Ce spune Islamul despre avort?

Nu ucideti sufletul pe care l-a oprit Allah, decat pe drept. (Al- An’am 6:151).

Pe masura ce omenirea se indeparteaza de calauzirea dupa invataturile divine, ies la iveala cu trecerea timpului greselile si fragilitatea legilor elaborate de om, care vin in contradictie cu poruncile Domnului Preaputernic si Preainalt. Numeroase tari au permis iar altele au trecut cu vederea ceea ce pana astazi continua sa fie numit avort criminal. Statisticile anuale din intreaga lume – si toate sunt aproximative, iar ceea ce este necunoscut este mai numeros decat de ceea ce este cunoscut – inregistreaza producerea a zeci de milioane de avorturi voluntare, reglementate sau acoperite prin legi elaborate de om sub paravanul unor argumente slabe si al unor conceptii gresite despre saracie, limitarea natalitatii, lipsa resurselor alimentare sau libertatea individuala. Realitatea este ca fenomenul se datoreaza incontestabil indepartarii celor mai multe natiuni de calauzirea dupa invataturile divine si de increderea in darnicia in ceea ce priveste repartizarea resurselor. Nu exista saracie, nu trebuie sa se teama de saracie si nici de foamete natiunea care urmeaza invataturile poruncite de Islam. Statisticile indica astazi ca resursele existente pe pamant si in ape sunt suficiente pentru a asigura hrana intregii omeniri, oricat de mare ar fi populatia lumii, daca ele sunt bine valorificate, cu conditia ca omul sa renunte la egoism si nedreptate, la mobilizarea stiintei si resurselor naturale pentru inventarea de noi arme de distrugere, la poluarea mediului, la irosirea resurselor alimentare, la folosirea lor ca hrana pentru animale si chiar la distrugerea sau arderea lor, in loc sa le trimita celor care sufera de foame in lume, pentru ca preturile produselor alimentare sa nu scada pe pietele internationale. Si aceasta in vreme ce omenirea cheltuieste anual, conform datelor statistice, circa o mie de miliarde de dolari pentru inarmare, iroseste intr-o ora pentru a ucide si a distruge sume care ar fi suficiente pentru finantarea programelor alimentare anuale ale Natiunilor Unite, iar un sfert din populatia omenirii este afectata de analfabetism, de malnutritie si de lipsa asistentei sanitare, zeci de milioane de oameni mor in fiecare an de foame si alte sute de milioane sunt amenintati in fiecare an de moarte, din pricina bolilor si a inanitiei. Toate acestea sunt consecinte ale indepartarii omului de calauzirea dupa invataturile divine, ca o confirmare a cuvintelor lui Allah Preainaltul:

Cei care vor urma indreptarea Mea nu vor avea a se teme si nici nu se vor intrista. (Al-Baqara 2:38);
Acela care va urma calea Mea cea dreapta nu va rataci si nu va fi nefericit. Insa acela care se va indeparta de la Pomenirea Mea va avea parte de o viata grea. (Ta-Ha 20:123-124).

In Islam gasim legile corecte care reglementeaza relatiile sexuale si fenomenele legate de ele, precum avortul, limitarea natalitatii si anticonceptia, precum si principiile economice si morale care organizeaza relatiile dintre indivizi si dintre natiuni, astfel incat sa fie garantata fericirea individului si a societatii, sa fie indepartate de ei teama de saracie si de foamete, nevoia limitarii natalitatii, la care cheama. Sa se intoarca la invataturile Islamului daca vor cu adevarat sa gaseasca leacul eficient pentru problemele si tragediile sociale, morale si economice in care se zbat de secole!


Avortul in opinia Islamului

Sa nu-i omorati pe copiii vostri de teama saraciei, caci Noi va vom da cele de trai atat voua cat si lor. (Al-An’am 6:151).
Si nu va omorati copiii vostri de frica saraciei! Noi le vom asigura cele de trebuinta ca si voua. (Al-Israa’ 17:31).
Au pierdut aceia care si-au omorat copiii, din neghiobie si nestiinta. (Al- An ‘am 6:140).

„Cel care omoara un suflet pe nedrept sau aduce stricaciune pe pamant este ca si cum i-ar omora pe toti oamenii”.
Avortul premeditat, adica avortarea de buna voie a embrionului din pricina saraciei, de teama saraciei sau din alte motive netemeinice care echivaleaza cu uciderea unui suflet, fiindca embrionul este un suflet de la inceputul crearii sale, stiut fiind ca orice avort intentionat, oricat ar fi de devreme, nu poate avea loc decat dupa cea de a treia saptamana de sarcina, adica in faza crearii embrionului.
Exista cazuri foarte rare, pe care randuiala divina le-a exceptat prin urmatorul verset:
„Si nu ucideti sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decat pe drept”. Ce se are in vedere prin acest verset?
Daca este ucis embrionul care ameninta nemijlocit viata gravidei (si acestea sunt cazuri foarte rare in medicina), cu conditia ca o comisie medicala alcatuita din specialisti sa ia o hotarare in acest sens, respectandu-se cuvintele lui Allah Preainaltul:

Intrebati-i pe oamenii priceputi in carti, daca voi nu stiti. (I-am trimis cu) semne limpezi si cu scripturi. (An-Nahl 16:43-44).

