De cele mai multe ori, omul este tentat să urmeze chemările acestei lumi şi propriile pofte, uitând că viaţa pe pământ este asemenea unei picături de apă într-un ocean, una trecătoare şi lipsită de importanţă, fiind un punct intermediar, care pregăteşte omul pentru Viaţa de Apoi. De asemenea, de multe ori, omul oferă corpului său ceea ce acesta cere şi inimii sale nu îi dă nimic (hrana spirituală). Astfel, corpul este cel care ajunge să conducă persoana şi aceasta comite greşeli. Persoana ajunge să slujească această lume şi să se afunde tot mai mult în problemele cotidiene, uitând învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:
„Viaţa din această lume, comparată cu cea din Viaţa de Apoi, este asemenea unui deget pe care unul dintre voi l-ar pune într-un ocean şi apoi l-ar scoate afară şi ar compara apa care a rămas pe degetul său cu apa rămasă în ocean.”
(relatat de Muslim)
De multe ori, inima este legată de bogăţiile materiale, pe care omul le posedă în această lume, de toate lucrurile pe care acesta le poate cumpăra pentru sine sau pentru cei care se află în jurul său. Astfel, inima devine captivă propriilor pofte, este încătuşată şi nu mai reuşeşte să îl întâlnească pe Creatorul Său; legătura cu El, Preaînaltul, se rupe, iar trupul, lipsit de prezenţa Sa Divină şi de lipsa hranei spirituale, se îmbolnăveşte, nemaiajungând să vadă realitatea aşa cum ar trebui. Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, ne avertiza asupra acestui lucru, spunându-ne:
„Fiţi cu grijă! Este o bucată de carne în corpul vostru, iar dacă aceasta este sănătoasă, tot corpul va fi sănătos, dar dacă ea este stricată, şi corpul vostru va fi stricat; iar acea parte este inima.”
(relatat de Bukhari şi Muslim)
Allah subhanahu wa ta’ala a făcut inima omului supusă şi curată, însă Sheitan, şoptindu-i la ureche, ajunge, astfel, în interiorul inimii, făcând-o să devină nestatornică, corupând-o. Astfel, omul se afundă clipă după clipă în întuneric, răul îşi face loc în inima acestuia. Sheitan plasează îndoiala în inimile oamenilor, astfel încât aceştia nu mai sunt siguri de nimic din tot ceea ce fac şi, astfel, se îndepărtează tot mai mult de supunerea pe care o datorează lui Allah subhanahu wa ta’ala şi sufletul lor se pierde:
Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut pe ei să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan şi ceata lui Şeitan sunt cei pierduţi!
(Al-Mujadilah 58:19)
Frumusețea Islamului