FEMEIA CA FIICĂ
În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El vroia să spună că ea nu-şi putea apăra tatăl şi familia decât ţipând şi plângând, nu luptând şi folosind arme. Ea nu putea, de asemenea, să fie bună şi să aibă grijă de ei decât luând bani de la soţul ei şi oferindu-i familiei. Tradiţiile arabilor i-au permis tatălui să îşi îngroape de vie fiica din cauza sărăciei actuale sau presupuse sau din cauza temerilor legate de o posibilă ruşine pe care ar putea s-o cauzeze aceasta când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând:
Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă… (At-Takwir 81:8-9).
Coranul descrie, de asemenea, starea în care se află bărbatul atunci când fiicele sunt născute:
Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată! (An-Nahl 16:58-59).
Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede.
Când a fost revelat Islamul, s-a poruncit ca o fiică, la fel ca un fiu, să fie tratată ca un cadou de la Allah, acordat de Allah oricui doreşte dintre adoratorii Săi:
A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, sau dă El şi băieţi, şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic (‘Alim, Qadir). (Ash-Shura 42:49-50).
Coranul a ilustrat prin pildele sale cum unele dintre fiice pot avea o influenţă remarcabilă şi pot rămâne etern în memoria oamenilor, mult mai pregnant decât mulţi alţi bărbaţi. Avem un bun exemplu în povestea Mariei, fiica lui ’Imran, care a fost aleasă de Allah dintre toate celelalte femei şi purificată. Mama ei şi-a dorit să fie băiat, să-L servească pe Allah şi să fie unul dintre credincioşi:
Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor (As-Sami’, Al-’Alim)!». Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!». Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: «O, Maria, de unde ai aceasta?» Iar ea îi răspundea: «Ea este de la Allah!» Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală! (Aal `Imran 3:35-37).
Coranul a condus o campanie fermă împotriva acelor oameni cruzi care ucideau copiii, indiferent dacă erau băieţi sau fetiţe. Allah spune în Coran:
Au pierdut aceia care şi-au omorât copiii, din neghiobie şi neştiinţă, şi care au oprit ceea ce Allah le-a dat pentru trai, născocind minciuni pe seama lui Allah! Ei sunt în rătăcire şi nu au fost bine călăuziţi. (Al-An`am 6:140).
Şi El mai spune:
Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare! (Al-Israa’ 17:31).
Profetul Islamului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că Paradisul reprezintă recompensa persoanei care se comportă bine cu fiicele sale, are răbdare să le crească, le asigură educaţia morală şi ţine cont de poruncile lui Allah referitoare la ele, până ce fetele devin majore. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a păstrat locul de lângă el pentru un astfel de tată, în Paradis. Muslim a transmis de la Anas:
„Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave până ce au devenit majore, în Ziua Judecăţii, el şi cu mine vom fi aşa…» şi apoi şi-a pus două degete împreună.” Hadisul a fost redat de Al-Tirmizi în maniera următoare: „… «Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave, el şi cu mine vom intra în Paradis la fel ca acestea…» şi şi-a împreunat arătătorul cu degetul mijlociu.”
Ibn ‘Abbas a transmis că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Un musulman care are două fiice, cu care se comportă bine când acestea îl acompaniază sau când el le acompaniază, este admis în Paradis.” Hadisul este consemnat de Bukhari în Al-Adab Al-Mufrad (77), de Ibn Abu Şeiba, 8/551, Ahmed care este corectat de şeicul Şaker (2104), Ibn Majah (3670) şi alţii.
Anumite tradiţii profetice au stabilit că o asemenea recompensă – adică răsplata cu intrarea în Paradis – este de asemenea garantată şi pentru fratele care îşi susţine şi îşi protejează surorile (două sau mai multe). În alte hadisuri se afirmă că aceste recompense sunt garantate oricui se comportă bine cu reprezentantele sexului feminin, chiar dacă este numai una. Abu Huraira a relatat: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Allah îl răsplăteşte cu Paradisul pentru mila lui asupra lor». Un bărbat a întrebat: «Şi cel care are două fiice, o, Trimis al lui Allah?». El a răspuns: «Şi cel care are două fiice, de asemenea.» Altul a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, dar cel care are o fiică?» El a răspuns: «Şi cel care are o fiică, de asemenea.»” (Hadis consemnat şi perfecţionat de Al-Hakim, de acord fiind şi Az-Zeheby, 4/176). Ibn ‘Abbas a relatat: „Pe oricine a avut o fată care nu a fost îngropată sau insultată de către el, iar el nu i-a preferat pe fiii săi înaintea ei, Allah îl va primi în Paradis.” (Hadis consemnat de Abu Dawud, 5/5146, şi Al-Hakim care l-a corectat, 4/177; aprobat de Az-Zeheby.)
