Yusuf Al-Qardawi
Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Oare acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunnah (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care sunt dintre cele mai bune femei? Cu siguranţă nu.
Coranul îi face pe bărbat şi pe femeie parteneri pentru a suporta cele mai grele responsabilităţi ale vieţii islamice şi anume responsabilitatea de a participa la ceea ce este corect şi de a interzice răul. Allah Atotputernicul spune:
Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).
Un exemplu al aplicării acestui principiu: s-a întâmplat odată să fie o femeie în moschee care nu era de acord într-o anumită privinţă cu califul ‘Omar Al-Faruq (Faruq – Cel care distinge adevărul de minciună, adică ‘Omar Ibn Al-Khattab), în timp ce acesta se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: „O femeie are dreptate şi ‘Omar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în Tafsir-ul său).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Ibn Majah, partea întâi, (224), corectat de Al-Seyuti în vremurile vechi şi de Al-Albany în vremurile moderne.
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi femeia musulmană este inclusă în hadis; ea este obligată să ştie ceea ce îi corectează principiile, îi sporeşte credinţa şi îi controlează manierele conform moralităţii Islamului etc. Ea este obligată să cunoască învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, iar ea este obligată să se angajeze în acest proces, dacă el nu poate să o înveţe sau nu face aceasta cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îl întrebe despre problemele care le intrigau. Ele nu erau împiedicate de timiditate sau ruşine atunci când era vorba de a-şi cunoaşte bine religia.
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi, soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Allah să meargă la moscheile Lui!”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de imam Muslim 1/327, (442).
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, aşa cum făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nitaqain / Cea cu două centuri. Ea a spus: „Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul lui Al-Zubeir (pământul soţului meu), când trăiam în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a le oferi soldaţilor primul ajutor şi a face treburi potrivite naturii şi abilităţilor ei. Imamii Ahmad şi Bukhari au consemnat un hadis relatat de Al-Rubayyi’ bint Muaa, o femeie dintre ansari, care suna în felul următor: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), le-am oferit apă bărbaţilor, i-am îngrijit şi i-am dus pe cei ucişi şi răniţi la Medina”. (Hadis consemnat de Ahmed, 6/358).
Similar, imamii Ahmed şi Muslim au consemnat un hadis relatat de Umm ‘Atiyya: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de şapte ori, i-am urmat în expediţii, le-am pregătit mâncarea, i-am tratat pe cei răniţi şi i-am ajutat pe cei bolnavi.” (Hadis consemnat de Ahmed, 6/407 şi Muslim, 1812).
Aceasta este munca femeii, conformă abilităţilor ei naturale, dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată nu face parte din treaba sa, decât dacă este o nevoie specială; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor, cât de mult îi stă în putere. În ziua Hunain-ului, Umm Salim a luat un pumnal şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: „L-am luat ca, în cazul în care oricare dintre politeişti ar veni la mine să mă atace, să îl înjunghii.” (Hadis consemnat de Muslim, 1809).
Umm ‘Imarah, o femeie dintre ansari, a luptat atât de bine în bătălia de la Uhud, încât Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăudat-o; astfel, ea a asistat la războaiele care au urmat până când Musaylimah Al-Khadhab / Mincinosul a fost ucis. Ea s-a întors cu zece răni.
Dacă în anumite timpuri femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă desfăşurată doar în casă, ca şi cum ar fi fost piese de mobilă, dacă nu erau învăţate de către soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa (le era interzis chiar să meargă la moschee), dacă o asemenea viziune era răspândită, atunci ea este consecinţa ignoranţei, a exagerării şi devierii de la călăuzirea Islamului. Ea reprezintă o exagerare a stricteţii, interzisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea, nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului reprezintă echilibrul în orice aspect legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi conduite morale. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest aspect, nu a fost intenţia Islamului de a răsfăţa femeia pe cheltuiala bărbatului, nici de a satisface capriciile femeii sau de a-i diminua chemarea şi leza demnitatea. Vedem că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează, cum am menţionat deja, natura şi feminitatea, aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de „lupii” care vor să o devoreze şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca pe un obiect comercial şi pentru un profit clandestin;
Îi respectă rolul superior pentru care a fost înzestrată cu intuiţie, fiind aleasă de Creatorul ei care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi receptivitate decât bărbatului, toate acestea pentru a-şi îndeplini vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai importantă „industrie” în lume, „industria generaţiilor viitoare”.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi coloana lui. Este soţia bărbatului, partenera, o sursă de alinare a singurătăţii şi mama copiilor lor. Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Allah (jihad). De aceea Islamul se împotriveşte oricărei metode sau oricărui sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile în cel mai bun mod, ori care îi distruge căminul.
Islamul vrea să formeze familii fericite pentru a constitui apoi baza unei societăţi fericite. Familiile fericite se întemeiază pe încredere şi nu pe îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei continuitate se bazează pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri este o familie aflată la marginea unei prăpăstii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.
_______
femeiamusulmana.blogspot.com