În cautarea identității islamice – partea 1

 

Ce înseamnă apartenența mea la islam?

بسْمِ اللَّهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيم

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed , asupra companionilor săi şi a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!

Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.

Spune Allah în Coranul cel Sfânt:

„În ziua aceasta am desăvârşit religia voastră, şi am împlinit Harul Meu asupra voastră, şi am încuviinţat islamul ca religie pentru voi!”

Voi sunteți cei cărora Allah le-a ridicat orice greutate, sunteți poporul lui Ibrahim, aleihi salem, și el v-a numit pe voi supuși (musulmani),  înaintea tuturor.

Acest verset din Cartea lui Allah îl pune pe musulman în fața identității sale și a personalității pe care ar trebui să o aibă și cu care ar trebui să se mândrească.

Avem personalitate, avem principii, trebuie să  fim responsabili față de această denumire de musulman.

Allah subhanahu wa ta’ala  ne-a ales și ne-a numit musulmani. Allah PreaÎnaltul a ales această comunitate, această ummah pe care a pus-o înaintea tuturor popoarelor, iar atunci când spunem că suntem musulmani, înseamnă că ne legăm de funia lui Allah subhanahu wa ta’ala, de Cartea Lui și de Tradiția profetului Muhammed, și doar așa putem ajunge un popor al propovăduirii și transmiterii mesajului islamului – ultimul mesaj al lui Allah subhanahu wa ta’ala.

Versetul cu care am început predica este ultimul verset ce i-a fost revelat profetului Muhammedﷺ și face parte din Legislația lui Allah subhanahu wa ta’ala. Acest islam cu care am fost binecuvântați  are un mesaj universal și constituie un exemplu pentru toate popoarele. Noi nu trebuie să plecăm capul în fața nimănui considerându-ne vinovați de faptul că suntem musulmani, fiindcă islamul nu este o problemă, o utopie, deși mulți oameni încearcă să ne determine să credem acest lucru. Am fost numiți supuși (musulmani) de Însuși Creatorul nostru, aleși și onorați de Allah subhanahu wa ta’ala.

Cu ce caracteristici deosebite am fost binecuvântați? Dacă ne uităm la viața profetului Muhammedﷺ ne vom da seama, fiindcă ceea ce a adus el este adevărul, dreptatea, sinceritatea.

Trebuie să luăm aminte de aceste lucruri, însă poporul musulman  s-a delăsat de această credință, „a scăzut” în credință, a decăzut chiar și în propria viață cotidiană, și astfel am început să simțim slăbiciune în inima noastră și să acceptăm diferite  forme contrare religiei noastre. Suntem foarte departe și foarte diferiți de generația profetului Muhammedﷺ prin faptul că versetele coranice nu se oglindesc în comportamentul nostru, și doar atunci când vom pune credință în inima și conștiința noastră, vom reuși să fim cu adevărat acel popor ales de  Allah, altfel nu vom fi decât cel mai din urmă popor.

În vremea Profetului Muhammedﷺ mulți dintre musulmani nu erau arabi, dar aceștia s-au străduit și au învățat limba arabă; de exemplu Salman, care era persan, atunci când era întrebat cine este tatăl lui, acesta răspundea: „islamul”;  la fel și Bilal, el nu era arab, însă a fost primul care a recitat Adhanul.

Islamul ne pune în fața unui adevăr: cât de apropiat ești de Allah, cât de mult îl mulțumești pe Allah subhanahu wa ta’ala?

Când  vorbim despre identitatea islamică și privim la comunitatea de musulmani din ziua de astăzi, ne întrebăm: Aceasta este comunitatea pe care profetul Muhammedﷺ a clădit-o în urmă cu 1441 de ani, aceasta este comunitatea în inima căreia profetul Muhammedﷺ a sădit credința și dragostea pentru islam, cinstea, onoarea, dreptatea și bunul comportament?

Mai regăsim această onoare la comunitatea din ziua de astăzi?

Unde și când am pierdut această onoare și această identitate?

Profetul Muhammed ﷺ a spus că se va împrăștia printre noi „immaa” – omul fără de preț, care nu are scopuri înalte, care nu mai are libertate de alegere, omul care nu mai are onoare. Acest om „immaa” nu spune că este de partea adevărului,  ci el spune că este cu oamenii, de partea oamenilor: dacă oamenii fac bine, face și el,  dacă oamenii fac rău,  la fel face și el, iar acesta nu este un musulman, acesta nu este un credincios, el aleargă doar după poftele sale lumești. Aceasta este boala de care suferă comunitatea islamică azi, și cea care ne-a determinat să îi urmăm pe alții, boala ce ne-a furat identitatea și personalitatea.

Unul din lucrurile ce au încurajat această situație este  faptul că mulți dușmani ai islamului își țintesc privirile asupra acestor principii islamice, dorind să le distrugă.

Încă de pe vremea profetului Muhammed ﷺ, când acesta a adus principiile dreptății și  credinței, dușmanii islamului și-au dat seama că foloasele lor vor dispărea și au încercat să îl îndepărteze pe profet și credincioși, să dărâme aceste principii ale islamului. De cele mai multe ori, au reușit chiar prin musulmani; au  intrat în gândurile și  sufletele lor facându-i să creadă  că islamul este o utopie, o dezamăgire care nu a adus decât răutate pe pământ, iar acest lucru s-a putut întâmpla doar datorită ignoranței și a  faptului că aceștia nu au aflat adevărul, nu și-au cunoscut credința și Creatorul, și i-au urmat prin diferite filosofii, școli de gândire care le-au inoculat ideea că adevărul este de partea lor – a celor care doresc  răul musulmanilor.

Comunitatea musulmană s-a îndepărtat de izvorul Coranului și al Tradiției Profetului Muhammed ﷺ , și astfel a decăzut din punct de vedere spiritual, educațional și al educației religioase, iar această decădere ne-a făcut să nu mai fim decât exemple negative care aduc doar rău islamului.

Cum au reușit înaintașii noștri să facă față acestor provocări, să-și apere și păstreze identitatea islamică,  într-o perioadă mult mai cruntă decât ceea ce trăim noi astăzi?

Adevăratul musulman credincios este cel care are principii islamice, care urmează dreptatea,  adevărul,  sinceritatea și devotamentul.

 

– sfarsitul primei parti –

 

Transcrierea predicii de vineri (doamna Camelia Hejou) tinuta in data 11.oct.2019

Predicator – iman Adnan Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director Liga Islamică și Culturală din România

 

În legătură cu o postare