În relatarea de la Aişa, transmisă de imamul Bukhari şi imamul Muslim, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oricine suferă o nenorocire cauzată de păstrarea fiicelor lui, dar cu toate acestea le tratează bine, va fi protejat de ele de Focul Iadului”. (Al-Lu’lu’ wal-Mergean; consemnat de Bukhari şi Muslim / 1688). Prin aceste texte autentice, prin sporirea şi repetarea veştilor bune, naşterea fetelor nu mai este o povară înspăimântătoare şi nici un semn rău. Dimpotrivă, este un dar pentru care trebuie să mulţumim şi o îndurare pe care trebuie să ne-o dorim şi să o cerem, fiindcă este o binecuvântare de la Allah Atotputernicul şi o răsplată ce trebuie câştigată.
Astfel, Islamul a anulat pentru totdeauna obiceiul de a îngropa fetele care acum ocupă un loc foarte bun în inima tatălui lor. Acest fapt ne este arătat de ceea ce spune Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre fiica sa, Fatima: „Fatima este o parte din mine; cine o supără pe ea, mă supără pe mine”. Hadisul este consemnat de Al-Bukhari cu acordul lui Al-Masur Ibn Makrama, Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul său (4188). „Fatima este o parte din mine; ce mă întristează pe mine, o întristează pe ea şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.” Hadisul este consemnat de imam Ahmed, At-Tabarany şi Al-Hakim, cu acordul lui Al-Masur. Ibid. (4189). Vezi Ahmed 4/323, 332; At-Tabarany 20/25; Al-Hakim 3/158 care l-a îmbunătăţit şi apoi a fost aprobat de Az-Zeheby.
„Fără îndoială, fiica mea este o parte din mine; mă tem de ceea ce o sperie pe ea şi sunt vătămat de ceea ce o vatămă pe ea.” Hadisul este consemnat de toţi cei şase imami ai hadisului; în Mukhtasar As-Sunna de Al-Munzery, hadis (1987).
Putem aduce aici un exemplu din literatura islamică. Un poet scria următoarele versuri:
„De n-ar fi fost fetele gingaşe în blană pufoasă de pisică,
De la care au luat netezimea,
Eu aş fi fost într-o mare mare problemă
Pe acest pământ vast.
Cu siguranţă când copiii noştri sunt printre noi,
Ei sunt lumina ochilor noştri ce supravieţuieşte pe pământ;
Dacă vântul suflă asupra unuia dintre ei,
Ochii mei nu se vor mai închide niciodată.”
Controlul tatălui asupra fiicei nu depăşeşte limitele educaţiei morale; la fel şi în ceea ce îi priveşte pe fraţii ei. El îi spune să se roage când are şapte ani, dar o mustră dacă nu se roagă când împlineşte zece ani. El trebuie să o separe pe ea de fraţii ei la această vârstă; ei nu ar trebui să doarmă împreună în acelaşi pat sau să facă baie împreună aşa cum fac copiii mici. Tatăl o obligă să urmeze codul islamic al comportamentului în privinţa îmbrăcăminţii, împodobirii, a ieşirii din casă şi a vorbitului. El este obligat, conform religiei, să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau de a o face proprietatea unui bărbat în niciun mod. Islamul a interzis categoric vinderea oamenilor liberi, atât bărbaţi, cât şi femei. Dacă un bărbat liber a cumpărat sau a câştigat o fiică care a fost sclavă pentru un altul, ea trebuie eliberată imediat ce a intrat în posesia lui, conform legilor islamice, indiferent dacă el este de acord cu acest lucru sau nu.
Dacă fiica are proprii ei bani, tatăl ar trebui să îi păstreze pentru ea. Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie „căsătorie vacantă”, din cauza lipsei zestrei, întrucât zestrea este dreptul fiicei, nu al tatălui.
În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. El trebuie să ştie opinia ei despre bărbatul cu care se va căsători, indiferent dacă ea este de acord sau nu. Dacă a mai fost măritată, trebuie să îşi dea acordul clar. Dacă este virgină şi copleşită de timiditate, atunci tăcerea ei este semn că este de acord. Dacă spune „nu”, atunci el nu are puterea de a o mărita cu cineva pe care ea nu îl doreşte.
Imamul Muslim şi imamul Bukhari au transmis de la Abu Huraira:
„… «O văduvă nu se poate mărita decât dacă îşi dă consimţământul, nici o virgină până când nu îi este cerută permisiunea.» Ei au întrebat: «O, Trimis al lui Allah, cum îşi poate da ea consimţământul?» El a răspuns: «Prin tăcerea ei.»” Hadisul este consemnat în culegerea Al-Lu’lu’ wal-Mergean (895). A fost transmisă, de asemenea, o relatare a Aişei: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah: «Sunt femeile întrebate în legătură cu această chestiune?» El a răspuns: «Da.» Eu am continuat: «Virgina, când este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută.» El a spus: «Tăcerea este permisiunea ei.»”
În Al-Lu’lu’ wal-Mergean, (895). Din acest motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui să ştie că tăcerea este consimţământul ei.
Khansaa’ bint Khaddam Al-Ansari a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi nu era virgină, iar ea ura această căsătorie. Când ea a mers la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), el a anulat mariajul. (Hadis consemnat de toţi cu excepţia lui Muslim). Ibn ’Abbas a relatat că o fată virgină a venit la Trimisul lui Allah şi i-a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi ea nu dorea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a dat posibilitatea de a alege. Hadisul este consemnat de Ahmed (2469), îmbunătăţit de şeicul Şakker, Abu Dawud (2069), Ibn Majah (1875) şi Ad-Daraqatny vol. 3, (56).
Din aceste hadisuri avem dovada că tatăl nu este diferit de un alt bărbat; el este obligat să îşi întrebe fiica şi este necesar ca aceasta să fie de acord. Conform imamului Muslim şi a altora: „O virgină este întrebată”, ceea ce înseamnă că trebuie să îşi dea consimţământul. Conform Aişei, o fată a venit la ea, spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe sine prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” ’Aişah a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O, Trimis al lui Allah, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.” (Hadis consemnat de Al-Nisaai în Cartea Mariajului; 6186-7).
Evident, hadisurile profetice au impus permisiunea virginelor şi a femeilor care au fost măritate anterior drept o condiţie a contractului marital. Dacă tatăl sau persoana în cauză mărită o femeie văduvă sau divorţată fără permisiunea ei, contractul este invalid şi revocabil, precum în povestea lui Al-Khansaa bint Khaddam. În privinţa virginei, ea are dreptul de a alege; dacă este de acord, îşi dă permisiunea; dacă nu, refuză, lucru care anulează contractul, precum într-unul dintre hadisurile amintite anterior. (Vezi Nail Al-Awtar, 6/254-256). Foarte interesant în legislaţia islamică este faptul că este stipulată consultarea mamei în ce priveşte căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit mulţumind toate părţile implicate. Ibn ’Omar a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” Hadisul este consemnat de Ahmed şi atribuit lui Ibn Omar (4905), cercetat de Ahmed Şaker, Abu Dawud (2095) şi alţii. În acest context, imamul Abu Suleiman Al-Kattaby, comentând acest hadis, în cartea sa Maalem as-Sunna, are anumite observaţii de adăugat, demne de luat în seamă, care ar trebui redate datorită integrităţii şi moralităţii lor. El scrie: „Consimţământul mamelor în chestiunea fiicelor lor nu îşi are rostul doar pentru că astfel au ceva de spus în contractul marital, ci şi pentru că astfel fetele se simt mai sigure, având o relaţie intimă cu mamele lor, favorizând o prietenie mai îndelungată şi afectuoasă prin aducerea fiicelor şi soţilor lor împreună, dacă contractul are la bază mulţumirea reciprocă şi dorinţa mamelor şi a fiicelor. În caz contrar, nu se va scăpa de consecinţele negative (adică fiicele vor fi stârnite împotriva soţilor lor), iar posibila cauză de nenorocire va cădea asupra lor.
În plus, mamele sunt mai apropiate de fetele lor; ele ascultă mai mult de ceea ce spun. Datorită acestor motive, consultarea lor privind căsătoria fiicelor este apreciată şi Allah ştie cel mai bine.”
El adaugă: „Ar putea fi şi un alt motiv pe lângă cele deja menţionate. O femeie poate ajunge să afle prin relaţia specială pe care o are cu fiica sa şi prin conversaţia privată cu ea despre o problemă ce ar putea invalida contractul. Poate fi din cauza unei boli ce o face să nu poată să îşi îndeplinească datoriile de soţie. Astfel înţelegem cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Fata virgină nu ar trebui să se căsătorească decât cu permisiunea ei, exprimată prin tăcere.”; ei îi poate fi ruşine să îşi dea permisiunea şi să îşi arate dorinţa de a se căsători. Prin urmare tăcerea ei indică şi libertatea sa de a respinge o relaţie; ea poate rupe tăcerea dacă există un motiv ce este cunoscut numai de ea şi care nu îi permite să se căsătorească. Allah Atotputernicul ştie mai multe. (Vezi Mokhtasser As-Sunna de Al-Munzery; Maalem As-Sunna de Al-Khattab; Sfaturi de Ibn Al-Qayyim 3/39. Hadis cercetat de Ahmed Şaker şi Muhammed Hamid Al-Fiqy.)”
