Această sură a luat numele de la versetul 16 al ei.
Perioada revelării sale
Ea a fost revelată înainte de emigrarea în Abisinia. Află dintr-o relatare autentică că Ja’far a recitat versetele 1-40 ale acestei sure la curtea lui Negus, atunci când acesta i-a chemat pe emigranţi la curte.
Contextul istoric
Când conducătorii tribului Quraiş au văzut că metodele pe care le-au folosit pentru a înnăbuşi mişcarea islamică: ridiculizarea, sarcasmul, ţinându-şi promisiunile şi ameninţările, acuzaţiile false, nu au dat roade, au trecut la persecuţii, bătăi şi presiuni economice. Ei îi prindeau pe noii musulmani din familiile lor şi îi persecutau, îi infometau şi chiar foloseau torturi fizice pentru a-i forţa să renunţe la islam. Cele mai rau persecutate persoane erau cele sărace, sclavii şi cei pe care cei care se aflau sub protecţia lor. Ei erau bătuţi sever, închişi, insetaţi şi înfometaţi şi târâţi pe pietrişul fierbinte al Mekkăi. Aceştia îi angajau pentru diverse munci calificate, dar apoi nu îi mai plăteau. De exemplu, Bukhari şi Muslim relatează povestea lui Khabbab bin Arat: „Munceam ca fierar în Mekkah. O dată, am lucrat pentru As bin Wa’il. Când m-am dus la el să îmi cer plata, el a spus: «Nu îţi voi da salariu până nu te dezici de Muhammad»”
Tot legat de acest lucru, Khabbab spune: „Într-o zi Profetul stătea la umbra Ka’bei. M-am dus la el şi l-am întrebat: «Trimis al lui Allah, persecuţa a ajuns acum la extreme. De ce nu te rogi la Allah (pentru uşurare)?» Profetul a fost impresionat de vorbele lui. El a spus: «Credincioşii dinaintea ta au fost persecutaţi mai mult decât tine. Oasele lor au fost scrijelite cu piepteni de fier şi capetele le-au fost tăiate cu fierăstraie, dar ei nu şi-a abandonat credinţa. Te asigur că Allah Îşi va împlini Misiunea şi va veni o vreme de pace când o persoană va putea călători din Sanaa în Hadramaut fără să se teamă de nimeni, în afară de Allah. Dar voi deja aţi devenit nerăbdători.»” (Bukhari)
Când condiţiile au devenit de nesuportat, Profetul, în luna Rajab al celui de-al cincelea an al Profeţiei, a sfătuit companionii în legătură cu acest lucru: „Puteţi să migraţi la Habash, căci este un rege care nu permite să se facă nedreptate nimănui, şi este bine pe pământul lui. Veţi rămâne acolo până ce Allah vă va oferi o uşurare chinului vostru.”
În consecinţă, la început 11 bărbaţi şi 4 femei au plecat la Habash. Quraişii i-au urmărit până pe coastă, dar din fericire au luat o barcă la timp spre Abisinia, din portul Shuaibah şi au reuşit să scape. Apoi, după câteva luni, alţi oameni au migrat spre Abisinia, numărul lor ajungând la 83 de bărbaţi şi 11 femei din tribul Quraiş şi alţi şapte care nu erau quraişiţi. După aceea, doar 40 de persoane au mai rămas în Mekkah împreună cu Profetul.
