Sheikh Muhammad Al-Ghazali
Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:
„Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede îşi revin, iar alţii se înfurie greu, dar tot atât de greu îşi revin la normal. Aceasta înseamnă că revenirea la normal este în concordanţă cu rapiditatea instalării mâniei. Aveţi grijă! Unii oameni se mânie repede şi îşi revin cu greu la normal. Ascultaţi, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar imediat se căiesc şi cei mai răi dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar foarte târziu îşi revin la normal. Ascultaţi! Dintre aceştia sunt unii care îşi plătesc datoria într-o manieră mai bună şi care, de asemenea, cer împrumut într-un mod plăcut. Unii oameni nu se grăbesc să dea înapoi, dar ştiu să ceară. Unii cer într-o manieră neplăcută, dar plătesc la timp. Ascultaţi cu atenţie, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care cer într-o manieră plăcută şi plătesc la vreme şi cei mai răi sunt cei care fac prost ambele lucruri. Aveţi grijă, mânia se transformă într-o scânteie în inima fiului lui Adam. Nu vedeţi că la vreme de furie ochii omului se înroşesc şi nările i se lărgesc? Dacă cineva observă aceste semne la un om, să nu se urnească din locul în care se află.” (At-Tirmizi).
Aşadar omul să stea liniştit, să nu se mişte ca să nu înrăutăţească lucrurile, fiindcă flăcările mâniei şi furiei ard totul în calea lor. Inteligenţa şi conştiinţa dispar şi omul este înlănţuit de vraja patimilor. Atunci lucrurile nu se îmbunătăţesc.
Istorisirea citată mai sus dă explicaţii referitoare la tipurile de oameni şi realizările lor, precum şi la valoarea mărinimiei şi moralităţii. De câte ori consideră că este necesar, credinciosul cedează el însuşi.
Omul furios manifestă diferite feluri de prostie. Uneori sparge uşa, dacă aceasta nu se deschide imediat în faţa lui. În furia sa, sparge orice aparat sau orice componentă a acestuia pe care o are în mână şi chinuie animalul care ascultă de poruncile sale.
Pânza unui om a fost luată de vânt şi el a blestemat-o. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „N-o blestema, fiindcă ea se supune poruncilor lui Allah şi se află sub stăpânirea Lui. Blestemul se întoarce asupra celui ce blesteamă un lucru ce nu merită.” (At-Tirmizi).
Există numeroase răutăţi născute din mânie şi rezultatele lor sunt devastatoare. De aceea se spune că a avea stăpânire de sine la vreme de mânie este o dovadă demnă de laudă a autocontrolului şi a forţei nobile a toleranţei.
Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a povestit că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Pe cine numiţi voi puternic?”. Oamenii au răspuns: „Pe cel ce nu este doborât de nimeni îl considerăm noi puternic.” El a zis: „Nu, puternic este cel ce se stăpâneşte la mânie.” (Muslim).
Un om l-a rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Nu te mânia!” (Malik).
Ce răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din care proveneau indivizii şi grupurile atunci când le dădea învăţături şi sfaturi. El îşi lungea sau îşi scurta discursul după cum o cerea ocazia.
Eforturile făcute pentru a separa Islamul de perioada pre-islamică au avut la bază eliminarea a două aspecte: ignorarea învăţăturii şi ignorarea îngăduinţei. Prima ignoranţă a fost îndepărtată cu ajutorul cunoaşterii, înţelegerii, predicilor şi sfaturilor, iar a doua a fost îndepărtată prin reprimarea dorinţelor rebele şi prin împiedicarea greşelilor etc.
Arabii din perioada pre-islamică erau mândri de ignoranţa şi răutatea lor, aşa cum spune un poet arab al timpului: „Aveţi grijă! Nimeni să nu-şi arate ignoranţa şi răutatea înaintea noastră, altfel va dovedi că este mai ignorant şi mai ticălos decât toţi.”
Când a apărut Islamul, a eliminat această intensitate a sentimentului şi a introdus în societate practica iertării. Dacă cineva nu putea ierta, atunci primea poruncă să acţioneze cu dreptate. Acest obiectiv putea fi atins doar când furia şi mânia erau ţinute sub control de către intelect.
Există numeroase hadisuri în care profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a dat arabilor sfaturi care să-i conducă spre acest ideal într-o asemenea măsură încât manifestările tiranice, agresiunea, furia şi ura au fost declarate ca fiind situate în afara sferei Islamului. Lucrurile care unesc un grup şi nu-i permit să fie tulburat, insulta etc. au fost considerate a fi agenţi ce distrug unitatea:
„Dacă un musulman insultă pe cineva, dă dovadă de răutate, iar dacă se ceartă sau se bate cu cineva, dă dovadă de necredinţă.” (Bukhari); „Când se întâlnesc doi musulmani, Allah coboară între ei o perdea despărţitoare. Dacă unul dintre cei doi adresează celuilalt cuvinte urâte, atunci el sfâşie această perdea a lui Allah.” (Baihaqi).
Un arab a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pentru a afla despre învăţăturile Islamului. Înainte de aceasta, nici nu-l mai văzuse pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), nici nu aflase despre mesajul lui. Numele său era Jabir bin Salim. El povesteşte: „Am văzut un om ale cărui păreri erau copiate de oameni. Dacă el spunea ceva, oamenii împărtăşeau acest lucru celorlalţi. I-am întrebat cine era omul acela. Ei au zis că este Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Atunci eu i-am spus: «Asupra ta să fie pace (alaik-as-salam), o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Să nu mai saluţi astfel. Acesta este salutul fata de cei morţi. Să spui: Pacea fie cu tine (as-salamu aleik)!»” Arabul acela a zis: „Am întrebat: «Tu eşti Trimisul lui Allah?» El a răspuns: «Eu sunt Trimisul Celui pe care-L chemi la necaz şi El îţi alungă necazurile, Celui care, atunci când te cuprinde foamea şi Îi strigi numele, face iarba să crească pentru tine, Celui care, atunci când îţi pierzi animalul în pustiu şi Îl strigi după ajutor, îţi aduce înapoi animalul pierdut!»” El povesteşte că i-a spus: „Sfătuieşte-mă!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu faci rău nimănui!” După aceea arabul n-a mai făcut rău niciodată, niciunui om liber, niciunui sclav, niciunei cămile sau capre. Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu consideri nicio virtute ca fiind neînsemnată, chiar dacă ar fi fratele tău ce vorbeşte cu tine zâmbind. Şi acesta este un act de virtute.” Apoi a spus: „Dacă cineva te ceartă şi te face să te simţi ruşinat de vreunul dintre defectele tale, să nu-l faci să se simtă ruşinat de vreuna dintre greşelile lui, fiindcă prin această faptă el îşi arată neliniştea ce-l stăpâneşte.” (Abu Dawud).
__________
Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010