Adăugăm aici că e posibil ca mamei să-i fi mărturisit fiica secretul că inima ei aparţine altcuiva. Dacă acea persoană o cere în căsătorie şi este potrivită pentru ea, atunci el ar trebui să aibă prioritate, conform hadisului: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”. Hadisul este relatat de Ibn ‛Abbas şi consemnat de Ibn Majah (1847), Al-Hakim şi corectat în termenii islamici 2/160, fiind de acord Az-Zeheby şi Al-Baihaqi 7/78, Al-Tabarany, Tammam şi alţii. Este menţionat de Al-Albany în Cele autentice (624).
Dacă tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu cineva pe care ea nu îl place, atunci nici fiica nu are dreptul de a se căsători fără permisiunea lui, conform hadisului transmis de Abu Musa: „Niciun mariaj fără un păzitor.” Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2085), At-Tirmizi (1101), Ibn Majah (1881), Ahmed 4/394, 413, 418. Alte cuvinte menţionate în hadis sunt transmise de Al-Munzery în Mokhtasser As-Sunna şi de Ibn Al-Qayyim; vezi hadis (2000). Cu acordul Aişei: „Orice femeie care se mărită fără acordul tutorelui ei are mariajul nul.” Acest lucru a fost spus de trei ori. Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2083) şi (2084), At-Tirmizi (1102), care l-a îmbunătăţit, şi Ibn Majah (1879).
Abu Hanife şi discipolii săi cred că o fată are dreptul de a se mărita chiar şi fără acordul tatălui sau al tutorelui său, cu condiţia ca soţul să fie potrivit pentru ea. Hadisul anterior nu este menţionat în scrierile lor, dar ei se prevalează de ceea ce se află scris în Coran referitor la căsătorie, în pasajul în care Allah cere să fie împiedicate femeile de la căsătoria cu soţul anterior până când nu se căsătoresc cu un alt bărbat.
În aceste versete şi în altele, mariajul este atribuit femeilor. Allah interzice împiedicarea unei femei care doreşte să-şi caute pe cineva cu care să se mărite, cât timp este capabilă să facă aceasta; acest lucru trebuie acceptat. Abu Hanife a pus o condiţie: mariajul ei trebuie să fie cu un soţ potrivit, altfel persoanele responsabile au dreptul să obiecteze la căsătorie. Dacă o femeie se mărită cu acordul tutorelui ei, dar nu în prezenţa sa, este permis de anumiţi jurişti, deşi consensul general impune prezenţa tutorelui ca o condiţie – altfel mariajul este nul.
Ibn Qudama a spus: „Dacă contractul este validat de un conducător, atunci nu este permis să fie anulat. Judecătorul are aici un punct de vedere special: contractul este anulat când este împotriva unui text. Conducătorul are prioritate, pentru că este o chestiune negociabilă, şi astfel verdictul său nu este anulat. Textul (adică «Nicio căsătorie fără un tutore») a fost interpretat în mai multe feluri şi este aprobat de unii şi respins de alţii.”
Aceasta este opinia lui Ibn Qudama ce are cunoştinţe profunde şi este cinstit, fie ca Allah să fie mulţumit de el! Cu toate acestea, pentru a fi realizată cu tact, căsătoria ar trebui săvârşită cu acordul tuturor părţilor implicate: tatăl, mama şi fiica, pentru a nu da naştere bârfelor, duşmăniei şi certurilor, întrucât Allah a permis căsătoria pentru a susţine iubirea şi mila.
Este necesar ca tatăl să aleagă pentru fiica sa un bărbat bun, care o face fericită şi care îşi găseşte fericirea alături de ea. Tatăl ar trebui să se concentreze asupra moralităţii şi credinţei bărbatului, nu asupra lucrurilor materiale şi lumeşti. El nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei, dacă un bărbat potrivit îi cere mâna fiicei sale. În hadis se afirmă: „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească [cu fiica ta]. Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi vei răspândi corupţia”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de At-Tirmizi, Ibn Majah (1967), Al-Hakim a cărui îmbunătăţire a fost acceptată de Az-Zeheby 2/165, cu acordul lui Abu Huraira; Al Baihaqi 7/82, cu acordul lui Abu Hatim Al-Mazay; Ibn Adeyy, îmbunătăţit în Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul ei (270).
Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă umană”, înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” ce poate fi dăruită şi dată celui care plăteşte mai mult, precum fac mulţi taţi ignoranţi şi avari ce continuă această practică şi astăzi. În hadis se spune: „Este norocul unei femei să îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul – adică naşterea”. Hadis relatat de Aişa, consemnat de Ahmed 6/77, Ibn Hayyan (4095), Hakim 2/181, care l-a îmbunătăţit în termeni islamici, şi aprobat de Az-Zeheby şi perfecţionat în Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul lor (2235).
________
Sursa: Statutul femeii in Islam, Sheikh Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmană, București 2010