Versetul fratiei
Dreptcredincioşii sunt fraţi. Deci împăcaţi-i pe cei doi fraţi ai voştri şi fiţi cu frică de Allah! Poate că veţi afla îndurare! (Al-Hujurat 49:10)
În limba arabă إِنَّمَا este folosit pentru a preciza cu exactitate calitatea sau cantitatea unui lucru sau condițiile ce trebuie a fi întrunite pentru a întregi acel lucru, iar إِنَّ – care înseamnă cu siguranță, are rolul de a întări acțiunea ce-i urmează: إِنَّمَا ٱلْمُؤْمِنُونَ إِخْوَةٌ – Cu siguranță, Dreptcredincioşii sunt fraţi.
Așadar, Allah subhanahu wa ta’ala ne transmite prin intermediul acestui verset că nu poate să existe vreo altă calitate sau legătură de rudenie între dreptcredincioșii musulmani, decât aceea de fraternitate.
„Un Musulman îi este frate Musulmanului. El nu-i face rău și nici nu-l părăsește (la nevoie), nu-l minte și nu-l disprețuiește.”
(Muslim)
„Cei supuși sunt precum un trup întreg, dacă există o infecție undeva, întreg trupul va avea temperatură și va suferi.” (Bukhari)
Sensul frăției în vremea Profetului Muhammed (ﷺ)
Profetul Muhammed ﷺ a stabilit această إِخْوَ (frăție) între musulmanii din Medina – „ajutoare” (Al-Ansar) și emigranți (Al-Muhajirun), după ce a construit moscheea din Medina, iar acest fapt a fost într-adevăr unic în istoria omenirii.
Astfel, cei din Medina au devenit frați cu cei din Meka, cei bogați au devenit frați cu cei săraci, daruindu-le acestora din urmă din averile sau proprietățile pe care la aveau în posesie.
Versetul fratiei
Moscheea nu era doar un loc unde se făceau rugăciuni, ci, mai mult, o ligă islamică unde musulmanii erau instruiți în spiritul islamului și al doctrinelor sale. Aceasta servea ca loc de adunare, unde se mediau curentele conflictuale preislamice, era sediul de unde se administrau toate afacerile musulmanilor și se țineau consilii consultative și administrative.
“Frăția în credință”, așa cum spunea Muhammed Al-Ghazali, “subordona orice diferență de rasă și rudenie și sprijinea preceptul islamic, conform căruia nici unul nu este superior celuilalt, decât în baza credinței și a fricii de Dumnezeu.”
Abu Huraira a relatat:
„Ansarii (ajutoarele) l-au abordat odată pe Profet (ﷺ) întrebându-l dacă livezile lor de palmieri ar trebui împărțite în mod egal între musulmanii din Medina și frații lor din Meka. Profetul (ﷺ) s-a abținut să pună această grea povară pe umerii lor. S-a hotărât totuși ca emigranții să lucreze livezile împreună cu „ajutoarele” și recolta să fie împărțită în mod egal între ei.”
Asemenea exemple indică foarte clar spiritul de sacrificu, altruismul și cordialitatea din partea „ajutoarelor” și, de asemenea, sentimentul de apreciere, recunoștință și respect de sine pe care îl nutreau emigranții. Ei primeau doar atât cât le era necesar pentru a duce un trai rezonabil. Pe scurt, această politică de fraternitate și înțelegere reciprocă a fost atât de înțeleaptă și oportună, încât multe probleme îndârjite erau rezolvate într-un mod minunat și înțelept.
Versetul fratiei
Să reflectăm asupra acestor aspecte și să ne întrebăm: Mai există această frăție, precum în vremea Profetului Muhammed, (ﷺ) și acest spirit de sacrificiu în zilele noastre?
„…fiţi cu frică de Allah! , are la bază taqwa – teama, frica de Allah, însă, taqwa poate avea și sens de speranță. Uneori, oamenii se supăra când le spui: „Fii cu frică de Allah!”, însă acest lucru ar trebui să îi bucure, deoarece această expresie este, de fapt, o dua, o rugă, un îndemn către bine: „O, Allah, fă-ne pe noi dintre cei care să fim cu taqwa (evlavie, teamă, speranță)!”
Taqwa înseamnă și speranță: există o frică fără de nicio speranță și o teamă plină de speranță. Această teamă plină de speranță o putem asemui cu teama unui copil mic față de părinți, atunci când greșește și este mustrat, însă această teamă este plină de iubire – când părintele îl ceartă pe copil, acesta nu încearcă să îl sperie, ci doar să corecteze un comportament greșit.
Prin urmare, Allah subhanahu wa ta’ala nu trimite încercări asupra omului pentru a-l chinui sau pedepsi, ci pentru a-l testa și a-l determina să realizeze că este pe un drum greșit și trebuie să treacă „testul” prin corectarea comportamentului și revenirea pe un drum corect, iar aceste încercări pot fi individuale sau colective.
De aceea, taqwa nu trebuie să fie o frică exagerată și lipsită de orice speranță. Finalul acestui verset ne spune: Dacă veți fi dintre cei care au taqwa, Poate că veţi afla îndurare!, prin urmare, Allah subhanahu wa ta’ala lasă poarta speranței deschisă pentru toți dreptcredincioșii.
_______________
Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic „Islamul azi”, „Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin. Acesta este un fragment din redactarea si editarea facute de doamna Camelia Hejou.