Vietuitoarele marilor – permise sau nu?
Adnan Ash-Shareef
Vânatul pe mare vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca şi pentru călători, merindă. (Al-Ma’ida: 96).
Coranul cel Sfânt a permis consumarea cărnii proaspete din vânatul de mare, aşa după cum spun cuvintele lui Allah Preaînaltul:
El este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncaţi din ea carne proaspătă. (An-Nahl: 14);
Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi, totuşi, din fiecare [dintre cele două] mâncaţi carne proaspătă. (Fatir: 12).
Tradiţia nobilă a detaliat sensul cărnii proaspete, precizând: „Mâncaţi ceea ce a fost viu când l-aţi pescuit şi apoi a murit, dar, nu mâncaţi ceea ce aruncă marea şi pluteşte la suprafaţa ei!” (Transmis de Jabir).
Legea divină a îngăduit, de asemenea, călătorilor sămănânce vânatul din mare. Dar acest lucru este condiţionat de conservarea peştelui, astfel încât să nu se altereze şi de prelucrarea lui, aşa cum se procedează astăzi. Toate aceste lucruri sunt clare, nu au nevoie decât de o explicare simplă, dar ceea ce ne atrage atenţia aici, este pronumele afix din expresia „mâncarea ei”. Oare el se referă la vânat, adică la mâncare sau la mare? Dacă se referă la vânat, atunci care este mâncarea pe care ne-a îngăduit-o Domnul? Dacă pronumele se referă la mare, atunci care este mâncarea mării, în afară de peştele pe care-l vânăm?
a) Mâncarea vânatului de mare:
Peştele pe care-l vânăm se hrăneşte cu planctonul, alcătuit din specii mici şi microscopice de peşti şi crustacee. Specialiştii în biologia marină au descoperit recent că sute de miliarde de tone din aceste vietăţi mici, care constituie hrana vânatului de mare, se ridică în fiecare noapte din adâncul oceanelor la suprafaţa apei şi se hrănesc cu ele peştii mici şi mijlocii, iar la ivirea zorilor coboară din nou în adâncuri. S-a constatat, de asemenea, că planctonul, care reprezintă hrana peştilor, este una dintre sursele alimentare cele mai bogate în proteine şi, de aceea, omul îl pescuieşte, îl prelucrează şi-l împarte cu peştii, ajungând aproape să-i priveze de el, dar să se priveze şi pe sine, în consecinţă, de toate bunurile mărilor!
b) Mâncarea mării în afară de peşte:
În apa mării se află resurse alimentare uriaşe. Alături de peşte, de crustacee şi de mâncarea lor, vegetaţia marină reprezintă o sursă de energie alimentară ce nu este de neglijat. De câţiva ani, Japonia singură extrage 140000 de tone dintr-un anumit soi de alge, numite “wakme“, care au o valoare nutritivă înaltă,întrucât sunt alcătuite din 20 % substanţe proteice, pe lângă sărurile minerale, vitamine, sodiu, fier, potasiu şi calciu. Ele au şi unele efecte terapeutice, întrucât reduc grăsimile şi scad tensiunea sangvină. Există un soi de alge uriaşe, numite kelp, care cresc cu o viteză de 60 de centimetri pe zi şi pe care omul a început să le exploateze, extrăgând din ele substanţe chimice folosite în producerea energiei, aşa cum este gazul metan. Vietăţile marine animale şi vegetale conţin substanţe chimice folosite în combaterea diverselor boli. Din unele soiuri de alge roşii s-a extras substanţa chimică “acidul cianic”, folosit pentru distrugerea unor viermi care trăiesc în aparatul digestiv. Din alte alge şi ciuperci s-au extras antibiotice cu un efect puternic în combaterea microbilor care atacă vieţuitoarele. Dar şi mai interesant este faptul că aceste substanţe au fost găsite în ciupercile care cresc în jurul gurilor canalelor de scurgere a apelor murdare şi a gunoaielor, fiindcă acţiunea acestor ciuperci este curăţirea mărilor de microorganism ele dăunătoare care se înmulţesc cu o viteză uimitoare în apele murdare. Omul nu a extras până în momentul de faţă decât puţine medicamente din surse marine şi este posibil să fie descoperite mii de alte medicamente în vieţuitoarele marine. Este suficient să menţionăm că în apa mării trăiesc sute de specii de peşti, crustacee şi moluşte otrăvitoare, din al căror venin se pot extrage zeci de medicamente eficace.
Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi