Intelegerea islamica a musulmanului – 2

 

Islamul consideră că o familie întemeiată pe legătura de căsătorie dintre bărbat şi femeie este mediul firesc şi necesar pentru creşterea ciitoarelor generaţii. Familia reprezintă de asemenea temelia de bază pentru fericirea unui individ şi pentru stabilitatea societăţii. De accea, islamul a subliniat cât este de important să se ia toate măsurile necesare pentru a întări familia şi pentru a p feri de toate lucrurile care ar putea să o slăbească şi să îi marginelizeze rolul.

Islamul respectă drepturile omului şi cheamă la egalitate între fiinţele umane; respinge orice formă de discriminare rasială şi pune accent pe importanţa libertăţii. Condamnă constrângerea în religie şi permite libertatea de conştiinţă a omului. Mai mult, islamul menţionează că libertatea trebuie să fie încadrată în limitele valorilor morale şi respectării legii, ca să nu se încalce astfel drepturile celorlalţi.

Islamul îi îndeamnă pe oameni să se cunoască între ei, îndeamnă la dialog şi la cooperare între oameni şi naţiuni, astfel încât să existe o coexistenţă mai bună şi să reuşească să obţină pacea în lume. Termenul „jihad”, care apare în scrierile islamice, se referă la exercitarea tuturor eforturilor de a face bine, începând cu îndreptarea sinelui şi ajungând la răspândirea adevărului şi a dreptăţii printre oameni. „Jihad-ul”, lupta sfântă, este privit de statul musulman ca unul dintre mijloacele disponibile atunci când este nevoie să se apere de agresiune. În această privinţă, învăţăturile islamice respectă legea internaţională. Pe baza acestei înţelegeri a jihad-ului, islamul respinge orice formă de violenţă şi terorism, susţine cauze drepte şi afirmă drepturile omului de a se apăra prin mijloace legale.

Islamul îi îndeamnă pe musulmani să fie oneşti şi să îşi respecte promisiunile. Interzice trădarea şi înşelătoria. Porunceşte un comportament desăvârşit în toate legăturile cu oamenii şi restul creaţiei.

Datorită beneficiilor pe care le are consultarea (Şura) şi ţinându-se cont de experienţa omului în domeniile politic, legislativ şi constituţional, islamul susţine cu tărie principiile democraţiei bazate pe pluralism, pe libertatea de a alege instituţiile politice şi pe alterarea paşnică de putere.

Islamul le cere fiinţelor umane să se folosească de natură într-un mod responsabil. Acest lucru înseamnă conservarea mediului şi protejarea acestui de toate sursle dăunătoare şi de poluare, ca de altfel şi de toate lucrurile care pot distruge echilibrul natural. De asemenea, islamul îndeamnă la protejarea resurselor naturale şi interzice cruzimea faţă de animale, risipa şi irosirea averii.

 

___________________________________________________

Extras din Carta Musulmanilor din Europa

În legătură cu o postare