CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ -2
Muhammad Asad a înţeles poziţia cauzalităţii raţionale în Islam, iar după convertirea sa la Islam el a remarcat diferenţa dintre Islam şi cultura occidentală contemporană, în sensul neglijării aspectelor nevăzute ale credinţei de către această civilizaţie. El remarca în acest sens: ,,Evul Mediu a alterat forţele productive din Europa, unde lâncezeau ştiinţele şi domneau superstiţiile, iar viaţa socială era atât de primitivă şi aspră încât este dificil să ne-o imaginăm astăzi. În acea perioadă s-a manifestat pentru prima oară influenţa Islamului în lume, bătând la porţile închise ale civilizaţiei occidentale. În faţa privirilor uluite ale gânditorilor europeni a apărut o civilizaţie nouă – o civilizaţie rafinată, superioară, plină de viaţă şi de valori culturale. Impactul acestei civilizaţii asupra Europei a fost imens. Contactul cu civilizaţia islamică a făcut să apară lumina raţională pe cerul Occidentului, care a fost infuzat cu o viaţă nouă şi cu setea de înălţare. Curentele noi care izvorau în lumea musulmană s-au îndreptat cu hotărâre împotriva dominaţiei bisericii creştine. Această luptă a avut la început un aspect exterior, constând în mişcările de reformă religioasă care au apărut aproape concomitent în diverse ţări europene. Scopul acestora era adaptarea modalităţii creştine de gândire la cerinţele noii vieţi. Acele mişcări au fost raţionale şi înţelepte pe calea asumată şi, dacă ele ar fi avut un succes spiritual adevărat, ar fi reuşit să pună de acord ştiinţa cu gândirea religioasă europeană, dar rezultatele proaste înregistrate de biserică în Evul Mediu deveniseră mai influente şi nu au dispărut prin reforma religioasă, reformă care n-a întârziat să se transforme într-un conflict politic între popoare, urmărind scopuri lumeşti. În timp, puterea spirituală a gândirii religioase creştine a slăbit încetul cu încetul, până ce în secolul al optsprezecelea s-a pus capăt cu desăvârşire dominaţiei bisericii, datorită revoluţiei care a avut loc în Franţa şi influenţelor acestor revoluţii asupra celorlalte ţări.
În vremea aceea au apărut şi condiţii favorabile pentru o nouă civilizaţie spirituală, eliberată de dominaţia bisericii. Au apărut într-adevăr, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în decursul secolului al XIX-lea, o serie de personalităţi europene de seamă în domeniul spiritual. Dar această nouă înţelegere a rămas limitată la un număr mic de persoane, în vreme ce marea majoritate a europenilor nu a reuşit să se lase călăuzită uşor în direcţia religioasă corectă, după ce petrecuse o îndelungată perioadă de timp ca prizonieră a unor dogme religioase ce nu aveau nicio legătură cu eforturile fireşti ale omului. Din această cauză, marea majoritate a europenilor a respins aceste dogme şi, împreună cu ele, a respins întreaga religie. Apoi, începutul epocii industriei şi vuietul progresului material uimitor au orientat oamenii către alte interese şi avantaje. Toate acestea au contribuit la crearea unui vid religios în Europa (în urma acestei perioade). În acest vid, civilizaţia occidentală a luat o orientare regretabilă din punctul de vedere al celor care consideră că religia reprezintă cel mai puternic adevăr al vieţii omeneşti.
Când raţiunea europeană s-a eliberat de prima sa sclavie faţă de biserică, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, s-au depăşit limitele menţionate mai sus şi s-a consolidat treptat decizia de a se opune tuturor formelor autorităţii spirituale asupra omului. Din ascunzişurile acestei temeri şi pentru ca să nu revină acele forţe şi să pătrundă din nou în austeritatea spirituală, Europa s-a ridicat, pretinzându-se lider al tuturor demersurilor teoretice şi practice îndreptate împotriva religiei. Europa s-a întors la moştenirea sa romană …