CREDINŢA ÎN ZIUA DE APOI
Ibram Nuredin
În Islam, Credinţa în Ziua de Apoi, implică trei aspecte complementare ce formează o unitate organică. Anume, credinţa în înviere şi adunare; o adunare, cum spune un hadis unanim acceptat, într-un singur loc, a celor desculţi, fără nici un fel de straie pe ei şi netăiaţi împrejur; credinţa în aprecierea faptelor bune sau rele cântărite într-o balanţă (Al-Anbiyaa: 47 şi Sura Al Inşiqaq:7-12); în fine, credinţa în existenţa Raiului şi Iadului. Un Rai conceput cu o casă a plăcerilor veşnice şi Iadul ca loc al chinurilor veşnice, unde există Foc, fiare, dureroase pedepse, mâncare înecăcioasă şi multe alte mizerii.
În Sfântul Coran, Ziua de Apoi este numită şi Ziua Religiei, Ziua Socotirii, Ziua Adunării, Ziua Veşniciei, Ziua Ieşirii din Morminte, Ziua Durerii, Ziua Chemării. Este Ziua Judecăţii şi Ziua Răsplătirii, este Ziua Judecăţii şi a Vieţii după Moarte.
Această Zi de Apoi, consecinţa credinţei, adorării şi supunerii lui Allah, va veni cu certitudine. Drept credinciosul, cu frică de Allah Preaputernicul şi Preaînaltul va aştepta această Zi, înfăptuind fapte bune, evlavioase, pentru a avea un loc în Rai. Căci doar cei ce „…împlinesc Rugăciunea, aduc Dania şi nu se tem decât de Allah” (Al-Tawba: 18) ajung în Rai, vor avea „odihnă, îndurare şi Grădini cu plăceri (Al Waqi’a: 83-89). Plăcerile acestei lumi pământeşti sunt trecătoare şi valoric sunt inferioare plăcerilor din Viaţa de Apoi.
Fiecare moare, la termenul hotărât de Allah (Al-Araf: 187), nimeni şi nimic nu poate „nici să-l întârzie cu un ceas şi nici nu-l pot grăbi” (Al-Araf: 34). Odată mort, decedatul va fi întrebat cine este Stăpânul lui, care este religia lui, cine îi este profetul. Drept-credinciosul musulman va spune: „Stăpânul meu este Allah, religia mea este Islamul, iar profetul meu este Muhammad. Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască”. Cel care este necredincios sau ipocrit va avea parte de chinurile Iadului, va fi pedepsit.
Un concept clasic în Islam este conceptul pedepsei mormântului şi a tihnei lui, un mormânt în care se desfăşoară lucruri de neperceput pentru oameni.
Semnele Ceasului care va veni în mod sigur, prin voinţa lui Allah sunt semne minore şi semne majore. Semnele minore sunt legate de stricarea oamenilor, de neînţelegerea dintre ei, de abaterea de la calea cea dreaptă a lui Allah. Ceasul va veni, potrivit unui hadis umanim acceptat, „Când sclavia va da naştere stăpânei ei şi când îi vei vedea pe cei desculţi goi şi necircumscrişi”.
Un alt hadis consemnat de Al-Bukhari, spune că Ceasul va veni când se pierde lucrul încredinţat, adică religia Islamului, sau „Când un lucru va fi încredinţat altcuiva decât celui căruia i se cuvine”, respectiv religia Islamului şi binefacerile pe care ea le aduce.
Semnele majore sau mari ale Ceasului, potrivit unui hadis consemnat de Muslim, sunt semnele ce vor fi văzute anume: – fumul, şarlatanul (Ad-Dajjal), animalul, fiara, răsăritul soarelui la Apus, pogorârea lui Isus, fiul Mariei binecuvântarea şi pacea lui Allah asupra lui”, Yaghug şi Magug, trei eclipse de lună, una la Răsărit, una la Apus şi alta în Peninsula Arabă şi un foc ce se va ivi in Yemen şi-i va alunga pe oameni către locul adunării lor.
Ad-Dajjal, şarlatanul, este izvorul necredinţei şi rătăcirii, al schismelor şi al spaimelor. Şarlatanul este necredincios (Kâfir), este „chiar şi mincinos”, şi după cum spunea Abu Huraya, are, un singur ochi şi va aduce cu el ceva asemenea cu Raiul şi cu Iadul şi ceea ce seamănă cu Raiul va spune că este Iad”.
Pentru a scăpa de încercarea lui Ad-Dajjal e nevoie de cunoaşterea lui şi de faptă. Pentru a se apăra de el, credinciosul trebuie sa memoreze zece versete de la începutul surei Al-Kahf, potrivit hadisului relatat de Muslim.
Învierea este scrisă în Sfântul Coran şi în Tradiţie (Sunna). Islamul consideră că Allah îi va readuce la viaţă pe morţii din morminte, că sufletele lor se vor întoarce în trupuri, că oamenii se vor înfăţişa înaintea Stăpânului Lumilor. În Ziua Învierii, oamenii vor fi aduşi la viaţă (Al-Mu’minun: 15-16).
