Credinta companionilor Profetului
Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?
Cel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament desăvârşit, singur dar bine cunoscut de către oameni, le-a adresat celor din jur un apel ce putea dărâma munţii. Cuvintele izvorau din inima şi de pe buzele sale, umile şi splendide, ca şi cum în ele ar fi sălăşluit toată puterea, voinţa şi viitorul şi de parcă ele ar fi exprimat destinul însuşi.
Dar ar fi existat și posibilitatea ca Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îşi fi adorat Domnul după cum ar fi voit, lăsând zeităţile oamenilor săi la locul lor, pentru ca aceştia să lase în pace religia comunităţii sale.
Dacă un astfel de gând a trecut prin minţile unora din acele vremuri, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a spulberat de îndată. El le-a explicat clar oamenilor săi că era Profet şi că trebuia să transmită mesajul, că nu putea păstra tăcerea şi nu se putea abate de la misiunea sa de vreme ce era îndrumat de adevăr şi lumină. Toate forţele lumii şi ale naturii nu l-ar fi putut determina să păstreze tăcerea şi nu ar fi putut să-l oprească, pentru că Allah era Cel care l-a făcut să vorbească şi să se mişte şi Cel care i-a călăuzit paşii.
Reacţia celor din Quraish a venit prompt precum flăcările răvăşite de un vânt violent. Nenorocirile au început să se abată asupra unui suflet neobişnuit cu altceva în afară de graţie absolută. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a început să predea primele sale lecţii cu autoritate deplină şi sinceritate uluitoare. Imaginea acestei scene este recunoscută în toate locurile şi în toate timpurile, precum şi în istorie. Cei cu conştiinţa trează din Mekka, apropiindu-se de el, erau mulţumiţi şi plini de admiraţie. Au văzut în el un bărbat nobil şi măreţ. Ei nu ştiau dacă gâtul său devenise mai lung, într-atât încât să atingă cerul sau dacă cerul a coborât într-atât încât să-i încoroneze capul. Au văzut doar loialitate, statornicie şi nobleţe.