Bazele credintei – partea 1

AQIDAH, care reprezintă încrederea fermă şi constantă în Allah subhanahu wa ta’ala, Unicul, care trebuie adorat. Cu alte cuvinte, Aqidah este credinţa în Unicitatea lui Allah subhanahu wa ta’ala.

IMANUL, care reprezintă credinţa în cei şase stâlpi. Aceştia sunt:

Un musulman are 5 obligaţii fundamentale, după cum urmează:

Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

Aceasta cuprinde patru aspecte:

Aceasta înseamnă să crezi că Allah Preaînaltul există, fapt dovedit de: raţiune, simţuri, naturaleţe, ca şi de Legislaţia Islamică.

Dovada existenţei lui Allah Preaînaltul prin intermediul raţiunii este acest Univers care ne înconjoară. Universul este un sistem desăvârşit, lipsit de cel mai mic cusur, astfel încât nu vom vedea nicio nepotrivire în acest sistem:

Este logic ca acest Univers conceput ca un sistem desăvârşit să contrazică poruncile Creatorului? Bineînţeles că nu! Aceasta ar însemna ca Universul să se fi creat de unul singur, ca şi când un lucru care nu există să creeze ceva. Fără îndoială că ceea ce nu există nu poate crea nimic. Aşadar, este imposibil ca acest Univers să se fi creat de unul singur, aşa cum nu este posibil ca acest Univers să fi apărut din întâmplare. Explicaţia este că un sistem desăvârşit nu poate apărea în urma unei simple întâmplări.

În acest sens, se povesteşte că un grup de atei i-au cerut lui Abu Hanifa, care era un om foarte inteligent, să le demonstreze existenţa lui Allah Preaînaltul. Acesta le-a cerut un răgaz pentru a se gândi şi apoi le-a spus:

Ateii i-au spus:

Abu Hanifa le-a spus:

Allah Preaînaltul a spus în acest sens în Nobilul Coran:

Un om simplu a fost întrebat:

Acesta a spus:

Atunci când omul Îl invocă pe Allah Preaînaltul prin Rugăciuni şi i se răspunde, înseamnă că există o divinitate care aude rugile oamenilor, cărora li se răspunde. În Nobilul Coran găsim mai multe versete prin care Allah Preaînaltul a răspuns rugilor Trimişilor Săi, aleihum sallam:

Firea omului îl determină să spună atunci când are necazuri:

Chiar şi ateii, atunci când îi lovesc o nenorocire, spun fără să-şi dea seama:

şi aceasta pentru că naturaleţea omului are nevoie de existenţa unei divinităţi:

Dovezile Legislaţiei Islamice (Divine) sunt evidente. Dacă omul ar analiza îndeaproape Legislaţia Islamică, ar constata că Cel care a trimis omenirii această Legislaţie este Stăpânul şi Creatorul Universului:

Perfecţiunea Coranului, fără ca versetele lui să se contrazică, unitatea Mesajului Său dovedesc că această Carte Divină este trimisă de Însuşi Allah Preaînaltul. Faptul că Islamul, la fel ca şi celelalte religii trimise de Allah subhanahu wa ta’ala, urmăresc interesele omului, este o dovadă în plus că Allah Preaînaltul este Cel Care a trimis aceste religii şi El, Preaînaltul, este Unicul Stăpân al Universului. Toate mesajele au o singură Sursă Divină şi anume Allah Preaînaltul. Din păcate, toate celelalte religii trimise de către Allah Preaînaltul au fost schimbate sau deformate, în afară de ultima Sa Religie, Islamul.

Prin «Stăpân» avem în vedere Creatorul, Stăpânitorul (Deţinătorul), Organizatorul. Sensul credinţei, Rububiye, îl regăsim în toate aceste Atribute. El este Creatorul Care a făcut să existe din nimic tot ceea ce există în Univers:

Cel Care a creat Universul din nimic este Allah Preaînaltul. Când spunem Stăpânitorul (Deţinătorul), ne referim la Cel Care a Creat Totul şi la Cel Care Stăpâneşte Totul. Dacă vom face o comparaţie între o citire a versetului «Deţinătorul Zilei Judecăţii» şi cealaltă citire «Stăpânul Zilei Judecăţii» din surat Al-Fatiha, vom constata un sens deosebit de frumos. «Stăpânul» din a doua citire are un sens mult mai profund decât «Deţinătorul» din prima citire, deosebindu-se de ea prin dominaţie şi putere. De aceea, spunem că numai Allah este Stăpânul, aşa cum numai El, Preaînaltul, este Creatorul şi aşa cum numai El, Preaînaltul, este Organizatorul tuturor lucrurilor. Acest lucru este recunoscut chiar şi de către politeiştii, care atunci când erau întrebaţi cine este Cel care are grijă de toate făpturile Sale, răspundeau:

Un om simplu a fost întrebat:

El a răspuns:

Şi dacă i se va spune:

El va răspunde:

La acest verset, se mai adaugă şi spusele Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care a relatat:

De asemenea, dacă se spune:

răspunsul se află în versetul:

Astfel, deţinerea omului a unui lucru nu este ca deţinerea lui Allah Preaînaltul, pentru că deţinerea lui Allah Preaînaltul este absolută, cuprinzătoare a tot ceea ce există, în timp ce deţinerea (stăpânirea) omului a acelui lucru este restrânsă. De exemplu, ceasul pe care îl deţin eu nu-l deţine şi altul şi invers. Mai mult, omul nu are libertatea de a face ceea ce-şi doreşte cu lucrurile care sunt în posesia sa. De exemplu, Legislația Islamică nu-i permite musulmanului să distrugă, să deterioreze lucrurile din posesia sa, doar pentru că aşa doreşte. În acest sens, Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, a interzis risipirea bunurilor şi cu atât mai mult deteriorarea lor. De aceea, teologii musulmani au hotărât, în cazul bărbatului care are soţie şi copii, însă nu ştie să-şi gestioneze banii în mod corespunzător, să fie oprit de la folosirea propriilor lui bunuri. Spre deosebire de om, Allah Preaînaltul are libertatea absolută faţă de cele pe care le deţine. El, Preaînaltul, este Cel Care dă viaţă, dă moarte, sănătate, boală, dă bogăţie, sărăcie şi face ceea ce voieşte, însă, noi suntem conştienţi că Allah nu face nimic fără înţelepciune şi fără un motiv. În concluzie, există o mare diferenţă între ceea ce este în posesia lui Allah Preaînaltul şi ceea ce este în posesia creaturilor Sale şi, astfel, am ajuns la afirmaţia noastră care spune:

„Allah Preaînaltul se deosebeşte de făpturile Sale prin faptul că El este Deţinătorul”, ca fiind adevărată.

De asemenea, Allah Preaînaltul se deosebeşte de făpturile Sale prin grija pe care o are pentru ele. Omul poate avea grijă de lucrurile sale, dar grija sa nu se aseamănă cu grija lui Allah Preaînaltul. Grija omului este restrânsă. De exemplu, omul are grijă de copilul său, dar cu toate acestea există posibilitatea ca acesta să nu-l asculte. În plus, omul poate avea grijă numai de ceea ce este în posesia lui şi de ceea ce îi permite Legislaţia Islamică. Aşadar, afirmaţia că Allah Preaînaltul se deosebeşte prin deţinerea absolută este adevărată.

Uluhiye înseamnă a crede ca Allah Preaînaltul este Singura Divinitate şi că nu are niciun asociat în adorare. Nu-i are ca asociaţi nici pe Îngeri, aleihum sallam, şi nici pe Profeţi, aleihum sallam. De aceea, toţi Profeţii, aleihum sallam, şi Trimişii lui Allah, aleihum sallam, au propovăduit acelaşi mesaj: «La ilahe illa Allah» (Nu există alt dumnezeu în afară de Allah).

Allah subhanahu wa ta’ala spune în Nobilul Coran:

Dacă o persoană a crezut în existenţa lui Allah Preaînaltul şi în faptul că El este Stăpânul şi Deţinătorul Absolut, însă, aceasta Îi face asociaţi în adorare, nu devine credincios până ce nu Îl va adora decât pe Allah Unicul şi nu-I va mai face asociaţi în adorare. Dacă se va spune:

Allah subhanahu wa ta’ala spune în Nobilul Coran:

Răspunsul este că adoraţia atribuită altcuiva în afară de Allah Preaînaltul este falsă, de aceea, aceasta a fost negată şi respinsă prin spusele Profeţilor, aleihum sallam:

Tema Numelor şi Atributelor lui Allah Preaînaltul a generat dispute între diferite şcoli, care-şi susţin apartenenţa la Islam. Putem enumera principalele trei concepţii:

Unii au exagerat, negând chiar şi Numele lui Allah Preaînaltul, spunând că Allah subhanahu wa ta’ala nu are nici Nume, nici Atribuţii. Prima generaţie de musulmani care l-a urmat pe Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, şi pe companionii lui, radhi Allahu anhum, recunoaşte atât Numele lui Allah Preaînaltul, cât şi Atributele Sale, aşa cum spune Coranul Cel Sfânt:

Aceasta este dovada existenţei Numelor lui Allah Preaînaltul.

În ceea ce priveşte dovada existenţei Atributelor lui Allah Preaînaltul, aceasta constă în chiar spusele Lui: «Cel mai măreţ exemplu», adică descrierea desăvârşită. Aceste două versete sunt o dovadă, care scoate în evidenţă existenţa Numelor şi Atributelor lui Allah Preaînaltul. Însă, pe lângă aceste versete, sunt multe altele atât în Sfântul Coran, cât şi în tradiţia Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care atestă existenţa lor într-un mod mai explicit şi mai amănunţit. A doua şcoală recunoaşte Numele lui Allah Preaînaltul fără a recunoaşte, însă, şi Atributele Sale, spunând:

Aceste afirmaţii se ştie că aparţin şcolii Mu’tazila. A treia şcoală recunoaşte Numele lui Allah Preaînaltul şi o parte dintre Atributele Sale. Ea recunoaşte doar şapte Atribute, în timp ce pe celelalte le neagă. Acestea sunt: viaţa, ştiinţa, puterea, auzul, văzul, voinţa, cuvântarea. Aceştia spun că le recunosc doar pe acestea, pentru că doar la acestea au ajuns prin intermediul raţiunii. De asemenea, spun că cele existente indică existenţa, iar existenţa indică către putere şi nu este posibilă existenţa fără putere, ceea ce este o dovadă a raţiunii. De asemenea, mai spun că personalizarea indică spre voinţă, ceea ce diferenţiază Soarele de Lună, cerul de Pământ. Toate acestea conduc către voinţă şi că Cel Care le-a creat a voit ca ele să fie astfel. Aceasta este o dovadă a raţiunii. Dacă vom privi la creaţie, vom vedea că este desăvârşită, creată cu înţelepciune, iar înţelepciunea indică spre ştiinţă, pentru că neştiinţa sau ignoranţa nu duce către desăvârşire şi perfecţiune. Astfel sunt recunoscute trei Atribute: puterea, voinţa, ştiinţa. Apoi au continuat şi au spus că aceste trei Atribute nu pot exista fără viaţă, aşa că au adăugat şi Atributul de viaţă şi au mai rămas, astfel, auzul, văzul şi cuvântarea. Ei au spus că, dacă s-a dovedit că este viu, atunci cel viu nu poate să fie decât unul care aude, vede sau vorbeşte, ori unul care este orb, mut sau surd. Toate acestea sunt Atribute care arată lipsurile şi slăbiciunea, în timp ce auzul, văzul şi cuvântarea sunt aspecte ale perfecţiunii şi, astfel, au atribuit perfecţiunea lui Allah Cel Viu. Acestea sunt dovezile lor raţionale, în urma cărora au recunoscut aceste Atribute. Viziunea noastră faţă de Numele şi Atributele lui Allah Preaînaltul este de a accepta ceea ce a acceptat Allah Preaînaltul pentru Sine dintre Numele şi Atributele descrise, conform celor spuse de El, Preaînaltul:

În ceea ce priveşte dovada bazată pe raţiune, putem afirma că nu este logic să se asemene Creatorul cu Creaţia Lui, chiar dacă unele atribuite sunt comune amândurora. Atât Creatorul, cât şi Creaţia există, însă Creatorul există dintotdeauna şi este Veşnic, în timp ce Creaţia poate exista şi poate să nu mai existe, ea are sfârşit aşa cum afirmă Coranul cel Sfânt:

Unii drept-credincioşi au spus că, dacă recităm versetul: «Tot ceea ce există pe el (Pământ) e trecător.», să nu ne oprim doar la el, ci să continuăm cu următorul verset: «Şi va rămâne Faţa Domnului tău, cea măreaţă şi generoasă» pentru a face diferenţe, în mod clar, între Creator şi Creaţie. Ce îi răspundem celui care spune că el are faţa aşa cum şi Allah Preaînaltul o are şi că nu-şi poate imagina Faţa lui Allah Preaînaltul decât asemănând-o cu faţa omului? Acest înţeles este greşit pentru că «Faţa» din acest verset este atribuită lui Allah Preaînaltul, iar Atributul este în funcţie de cui i se atribuie. Astfel, Faţa lui Allah Preaînaltul i se potriveşte Lui, iar faţa omului i se potriveşte doar lui. De asemenea, putem să-i spunem că atât omul, leul, cât şi şoarecele au faţă. Poate semăna faţa omului cu cea a şoarecelui sau a leului? Fără îndoială că nimeni nu va spune că faţa omului se aseamănă cu cea a leului sau cu cea a şoarecelui. În concluzie, atributele depind de cui i se atribuie. Aşadar, recunoaşterea Atributelor lui Allah Preaînaltul nu implică asemănarea dintre Creator şi creaturi, demonstrate atât în sursele Islamului, cât şi prin logică. Atributele lui Allah Preaînaltul nu pot fi descrise, nici nu pot fi exprimate prin cuvinte, având ca dovadă spusele lui Allah Preaînaltul:

Cine descrie Atributele lui Allah Preaînaltul este ca şi când ar spune în legătură cu El Preaînaltul ceea ce nu ştie. Dovada logică este că nu poate şti nimeni descrierea sau felul unui lucru fără a-l vedea sau a vedea un alt lucru asemănător lui, ori să fi avut o vestire autentică. De aceea, răspunsul unor teologi la întrebarea:

este că Allah Preaînaltul ne-a vestit că El subhanahu wa ta’ala coboară fără să ne vestească felul în coboară. De aceea, noi trebuie să acceptăm ceea ce ne-a fost transmis şi să nu vorbim despre ceea ce nu ne-a fost transmis. Asemenea acestui răspuns este şi cel al Imamului Malik, care, la întrebarea despre felul înălţării lui Allah Preaînaltul pe tron, a răspuns:

Aşadar, cine întreabă despre felul Atributelor lui Allah Preaînaltul este născocitor, iar datoria lui este să creadă în ceea ce i-a fost transmis şi să nu vorbească despre ceea ce nu i-a fost transmis.

sursa: Revista Annisaa