Aceasta situatie se incadreaza in exceptiile permise de sfantul verset mentionat mai sus si in prescriptiile urmatoarelor doua versete:

Allah nu impune nici unui suflet decat ceea ce este in putinta lui. (Al-Baqarah 2:286);
Nici unui suflet nu i se impune decat atat cat ii sta in putinta. (Al- Baqarah 2:233).

Aceasta situatie este incadrata de medicina profilactica sub numele de avort medical legal.
Uciderea embrionului este permisa daca o comisie medicala alcatuita din specialisti in domeniile embriologiei, medicinei interne si bolilor genetice ajunge la concluzia ca el se va naste cu malformatii ce nu pot fi tratate si ca, prin urmare, nasterea si cresterea lui vor reprezenta o grea povara pentru familie si pentru societate (acestea sunt tot cazuri foarte rare). O astfel de situatie se incadreaza in exceptiile permise de versetele de mai sus, ca o indurare pentru parintii lui si pentru societate. Ea este numita in medicina avort preventiv.
In Surat Al-Kahf gasim o analogie pentru aceste cazuri rare – dar Allah stie cel mai bine.
Robul cel bun (al carui stapan era Moise – pacea asupra lui!) a ucis un baiat care ameninta sa-i oprime pe parintii sai credinciosi cu nelegiuirea si cu necredinta lui:

Cat despre fecior, parintii lui erau dreptcredinciosi si ne-a fost teama ca el sa nu le impuna lor nelegiuirea si necredinta. Si am voit ca Domnul lor sa le dea in schimb un altul mai curat decat el si mai iubitor (fata de ei). (Al-Kahf 18:80-81).

Allah Preainaltul a ingaduit astazi medicilor sa descopere cazurile de malformatii congenitale ale embrionului care l-ar putea face in viitor o povara pentru parintii sai si, in consecinta este admis – dar Allah stie cel mai bine! – avortul unui embrion, daca o comisie alcatuita din medici legisti a confirmat ca el va avea malformatii congenitale, va fi handicapat si va reprezenta o povara pentru parinti. Acestea sunt cazuri foarte rare pe care le pot confirma doar medicii.
Asadar, Allah Preainaltul a interzis avortul voluntar, cu exceptia cazurilor exceptionale mentionate mai sus. Ingaduinta si permiterea avortului de catre legiuitori intr-o serie de tari au condus la rezultatele pe care le vedem astazi. Relatiile sexuale neingaduite si urmarile lor distrugatoare pentru individ si pentru societate, asa cum se intampla in comunitatile care au permis avortul, nu s-ar fi soldat cu atatea consecinte nefaste, daca nu ar fi existat legile elaborate de om care au ingaduit avortul, facand din el o operatie foarte usoara si reglementata pentru toate femeile care raman gravide ca urmare a comiterii adulterului, fara sa li se ceara decat cateva ceasuri si o suma neansemnata de bani, dar in unele tari avansate avortul criminal este suportat de catre stat si de asigurarile sociale.
Orice avort voluntar constituie o rana in trupul femeii si in sufletul ei, greu de vindecat fara sa lase urme. El este o hemoragie a energiilor umane si sociale, o poarta deschisa, o chemare deschisa la incalcarea oranduielilor morale adevarate, poruncite de religiile divine. Societatile care au permis avortul voluntar au astazi parte de neliniste, de tristete si de pierderi, de pedeapsa si de nervi, din cauza legilor pe care le-au elaborat. Se produc, de pilda, o suta de mii de decese anual in intreaga lume, ca urmare a complicatiilor rezultate din cele peste patruzeci si cinci de milioane de avorturi voluntare care au loc in fiecare an, conform ultimelor statistici.
Comentarii:
Unele consultatii in chestiuni de drept religios (fatwa) afirma ca avortul este permis inainte de a se sufla in embrion duhul. Nu stim pe ce s-au bizuit acesti legiuitori cand au emis aceasta fatwa care deschide larg portile pentru avort, intrucat nu exista nici un verset coranic si nici un hadis nobil in acest sens. Suflarea duhului in embrion are loc – si Allah stie cel mai bine! – in etapa plamadirii, asa dupa cum reiese din cuvintele lui Allah Preainaltul:

Apoi l-a plasmuit pe el si a suflat in el duhul Sau. Si v-a dat voua auzul, ochii si inimile. (As- Sajdah 32:9),

iar faza plamadirii se intinde din luna a treia pana in luna a saptea. Oare isi dau seama cei care au emis aceasta fatwa ca ei deschid prin aceasta larg portile pentru avort pana in luna a treia de sarcina?
Alti legiuitori au emis o fatwa care permite avortul pana la faza crearii embrionului. Reamintim aici ca formarea embrionului, in sensul formarii membrelor si organelor sale, incepe de la sfarsitul saptamanii a doua de sarcina (adica in faza cheagului de sange), in vreme ce medicina nu poate descoperi sarcina inainte de saptamana a treia si in acest moment embrionul a inceput deja sa se formeze. Intrucat nu exista pana in momentul de fata nici o posibilitate stiintifica pentru descoperirea sarcinii inainte de faza formarii embrionului, adica in cursul primei si celei de a doua saptamani de sarcina, aceasta fatwa nu are in momentul de fata nici un suport stiintific, intrucat nu am gasit in Cartea cea Sfanta si in Traditia nobila nimic care sa o sprijine si Allah stie cel mai bine!

_______

ligaislam.md

În legătură cu o postare