FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH

Islamul tratează credinţa şi fapta în strânsă legătură una cu alta, considerând că pretenţia credinţei şi evlaviei, fără confirmarea lor prin faptă, este o pretenţie mincinoasă, după cum fapta care nu porneşte din credinţă şi nu urmăreşte mulţumirea lui Allah este inutilă în balanţa Judecăţii de Apoi. Credinţa asociată cu fapta bună are ca rezultat fericirea atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah Preînaltul a grăit în această privinţă:

Pe cel ce face o faptă bună, bărbat sau muiere, şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după faptele cele mai bune pe care le-au săvârşit. (Surat An-Nahl 16:97).

După cum a grăit Preaînaltul:

Omul va fi în pierdere, afară de aceia care cred şi împlinesc fapte bune. (Surat Al-`Asr 103:2-3).

Şi a mai grăit Preaînaltul:

Cei care au crezut în Islam, precum şi aceia dintre cei care s-au iudaizat, dintre creştinii şi sabeenii care vor crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi vor face bine, vor avea răsplata lor de la Domnul lor. Ei n-au a se teme şi nici nu se vor mâhni. (Surat Al-Baqarah 2:62).

Asocierea credinţei cu fapta bună este menţionată în Coran de peste trei sute optzeci de ori, iar cuvintele faptă şi acţiune, împreună cu derivatele lor, sunt menţionate în Coran de patru sute şaptezeci şi cinci de ori.

islamulPentru a explicarea acest aspect, Muhammad Asad (un mare gânditor musulman) afirmă: ,,Islamul nu permite separarea între cerinţele morale şi practice în această existenţă a noastră… De aceea, Islamul insistă puternic asupra faptului că acţiunea reprezintă un element necesar între virtuţile morale. Fiecare musulman trebuie să se privească pe sine ca fiind personal responsabil de răspândirea tuturor formelor de fericire, după cum trebuie să se străduiască să afirme adevărul şi să combată neadevărul în toate timpurile şi pretutindeni. Confirmarea acestui lucru o găsim în următorul verset din Coranul cel Sfânt: «Sunteţi cea mai bună comunitate care a fost creată dintre oameni, căci voi porunciţi împlinirea faptei bune, opriţi de la fapta reprobabilă şi credeţi în Allah».

 

În legătură cu o postare