In ce arii se aplica etica islamica?

In ce arii se aplica etica islamica?

 

 Islamul include un sistem etic foarte bine integrat care evidenţiază modul în care individul ar trebui să-i trateze pe ceilalţi oameni, în aşa fel încât să fie dobândită fericirea maximă atât de către individ, cât şi de către comunitate. Islamul arată cum ar trebui un individ să-şi trateze părinţii, fiii, fiicele, soţia, oaspetele, gazda, vecinul, cât şi pe ceilalţi oameni. Islamul arată, de asemenea, virtuţile pe care fiecare musulman ar trebui să le cultive şi viciile pe care fiecare musulman ar trebui să le evite. Acest sistem etic este puternic conectat la credinţa islamică, adorarea, tranzacţiile şi la alte aspecte ale vieţii.

Conform Islamului, bunele maniere trebuie respectate integral în toate aspectele vieţii.

Comportamentul față de alţii. Musulmanul trebuie să respecte bunele maniere în modul în care îi tratează pe ceilalţi oameni în interacțiunea cotidiană.

Guvernarea. Legiuitorul trebuie să respecte bunele relaţii cu supuşii săi. Trebuie să respecte dreptatea, egalitatea, onestitatea şi sinceritatea. Trebuie să excludă din codul său de comportament acte precum favoritismul, standardele duble, mita, nedreptatea, minciuna şi trufia.

Economia. Sistemul economic islamic nu acceptă monopolul, şantajul, dobânzile bancare, falsul, hoţia, jaful sau înşelăciunea. Sistemul economic islamic se bazează pe fraternitate, cooperare, onestitate şi parteneriat.

Pacea şi războiul. Musulmanul îşi respectă valorile etice deopotrivă pe timp de pace şi de război. Pe timp de pace nu există trădare sau minciună. În război, musulmanului îi este interzis să omoare copii, femei, bătrâni sau civili neînarmaţi. În război, musulmanului îi este interzis să distrugă temple, să omoare animale sau să distrugă plante. Îi este interzis să tortureze sau să ucidă prizonierii. În afară de aceasta, conform Islamului, războiul trebuie să fie întotdeauna pentru autoapărare şi nu pentru agresiune.

Viaţa de familie. Valorile etice islamice sunt standardele de comportament care reglează relaţiile între membrii familiei islamice. Cele mai importante calităţi în acest caz sunt respectul, supunerea, decenţa, loialitatea, mila, simpatia şi sinceritatea.

In ce arii se aplica etica islamica?

 Astfel putem observa că valorile islamice sunt uşor de înţeles, imuabile şi bine integrate. Îşi au originea în Coranul cel sfânt şi în tradiţiile profetice şi se află în armonie completă cu natura umană pură. Ele sunt puternic întărite de credinţa islamică. Musulmanul este ajutat să atingă astfel de valori prin rugăciune, pelerinaj, post şi danie. În afară de aceasta, el este ajutat să evite viciile prin legi penale descurajatoare, date de către Allah şi profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Aceste valori etice prevalează în toate aspectele vieţii islamice, incluzând chestiunile zilnice, politica, economia, pacea, războiul, familia şi comunitatea.

 

În legătură cu o postare