În această zi, ei „se vor aduna desculţi, goi şi necircumcişi” (hadis general acceptat). Revenirea la viaţă, după moarte, este demonstrată de Legea divină (Shari’a), în versetul şapte din At-Taghabun, prin intuiţie (versetele din AlBaqara) şi prin raţiune. În Surat Al-Baqara, se întâlnesc cinci exemple prin care Allah îi readuce la viaţă pe cei morţi , încă în această lume. Este cazul fiilor neamului lui Moise cărora le-a fost luată viaţă şi apoi le-a fost redată, cazul fiilor lui Israel, ucişi, prin voia lui Allah, de trăsnet şi reînviaţi (Al-Baqara: 55-56), cazul celui ucis şi lovit la porunca lui Allah cu o bucată de carne sacrificată, pentru ca Allah să le spună cine l-a ucis, este cazul oamenilor care au ieşit din casele lor pentru a fugi de moarte, dar au fost omorâţi şi readuşi la viaţă de Allah, este cazul celui ce a trecut prin cetatea moartă, a fost omorât pentru o sută de ani şi readus la viaţă, şi, în fine, este exemplul părinţilor lui Avraam, readuşi la viaţă (Al-Baqara : 73,243, 259-260).
În ce priveşte raţiunea, ea ne arată că numai Allah, Cel care a creat făpturile le poate readuce la viaţă, după moarte (Ar-Rum: 27 Ya-Sin: 79, 81) şi că aşa cum Allah dă viaţă unui ţinut mort (de pildă Pământului care prin intermediul ploii binecuvântate este populat de grădini, palmieri, grâne), astfel va fi ieşirea din mormânt a celor decedaţi (Al-Qaf: 9-11).
În Ziua de Apoi, cerul se va despica, pământul cu munţii săi vor fi risipiţi pe marginile cerului, îngerii vor fi la marginile cerului şi opt dintre ei vor purta Tronul Domnului. În acea Zi, oamenii se vor înfăţişa în faţa Domnului şi vor fi aşezaţi în faţa Lui. Nimic din al lor nu va putea fi ascuns de El. (Al Kahf: 48, Al-Haqqa: 15-18). Allah va cere socoteală făpturilor sale, în mod individual, şi fiecare va fi judecat după faptele bune sau rele îşi va primi răplata, cartea faptelor sale. Cel bun va primi Cartea la dreapta sa, se va bucura de Rai (AlHaqqa: 19-24), cel rău va primi Cartea prin spatele său, va arde în flăcări (AlInşiqaq: 6-15) va fi supus în lanţuri, va arde in Iad (Al-Haqqa: 25-31)
În ziua de Apoi va funcţiona Balanţa dreaptă a faptelor , cântărirea lor.
Oamenii vor străbate drumul drept (sirat), adică puntea de deasupra Gheenei, ca drum spre Paradis. Şi dacă faptele lor sunt bune, ei vor trece pe această punte, vor intra în Paradis, dacă faptele lor sunt rele, ei vor fi agăţaţi şi aruncaţi în Gheena, vor cădea în Iad. Cei buni pot trece puntea în mai multe moduri: într-o clipită, ca fulgerul, ca vântul, cu alergarea unui cal de rasă pură, în galop sau asemenea călăreţilor pe culmi. Cel care s-a abătut de la drumul drept în această lume nu va rezista pe drumul drept din Lumea de Apoi. Necredincioşii, ipocriţii vor rămâne în urmă şi în faţa lor se va ridica un zid, astfel că ei nu vor ajunge, precum drept credincioşii în Rai. Averea nu va fi de nici un folos.
Mâinile celor păcătoşi vor fi legate cu lanţuri la ceafă şi vor fi aruncaţi în Focul Iadului.
Ziua Judecăţii de Apoi va fi Ziua în care cerul se va învolbura într-un vârtej şi munţii se vor uni din loc (52: 9-10), când se va sufla în trâmbiţă, când va veni pedeapsa Domnului, pedeapsă pe care n-o poate împiedica nimeni.
În Ziua Judecăţii de Apoi stelele se vor stinge, cerul se va despica, munţii se vor fărămiţa (77: 8-10), păcătoşii, cei care se abat de la religia lui Allah, nu vor avea nici un prieten sau apropiat, care să-i ajute, iar de mâncare vor avea doar sângele şi puroiul care curg din sângele celor aflaţi în Infern (Al-Haqqa: 33-37).
În Ziua aceea a Învierii „va fi cerul precum arama topită” (70:8), cerul va curge asemenea metalelor topite sau asemenea catranului care fierbe, iar munţii se vor risipi asemenea scamelor de lână. Necredinciosul, nestatornicul în credinţă nu va scăpa de pedeapsă, nu va putea fi răscumpărat de nimeni, va intra în Infern pentru a arde. Când se vor apropia de Infern „li se vor smulge scalpurile” (70: 11-16).
În Ziua Învierii, oamenii vor ieşi din mormintele lor „cu grabă”, iar păcătoşi vor avea ochii plecaţi, copleşiţi şi învăluiţi de umilinţă, rătăciţi, aşteptând pedeapsa lui Allah.
În Ziua Judecăţii, „zi în care Duhul (Gavriil) şi îngerii se vor aşeza în rând şi nimeni nu va vorbi, afară de acela căruia Cel Milostiv (Ar-Rahman) îi va da îngăduinţă şi care va spune adevărul” (78:38). Ziua Învierii este Ziua înfăptuirii Adevărului, o zi care trebuie să aibă loc.
În Ziua Învierii se va produce un vuiet care îi surzeşte pe oameni şi cum fiecare va fi preocupat în acea Zi de soarta sa, nu va mai da nici o atenţie celorlalţi. Astfel că fratele va fugi de fratele său, amândoi de mama, de tatăl lor, de soţiile şi copii lor, etc.