Prezenţa musulmană în societate – 1

Prezenţa musulmană în societatea europeana

Principiile interacţiunii dintre musulmani

 

În ciuda deosebirilor etnice şi culturale şi a afilierii la diferite şcoli de lege islamică, toţi musulmanii din Europa cosntituie o singură entitate religioasă, unită prin fraternitate. În plus, peste tot în ţările europene, ei aparţin de asemenea de statul în care sunt rezidenţi. Orice discriminare care apare între ei pe baza originii etnice este împotriva valorilor islamice care pun accent pe unitate.

Pe baza principiilor religioase şi a intereselor împărtăşite, musulmanii din Europa sunt îndemnaţi să se întâlnească, să coopereze şi să îşi coordoneze eforturile făcute de instituţiile lor. Acest lucru nu trebuie să îi împiedice să recunoască diferenţa firească dintre ei.

În afară de faptul că aparţin ţării în care sunt rezidenţi şi că au unele angajamente de cetăţenie, musulmanii din Europa păstrează cu ceilalţi musulmani pe baza relaţiei care există între membrii aceleaşi comunităţi. Despre cetăţenie

Musulmanii din Europa respectă legile ţării în care se află şi autorităţile care le aplică. Acest lucru nu trebuie să îi împiedice să îşi apere individual sau colectiv drepturile sau să îşi exprime opiniile ce ţin de diverse preocupări , ca o comunitate religioasă, sau alte probleme generale care îi privesc pe ei ca cetăţeni. Acolo unde apare un conflict legat de anumite legi sau lucruri specifice religiei, autorităţile relevante trebuie contactate pentru a oferi soluţii potrivite şi viabile.

Musulmanii din Europa respectă principiul neutralităţii statului faţă de problemele religioase. Aceasta înseamnă că repectă toate religiile şi le permit celor credincioşi să îşi exprime credinţa şi să pună în aplicare practicile lor religioase fie ca indivizi, fie ca grupuri, atât în general, cât şi în special, aşa cum se specifică în cartele şi tratatele europene referitoare la drepturile omului. Aşadar, musulmanii, fiind comunităţi religioase, au dreprul de a clădi moschei, dar şi instituţii religioase, educaţionale şi de asistenţă, de a-şi practica religia în viaţa de zi cu zi, atât în ceea ce priveşte alimentaţia şi vestimentaţia, cât şi în celelalte nevoi.

Ca cetăţeni europeni, musulmanii din Europa consideră că este de datoria lor să muncească pentru binele societăţii, iar entuziasmul lor în această strădanie nu trebuie să fie mai prejos decât entuziasmul de a-şi cere drepturile. Ei au obligaţia să joace un rol activ în societate, să îşi aducă contribuţia, luând iniţiativă şi străduindu-se să aducă foloase pentru ceilalţi.

 

 

Extras din Carta Musulmanilor in Europa

În legătură cu o postare