În toate situaţiile prin care trec credincioşii, ei sunt martorii înţelepciunii, cunoaşterii şi ai măreţiei lui Allah, prosternându-I-se Lui cu supunere. Această iubire sinceră, respectul şi supunerea se reflectă în limbaj, ca de altfel în întreaga lor viaţă. Credincioşii sunt conştienţi că Allah nu are nevoie de nimic şi că toate creaturile depind de El. Deoarece au înţeles măreţia şi puterea lui Allah, ei sunt de asemenea conştienţi de propria lor slăbiciune. Ei ştiu că nu pot face nimic fără permisiunea lui Allah. În esenţă, indiferent cât de virtuoşi sunt, ei nu dau frâu liber sentimentelor de superioritate şi vanitate. Sunt permanent conştienţi de limitele şi de dependenţa lor faţă de Allah; când fac referire la orice succes obţinut, pun în practică cunoaşterea rezultată din învăţăturile lui Allah. De asemenea, atunci când primesc laude, rămân umili, ştiind că acestea se datorează înţelepciunii supreme a lui Dumnezeu. Limbajul celor capabili să aprecieze cu adevărat gloria lui Allah include cuvinte care preamăresc inteligenţa, cunoaşterea, măreţia şi puterea Sa. Inimile lor sunt devotate lui Allah în orice moment al vieţii lor; indiferent unde merg, indiferent ce văd sau aud, ei recunosc semnele puterii lui Allah în toate şi îşi exprimă sincer încântarea pe care o simt. Aşa cum spune Coranul, inimile credincioşilor sunt tot timpul cu Allah, indiferent de activitatea pe care o au, reflectând asupra măreţiei lui Allah, preamărindu-L:
Care Îl pomenesc pe Allah, stând [în picioare], şezând [jos] sau pe o parte şi cugetă la facerea cerurilor şi a pământului, [zicând]: «Doamne, n-ai făcut acestea în deşert! Slavă Ţie! Apără-ne pe noi de chinul Focului!» (Sura ’Al ’Imran: 191).
Musulmanii sunt conştienţi de aceasta în orice moment al vieţii lor şi în orice acţiune pe care o iniţiază. Ei ştiu că Allah este Cel Care permite ca hrana lor să fie cultivată în pământul uscat şi apoi aşezată în faţa lor, în cel mai plăcut mod, şi că, de asemenea, El este Cel Care a permis ca ei să fie mulţumiţi de ea. Chiar dacă îi mulţumesc bucătarului, ei ştiu că lui Allah ar trebui să-I mulţumească mai întâi. De asemenea, ei sunt conştienţi că, atunci când o dorinţă li se îndeplineşte pe neaşteptate, nu reprezintă un accident şi Îi mulţumesc lui Allah. Atunci când admiră arhitectura superbă a unei construcţii, vor aprecia artistul, dar nu vor uita că adevăratul artist este, de fapt, Allah. Ei nu îşi atribuie cu mândrie talentul pe care îl manifestă, ci sunt conştienţi de condiţia lor de umili servitori ai lui Allah. În Coran ni se spune că Allah este Cel care merită cu adevărat laudele:
Spune: «Laudă lui Allah, care nu Şi-a luat niciodată un fiu, care nu are părtaş la stăpânire şi nici nu are nevoie de ocrotitor împotriva umilinţei!» Şi slăveşte-L pe El, aducându-I preamărirea cuvenită! (Sura Al-’Isra’: 111).
femeiamusulmana.wordpress.com