Societatea arabă pre-islamică folosea foarte mult comunicrea orală, asta pentru că oamenii acelor vremuri nu erau deprinşi cu scrisul şi cititul. Astfel, oamenii se întreceau în arta oratoriei, atât în proză căt şi în versuri. O persoană putea impune sau nu respect în funcţie de abilitatea de a stapâni căt mai bine arta vorbirii. Prin puterea cuvântului se puteau foarte usor păta reputaţii, începe razboaie şi avea un impact la fel de puternic, asupra maselor, pe care il are şi mass-media zilelor noastre. Atunci, la fel ca şi acum, era o putere feroce, similară fiarelor sălbatice din Junglă.
Islamul a îmblânzit această ferocitate, amintindu-ne că fiecare cuvânt rostit este scris de îngeri, şi că o zi va veni în care vom da socoteală pentru toate acestea. Ne-a pus în vedere, de asemenea, că mareţia unei persone nu stă în forţa cuvintelor, ci în modalitatea şi grija de a le folosi şi, că este mai bine să ne abţinem şi să pastrăm tăcerea, decât să spunem ceva nepotrivit, aşa cum este mai bine să spunem ceva bun decăt să tăcem.
Tumultul social stârnit nu a mai cunoscut precedent. A construit oameni care au înţeles cu adevărat valoarea şi semnificatia cuvintelor şi care erau pe atât de ‘’delicaţi’’cu ele, pe atât de puternici în viata de zi cu zi. Tăcerea lor semnifică o stare de meditaţie interioară. Vorbeau doar când puteau valorifica, cu succes, tăcerea. Nu e de mirare că ceea ce spuneau, nu de puţine ori, erau perle de înţelepciune.
În ziua de astăzi, pretutindeni există şcoli care te învaţă să scrii, să citeşti şi să înveţi o limbă străină. Dar elevii nu sunt instruiţi cum să-şi educe reacţiile şi scăpările nervoase, cum să-şi folosească puterea lor numai în scopul răspândirii adevărului şi promovării binelui, în detrimentul minciunii şi al răului.
Trebuie să ne dezvăţăm de foarte multe obiceiuri pentru a ieşi din această situaţie. Este o greseală gravă pentru un credincios să creadă că a vorbi este ceva lesne de făcut;că poţi să spui orice îţi vine în minte fără să te gandesti că mai există şi alte consecinţe în afară de cele imediate.
Aceasta atitudine, predominantă zilelor noastre, a degenerat spre tot felul de păcate: bârfă, necinste, minciună, umilirea altora, calomnie, răspândirea corupţiei. Fiecare dintre aceste păcate a fost clar definit de Coran şi Sunnah (Traditia Profetului)ca fiind păcate capitale, extrem de grave. Procesul de vindecare a acestor boli foarte grave ale societăţii începe cu conştiinţa impusă de Islam, în cee ce priveşte limbajul folosit.
Consecinţele grave ale cuvintelor rele şi urâte le întâlnim şi pe plan secundar. Majoritatea problemelor familiale din societate şi chiar dintre ţări sunt fie create, fie amplificate de folosirea cu rea intenţie a cuvintelor.
Tehnologia modernă a facut posibilă transmiterea informaţiei mesageriale instantanee, pretutindeni pe glob. În timp ce lumea este fascinată de aceste realizări, se face o confuzie totală între, pe de-o parte rapiditatea şi viteza informaţiei şi pe de alta calitatea şi valoarea ei morala. De fapt, nu facem altceva decât să ne mândrim cu puterea de a raspandi prostii pretutindeni cu Viteya Luminii.
Să privim mizeria ce domină numai Internetul, numai vorbim de celelalte mijloace de comunicare. Suntem uimiţi de tehnicile rafinate de a spune minciuni într-o manieră foarte credibilă. Suntem martorii unui rol revoluţionar în istoria omenirii, pe care îl are mass-media şi influenţa acaparatoare pe care aceasta o exercită asupra faptelor şi gândurilor noastre.
‘’Era Informaţiei’’imploră pentru educaţia şi călăuzirea oferită de învăţăturile Islamului.
sursa: rasarit.com