Jurămintele deșarte
Demirel Gemaledin
Allah nu vă cere socoteală pentru vorbele nechibzuite din jurămintele voastre, ci El vă cere socoteală pentru ceea ce inimile voastre au dobândit. Şi Allah este Iertător [şi] Blând [Ghafur, Halim]. (Al-Baqarah 2:225)
În acest verset, Creatorul se adresează categoriei de oameni care folosesc vorbe inutile în juramintele lor, iar unii savanți au spus că amestecând jurământul (spunând wallahi) cu vorbe inutile, acest jurământ nu poate fi luat în considerare, iar alții au spus că persoana în cauză va trebui să dea socoteală în fața lui Allah PreaÎnaltul.
În versetele coranice găsim că un jurământ poate fi dezlegat prin: hrănirea săracilor, eliberarea unui sclav şi prin post. De reținut că este vorba despre o singură formulă de jurământ autentică, şi anume aceea în care este folosit numele lui Allah – wallahi, billlahi, tallahi – jurământul suprem fiind rostit de trei ori în formularea prezentată, cu mâna dreaptă pe Coran – şi nu despre juramintele irelevante rostite pe Coran, divorț, mormânt, mama, tată, copii etc., folosite de majoritatea musulmanilor în zilele noastre.
Într-o anumită perioadă din istoria islamului au existat unii judecători care au luat în considerare toate aceste tipuri de jurăminte, însă ulterior acestia au constatat că aceasta pozitie trebuie privita mai îndeaproape şi rectificata, iar jurământul nu trebuie să semnifice o simplă expresie verbală, sa nu fie vorba de jurămintele deșarte. Părerile fiind împărțite, s-a ajuns la concluzia că un musulman nu trebuie să se angajeze într-un jurământ decât ca o ultimă opțiune sau într-un caz extrem, fiind responsabil de absolut tot ceea ce vorbește. Referitor la acest aspect Profetul Muhammed (Pacea fie asupra lui!)a spus: „Oricine imi garanteaza ceea ce este intre cele doua falci si ceea ce este intre cele doua picioare, eu garantez Paradisul pentru el.” (Bukhari, Muslim)
Jurămintele deșarte
Intenția unui om de a face rău izvorăște din inima lui, iar acest lucru nu este o faptă bună din moment ce cu gândul a intenționat să facă un rău, iar Creatorul ne îndeamnă să facem o faptă bună după fiecare intenție rea, chiar dacă intenția nu a fost exteriorizata sau finalizată; când aceste intenții rele se vor înmulți, ele vor prinde putere una de la alta şi omului îi va fi foarte ușor să greșească şi să finalizeze acel lucru rău pe care l-a intenționat de mai multe, dar l-a făcut o singură dată. De aceea Creatorul spune „El vă cere socoteală pentru ceea ce inimile voastre au dobândit” – Allah nu vrea ca omul să aibă în inimă nici măcar acea intenție de a face un rău, fiindcă omul poate avea destulă credință să nu concretizeze intenția într-o faptă rea pe o perioadă îndelungată de timp, dar nu este sigur că nu va veni o vreme când va ceda şi va exterioriza acea intenție ce sălășluiește în inima lui transformând-o într-o faptă rea. De aceea Creatorul ne îndrumă şi ne sfătuiește ca după fiecare intenție rea să facem o faptă bună, pentru ca acea faptă bună să ducă la stergerea acelei intenții rele.
Versetul se încheie cu două dintre frumoasele nume ale lui Allah, Ghafur, Alim – Iertator şi Blând. Blândețea este şi una dintre caracteristicile Profetului Muhammed ﷺ, iar Creatorul ne îndeamnă să fim blânzi în momentul inexistenței blândeții, fiindcă o inimă care nu este blândă este ca o piatră – rece, lipsită de sensibilitate, iar profetul Muhammed (Pacea fie asupra lui!) a zis: „Ce să facă Allah cu inimile voastre dacă nu mai aveți blândețe?” Blândețea în comportament, în vorbe, blândețea în orice; o vorbă bună adresată cu blândețe unei persoane în momentele critice va avea o valoare deosebită față de acea persoană, iar pentru acest lucru Creatorul oferă răsplată.