F. Gulen
Copilul este pentru perpetuarea comunităţii aşa cum este sămânţa pentru creşterea şi îndesirea pădurii; cei care îşi neglijează copiii se pierd încetul cu încetul, iar cei care îi lasă la discreţia unei culturi străine riscă pierderea identităţii.
Copiii sunt partea cea mai activă şi mai productivă a comu-nităţii, la fiecare treizeci sau patruzeci de ani; cei care îşi ne-glijează copiii cât sunt mici trebuie să se gândească ce element important al vieţii propriei lor comunităţii nesocotesc, şi să se cutremure.
Societăţile care se apleacă cu atenţie asupra instituţiei familiei şi educaţiei tinerilor, spre deosebire de acelea care sunt mai avansate ca ştiinţă şi tehnologie, îşi vor putea spune cuvântul în viitor; societăţile care neglijează instituţia familiei şi educaţia tinerilor vor fi zdrobite de nemiloasele pietre de moară ale timpului.
Relele pe care le vedem la generaţia de azi, lipsa de compe-tenţă în administrare şi multe alte probleme sociale sunt rezultatul direct al circumstanţelor existente cu treizeci de ani în urmă şi al conducătorilor din acel timp. La fel, cei care formează în prezent noua generaţie sunt răspunzători pentru viciile şi virtuţile care vor apărea peste treizeci de ani.
Acei oameni ai comunităţii noastre nefericiţi şi pierduţi, cum ar fi dependenţii de droguri şi alcoolicii, precum şi alţi oameni cu felurite slăbiciuni, au fost şi ei odată copii, şi nu am ştiut să-i educăm corect. Mă întreb dacă ne dăm bine seama ce fel de oameni pregătim să păşească mâine pe străzile noastre.
Cei care vor să-şi făurească un viitor sigur trebuie să dedice creşterii copiilor aceeaşi energie pe care o dedică altor probleme. Sunt multe lucruri pentru care îţi cheltui energia în van. Dar tot ce investeşti în creşterea noii generaţii o ridică la rangul de umanitate, iar oamenii pe care astfel îi formezi sunt o nesecată sursă de răsplată.
Respectul pentru părinţi este o datorie primordială şi sacră; dacă nu-ţi respecţi părinţii, Îl nesocoteşti pe Atotputernicul Allah; cel care se poartă rău cu părinţii va vedea cum şi alţii se poartă rău cu el.
Familiile sunt baza societăţii; respectul reciproc al drepturilor şi obligaţiilor în familie duce la o societate puternică şi sănătoasă; când acest tip de relaţii familiale dispare, societatea îşi pierde înţelegerea şi respectul pentru oameni.
Copii trebuie să-şi respecte părinţii şi să-i asculte cât se poate mai bine. Părinţii trebuie să acorde educaţiei morale şi spirituale a copiilor aceeaşi importanţă pe care o acordă sănătăţii şi dezvoltării lor fizice armonioase, şi să-i încredinţeze spre educare unor profesori şi îndrumători spirituali demni de cinste. Cât de ignoranţi şi de nepăsători sunt părinţii care neglijează formarea spirituală şi morală a copiilor lor! Şi cât de nefericiţi sunt copiii care devin victime ale acestei neglijenţe şi suferă!
Copiii care nu respectă autoritatea părinţilor şi nu îi ascul-tă sunt „monştri purceşi din fiinţe umane degenerate”. Pă-rinţii care le nu asigură copiilor binele lor spiritual şi moral sunt nemiloşi şi cruzi. Cei mai nemiloşi sunt acei părinţi care împiedică dezvoltarea morală şi spirituală a copiilor lor, atunci când aceştia şi-au găsit drumul spre atingerea perfecţiunii umane.
Din momentul concepţiei, părinţii au responsabilitatea creş-terii şi dezvoltării copilului. Nimeni nu poate cântări dragostea şi afecţiunea părinţilor pentru copii lor, nimeni nu poate măsura grija pe care o simt şi greutăţile prin care trec din dragoste pentru ei. Iată de ce, respectul pentru părinţi este o datorie umană şi o obligaţie religioasă.
Cu cât îţi respecţi părinţii mai mult, cu atât îl respecţi mai mult pe Creator. Dacă nu simţi şi nu arăţi respect pentru proprii tăi părinţi, înseamnă că nu simţi respect, nici dragoste, nici teamă în faţa Creatorului. Vedem în ziua de azi un lucru ciudat: nici cei care îl nesocotesc pe Allah, şi nici cei care pretind că Îl iubesc, nu îşi ascultă părinţii.
Cei care îşi preţuiesc părinţii şi îi privesc ca mijloc de dobândire a milei lui Allah vor avea parte de belşug în lumea de aici şi în lumea de dincolo. Cei pentru care părinţii sunt o trudă şi o povară vor cunoaşte mari necazuri în viaţă.