah nu este făcut din aur, din argint, din smarald sau safir, El este simplu Allah, Cel Unic, Stăpânitor. El nu zămileşte şi nu este născut şi nu are pe nimeni egal! (Al-Ikhlas 112:1-4).