Indatoririle față de timp
Yusuf Al-Qaradawi
Daca timpul este atat de important, asa cum am discutat anterior, in masura in care este considerat a fi insasi viata, atunci omul are anumite indatoriri fata de propriul timp. El trebuie sa inteleaga aceste indatoriri, apoi sa transfere aceasta intelegere in credinta si in vointa, iar aceasta, la randul sau trebuie sa se manifeste in munca si in realizari.
Dorinta de a beneficia de timp
Prima indatorire a musulmanului fata de timp este ca sa aiba grija de acesta, la fel cum are grija de proprietatea sa, poate chiar mai mult. El trebuie sa faca uz de acesta intr-un mod folositor, atat lui insusi, cat si Ummei (comunitatii) sale. Pentru ca salafii (fie ca Allah sa fie multumit de ei) au stiut cel mai bine valoarea timpului, ei au fost mai precauti decat oricine altcineva in tratarea lui. Acest lucru este clar in cuvintele lui Al-Hasan Al-Basri, care a spus ca a intalnit oameni care aveau grija de timpul lor mult mai mult decat avem noi astazi de averea noastra.
De aceea, astfel de oameni au fost in mod special doritori sa-si ocupe timpul in mod folositor si niciodata sa nu-l risipeasca, asa cum Umar Ibn Abd Ul-Aziz a spus :”Intr-adevar, ziua si noaptea lucreaza in voi, deci si voi sa lucrati in ele.”
Ei obisnuiau sa spuna ca irosirea timpului este un semn de aversiune si ca timpul este precum o sabie: daca nu-l tai, te va taia el pe tine. O asemenea convingere i-a facut mereu dornici sa se perfectioneze. Totodata ei credeau ca cineva a carei zi de astazi este precum ziua de ieri, este lezat, dar cineva a carei zi de astazi este mai rea decat ziua de ieri, este blestemat.
Ei erau foarte atenti ca sa nu lase o zi sau macar o parte din zi sa treaca fara sa beneficieze de ea, fie prin dobandirea cunostintelor folositoare, fie prin implinirea de fapte bune, luptand impotriva propriilor dorinte, sau fiind de folos celorlalti. Ei se temeau intotdeauna ca timpul sa nu zboare in van, fara ca ei sa fie constienti de el. Acest lucru este evident in cuvintele lui Ibn Mas’ud, care, (fie ca Allah sa fie multumit de el) a spus ca el niciodata nu a plans mai mult dupa ceva decat a plans dupa o zi care a trecut fara sa traga foloase din ea. Iar un altul a spus ca o zi nu a fost binecuvantata daca nu a folosit-o pentru a dobandi acea cunoastere care sa-l aduca mai aproape de Allah. Iar un intelept a spus ca cine lasa sa treaca o zi din viata sa fara sa beneficieze de ea, s-a nedreptatit (vatamat) pe sine in mod grav.
Felul in care musulmanii isi irosesc timpul in zilele noastre cauzeaza durere, tristete si mahnire in inimile noastre. De fapt, a risipi timpul este mult mai periculos decat a risipi averea pentru ca spre deosebire de avere, timpul nu poate fi recuperat.
Una dintre frazele pe care se intampla sa o auzim adesea este „a omori timpul”. Vedem oameni care stau ore intregi si joaca table, sah sau carti. Putin le pasa daca distractiile lor sunt corescte sau gresite. Ei sunt complet sustrasi de la indatoririle fata de religia lor, iar preocuparea lor principala este de a omori timpul. Asemenea oameni merita compatimiti, intrucat ei nu sunt constienti ca prin omorarea timpului, nu fac decat sa se ucida pe ei insisi. De aceea, a-ti omori timpul este ca si cum ai comite suicid. Este o crima comisa in fata tuturor oamenilor si totusi cei care o comit nu sunt condamnati deloc. Asta este pentru ca oamenii nu realizeaza cat de grava este aceasta crima, si poate mai rau decat atat, ei de fapt nu cred ca fac ceva gresit.
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi