Muhammad Asad continua:
„Islamul, în calitatea sa de religie care nu se bazează pe o doctrină mistică, ci acceptă în permanenţă cercetarea critică raţională, îl determină pe om să unească toate laturile vieţii şi, întrucât această religie reprezintă doar un mijloc către acest scop, ea constituie în sine un ansamblu de concepte stabile la care nu se poate adăuga nimic şi din care nu poate lipsi nimic. De asemenea, în Islam nu există loc de alegere; dacă acceptăm învăţăturile lui aşa cum le prezintă Coranul cel Sfânt sau aşa cum le-a relatat Trimisul, trebuie să le acceptăm în întregime, căci altfel îşi pierd valoarea. Ar fi o neînţelegere fundamentală a Islamului, dacă ne-am închipui că învăţăturile sale pot fi supuse alegerii personale prin raţiune şi filozofie raţională, aşa cum înţeleg de obicei unii astăzi. Raţiunea poate să acţioneze ca un obstacol în ceea ce priveşte învăţăturile religioase şi trebuie conştientizat că nu se poate impune raţiunii decât ceea ce ea suportă uşor, fără a recurge la trucuri filozofice. În ceea ce priveşte religia islamică, raţiunea, situată departe de capricii, a manifestat de fiecare dată o încredere în sine eliberată de orice îngrădire. Până acum, acţiunea raţiunii în treburile religioase – aşa după cum am văzut – a fost o acţiune de control negativ… Dar nu la fel stau lucrurile în privinţa filozofiei raţionale, care nu se limitează la înregistrare şi control, ci trece în gândire negativă. Ea nu este înţelegătoare şi independentă, asemenea raţiunii absolute, pure, ci este subiectivă şi capricioasă la maximum. Raţiunea îşi cunoaşte propriile sale limite, însă filozofia raţională depăşeşte rezonabilul atunci când pretinde că poate cuprinde lumea cu toate tainele sale în cadrul său individual îngust şi aproape nu acceptă, în privinţa chestiunilor religioase, că este posibil să existe lucruri la care înţelegerea umană nu poate accede într-un moment oarecare sau niciodată, deşi ea îşi contrazice în acelaşi timp logica, într-o asemenea măsură, încât acceptă această posibilitate pentru ştiinţă“.
„Noi considerăm Islamul mai presus de celelalte sisteme religioase, deoarece el cuprinde întreaga viaţă. El se ocupă în mod egal atât de această viaţă, cât şi de Viaţa de Apoi, de spirit şi de trup, de individ şi de societate. El nu se ocupă doar de aspectele superioare ale firii omeneşti, ci se ocupă şi de limitele ei fireşti; el nu ne împinge să căutăm imposibilul, ci ne călăuzeşte să folosim la maximum disponibilitatea noastră pentru a ajunge la un nivel superior al faptelor, la care nu mai există deosebire şi nici adversitate între opinie şi acţiune; Islamul nu este o cale oarecare, ci este Calea, iar omul care a acceptat învăţăturile sale nu este un călăuzitor oarecare, ci este Călăuzitorul“.