Allah Preaînaltul a grăit:
«Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei. Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!” (Al-Baqara 2 : 136).
Toate mesajele divine se întâlnesc pe o coordonată. Ele se îndreaptă către un singur ţel: izbăvirea omenirii, determinarea oamenilor să-L adore pe Allah prin intermediul înaltelor principii ale credinţei şi rânduielilor legislative constând din legi, morală, dogme şi acte de devoţiune pe care le-au vestit profeţii şi la care au chemat trimişii de-a lungul istoriei omeneşti şi în decursul vieţii umane, pe etape şi în modalităţi corespunzătoare dezvoltării credinţei şi civilizaţiei omenirii şi complementarităţii lor reformatoare.
Fiecare profet a pregătit terenul pentru un alt profet şi a acţionat pentru maturizarea omenirii din punct de vedere al modului de gândire, spiritual şi comportamental, pentru a fi aptă să recepteze următorul mesaj divin. Mesajele s-au succedat, urmând această linie a mersului profeţilor, până când au ajuns să îmbrace o formă definitivă în mesajul lui Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! -, al cărui mesaj avea să le încheie şirul şi a cărui lege a fost legea desăvârşirii omului, în cea mai înaltă şi mai dezvoltată formă.
Allah Preaînaltul a grăit:
“În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (Al-Ma’idah 5 : 3).
Și a mai grăit Allah Preaînaltul:
“[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul” (Aal `Imran 3 : 19).
Și tot Allah a grăit:
“Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (Aal `Imran 3 : 85).
Mesajele divine au realizat procesul de dezvoltare şi de perfecţionare în structura lor legislativă şi de civilizaţie generală, folosind două metode principale:
1 – Metoda abrogării, constând în anularea unei legi revelate anterior şi înlocuirea ei printr-o prescripţie superioară.
Allah Preaînaltul a grăit:
“Însă nici un trimis nu a putut să aducă vreun semn decât cu voia lui Allah. şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte. / Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii” (Ar-Ra`d 13 : 38-39).
2 – Cea de a doua metodă a complementarităţii mesajelor este dezvoltarea şi extinderea prescripţiilor, legilor şi conceptelor. Fiecare dintre mesajele care au fost adresate omenirii, într-una din etapele evoluţiei sale, a fost mai extins, mai cuprinzător sub aspect organizatoric, s-a referit la tot mai multe aspecte ale activităţii omului, a abordat tot mai multe laturi ale vieţii şi a devenit mai apt pentru a crea o formulă de viaţă mai dezvoltată decât mesajul care l-a precedat. Acest proces de extindere şi de cuprindere a atins punctul maxim în mesajul lui Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Coranul a înregistrat acest aspect legislativ al mesajelor şi a menţionat această legătură dintre principiile lor, căci Allah Preaînaltul a grăit:
“Iar ţie, [Muhammed], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea. Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit. Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială” (Al-Ma’idah 5 : 48).
Mesajele despre autenticitate şi deformare. Mesajele divine anterioare celui cu care a venit Muhammed s-au confruntat cu numeroase încercări de obliterare a trăsăturilor lor, de mistificare a principiilor lor şi de ridicare a unor stavile în calea lor, pentru a împiedica mersul şi propovăduirea lor şi pentru a le goli de conţinutul lor reformator, pentru ca aceste principii să devină neînţelese şi pentru a unelti împotriva chemării la izbăvire şi la mântuire.
Probabil că cea mai primejdioasă încercare de obliterare şi de luptă împotriva mesajelor a fost mistificarea lor, astfel încât religia a devenit expresia unor superstiţii şi mituri pe care raţiunea le respinge şi pe care adevărata ştiinţă nu le poate lua decât în derâdere. Prin aceste mistificări s-au adus prejudicii propovăduirii religiei şi credinţei şi omul nu a mai găsit în acest tablou zugrăvit de imaginaţia limitată a unora decât superstiţii şi mituri, chemarea la împietrire şi la stagnare şi acest tablou a determinat repulsie faţă de credinţă şi a încurajat declararea războiului împotriva ideii religiei.