După aceasta, o mare jale a fost în Mekkah, căci fiecare familie fusese afectată de acest eveniment. Aproape toate familiile pierduseră un fiu, un ginere, o fiică, un frate sau o soră. De exemplu, printre emigranţi existau rude apropiate ale lui Abu Jahl, Abu Sufyan şi alţi conducători ai tribului, care erau bine cunoscuţi pentru torturile care le aplicau musulmanilor. Ca urmare, unii dintre ei au devenit şi mai înverşunaţi împotriva islamului, în timp ce alţii au fost atât de impresionaţi de acest lucru încât au îmbrăţişat islamul. De exemplu, migrarea lor l-a impresionat pe ’Umar. Una din rudele sale, Laila, fiica lui Hathmah, spune: „Îmi făceam bagajele pentru a emigra, în timp ce soţul meu, Amr bin Rabiyah ieşise. Între timp ’Umar a venit şi se uita la mine în timp ce mă pregăteam de călătorie. Apoi a spus: «Şi tu vei emigra?» I-am răspuns: «Da. Pe Allah, voi ne-aţi persecutat mult. Dar pământul cel întins al lui Allah ne este deschis. Acum ne vom duce către un loc în care Allah ne va oferi pace.» La aceste cuvinte am văzut pe faţa lui ’Umar semnele unor emoţii atât de puternice, cum niicodată nu mai văzusem. El a răspuns simplu: «Allah să fie cu tine» şi a plecat.”
După emigrare, quraişiţii s-au consultat şi au decis să il trimită pe Abdullah bin Abi Rabiyah, frate pe jumătate cu Abu Jahl şi pe Amr bin As la Habash cu daruri preţioase pentru Negus, pentru a-l convinge să îi trimită pe emigranţi înapoi la Mekkah. Um Salmah (una din soţiile Profetului) a relatat acest eveniment în detaliu: „Când aceşti doi inteligenţi purtători de cuvânt ai quraişiţilor au ajuns în Habash, au împărţit cadourile curtenilor lui Negus, pentru a-l convinge pe acesta să trimită emigranţii înapoi în Mekkah. Apoi s-au întâlnit cu Negus şi aducându-i cadouri scumpe, i-au spus: «Nişte eretici din oraşul nostru au venit pe pământurile tale şi conducătorii noştri ne-au trimis la tine cu rugămintea de a-i trimite înapoi pe emigranţi. Aceştiau au trădat credinţa noastră şi nici nu au îmbrăţişat credinţa ta, ci au inventat una nouă.» După ce şi-a încheiat discursul, toţi curtenii au dat recomandări în cazul lor, spunând: «Noi am trimite astfel de oameni înapoi, căci ai lor îi cunosc mai bine. Nu se cuvine să-i păstrăm aici.» La acestea, regele s-a înfuriat şi a spus: «Nu îi voi trimite înapoi fără o cercetare temeinică. Aceşti oameni şi-au pus ăncrederea în regatul meu, mai presus de orice altă ţară şi au venit să se adăpostească, nu-i voi trăda. Mai intâi îi voi chema aici şi apoi voi cerceta acuzaţiile pe care aceşti oameni le-au adus împotriva lor. Apoi voi lua o hotărâre.» În consecinţă, regele a trimis după companionii Profetului şi i-a chemat la curte.
Când emigranţii au primit mesajul regelui s-au consultat în legătură cu ce aveau să îi răspundă acestuia. La sfârşit au ajuns la o înţelegere unanimă: «Îi vom prezenta regelui învăţăturile Profetului, fără să adăugăm sau să omitem ceva şi rămâne hotărârea lui dacă vrea să rămânem aici sau să plecăm din tara lui.»
Când au ajuns la curte, regele le-a prezentat direct problema: «Am înţeles că aţi renunţat la credinţa neamului vostru şi nu aţi îmbrăţişat nici credinţa mea, nicio altă credinţă care există. Vreau să ştiu care este noua vostră credinţă.” La aceasta, Jafar ibn Abu Talib, în numele emigranţilor a ţinut o cuvântare despre acest lucru: «O, rege! Noi eram cufundaţi în ignoranţă şi deveniserăm corupţi; apoi Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la noi ca Trimis al lui Allah şi a făcut tot ce a putut pentru a ne schimba. Dar apoi quraişiţii au început să îi persecute pe cei care îl urmau şi astfel noi am venit în ţara ta cu spranţa că vom scăpa de persecuţii.» După această cuvântare, regele a spus: «Te rog recită o parte din Revelaţia care a fost trimisă de Dumnezeu Profetului.» Jafar a recitat acea parte din Surat Maryam referitoare la povestea profetilor Ioan şi Isus (Pacea lui Allah fie asupra lor!). Regele a ascultat şi a plâns, încât barba i s-a umezit de la lacrimi. Cand Jafar a terminat de recitat, regele a spus: «Cu siguranţă această revelaţie şi Mesajul lui Isus au aceeaşi sursă. Pe Dumnezeu, nu vă voi preda în mâinile acestor oameni.»
A doua zi Amr bin As a mers la Negus şi i-a spus: «Te rog trimite dupa ei din nou şi întreabă-i despre Isus, fiul Mariei, căci spun lucruri îngrozitoare despre el.» Regele a trimis din nou după ei, care aflaseră deja despre planul lui Amr. Ei din nou s-au consultat cu privire la răspunsul ce aveau să i-l dea regelui, dacă întreba ce cred ei despre Profetul Isus. Deşi era o situaţie gravă şi erau cu toţii neliniştiţi, ei au hotărât că vor spune ceea ce Allah şi Profetul Său i-au învăţat. Când au ajuns la curte, regele i-a întrebat ceea ce îi sugerase Amr. Jafar s-a ridicat şi a răspuns fără ezitare: «El a fost un supus al lui Allah şi Trimisul Său. El a fost Spiritul şi Cuvântul lui Allah, pe care l-a trimis Fecioarei Maria.» Auzind acestea, regele a ridicat un pai de pe jos şi a spus: «Pe Dumnezeu, Isus nu merită în plus nici măcar atât pe lângă ce aţi spus voi despre el.» După aceea regele a returnat cadourile trimise de quraişiţi spunând: «Eu nu iau nicio mită.» Apoi le-a spus emigranţilor: «Vi se permite să rămâneţi aici în pace.»”
Subiectul surei
Având în vedere contextul istoric, devine destul de evident că această sură a fost revelată pentru a le servi emigranţilor drept „provizie” pentru călătoria lor în Abisinia, ca şi cum ar spune: „Deşi plecaţi ca emigranţi persecutaţi într-o ţară creştină, nu trebuie în nici un caz să ascundeţi ceva din învăţăturile pe care le-aţi primit. Aşadar, ar trebui să le spuneţi clar creştinilor că Profetul Isus nu a fost fiul lui Dumnezeu.”
După ce relatează povestea Profeţilor Ioan şi Isus în versetele 1-40, se relatează povestea Profetului Ibrahim (versetele 41-50) tot în sprijinul emigranţilor, căci şi el fusese obligat, precum ei, să îşi părăsească ţara din cauza persecuţiei tatălui său, a familiei sale şi a celor din ţara lui. Pe de o parte oferea consolare emigranţilor, căci urmau paşii profetului Ibrahim şi vor ajunge la acelaşi sfârşit fericit ca şi el. Pe de altă parte avertiza necredincioşii că erau în aceeaşi situaţie ca şi oamenii aceia cruzi care l-au persecutat pe strămoşul şi conducătorul lor Ibrahim, în timp ce emigranţii musulmani erau în situaţia profetului însuşi.
Apoi se face menţiunea altor profeţi în versetele 51-65, subliniind ideea că profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a adus acelaşi mod de viaţă adus şi de profeţii dinaintea lui, dar cei ce i-au urmat au deviat şi au adoptat căi greşite.
În pasajul de incheiere (versetele 66-98) se aduce o critică severă manierelor malefice ale necredincioşilor din Mekkah, în timp ce credincioşilor li se dă vestea cea bună ca vor fi învingători în cele din urmă şi vor fi iubiţi de oameni, în ciuda eforturilor duşmanilor adevărului.
Sursa: www.islamulazi.ro – Traducere din Abul Alaa Maududi – Ințelesurile Qur’anului