Cunoaşterea virtuţilor – conform învăţăturilor Islamului – îi impune de la sine omului să acţioneze în conformitate cu acestea, în vreme ce separarea platonică între bine şi rău, fără a îndemna la sporirea binelui şi la ştergerea răului, este prin ea însăşi o nelegiuire. Virtuţile morale în Islam trăiesc şi mor odată cu strădania omenirii de a le face să izbândească pe pământ“.
Un aspect care trebuie discutat este asocierea faptei cu încrederea în Allah, între strădania de a aduce ceea ce este folositor şi de a preveni răul, între credinţă şi predestinare. Pe de o parte, Islamul îndeamnă la fapta religioasă şi lumească şi, mai mult decât atât, consideră fapta asociată cu intenţia bună – oricum ar fi ea denumită – drept adorare a lui Allah. Fapta pe care oamenii obişnuiesc să o califice drept lumească poate să fie o îndatorire individuală sau o îndatorire colectivă a cărei abandonare conduce la păcat. Musulmanul este chemat să se călăuzească după principiile faptei bune şi să fie prudent să nu săvârşească fapte rele. Respectarea acestui principiu variază între obligaţia legală şi considerarea de a fi agreabil din punct de vedere legal; cu cât răul este mai mare şi probabilitatea producerii lui este mai ridicată, judecarea este mai apropiată de necesitate şi, dimpotrivă, cu cât răul este mai neînsemnat şi probabilitatea producerii lui este mai redusă, cu atât judecarea este mai apropiată de agreabil.
Cuvântul „acţiune“ şi derivatele sale se repetă în Coran de trei sute şaizeci şi şapte de ori, iar cuvântul faptă şi derivatele sale se repetă de o sută opt ori. De asemenea, acţiunea este exprimată de mai multe ori şi prin cuvintele: câştig, venire, strădanie, trudă, căutare. Aceste cuvinte se repetă prin poruncirea acţiunii, îndemnarea la ea sau recunoaşterea faptului că răsplata este după faptă, în versetele:
Şi spune: «Lucraţi!» (Surat At-Tawbah 9:105)
Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit (din faptele bune) şi ca pedeapsă ceea ce a dobândit (din faptele rele) (Surat Al-Baqarah 2:286)
Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! (Surat Al-Qasas 28:77)
Că niciun suflet nu va purta povara altuia / Şi că omul nu va dobândi decât rodul celor pe care le-a agonisit / Şi că agoniseala lui se va vedea / Iar apoi va primi pentru ea răsplata cuvenită? (Surat An-Najm 53:38-41)
Apoi, după ce Rugăciunea a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi căutaţi harul lui Allah şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiţi. (Surat Al-Jumu`ah 62:10)
El este Cel care v-a supus vouă pământul. Deci străbateţi întinderile sale şi mâncaţi din înzestrarea lui! (Al-Mulk 67:15).
De asemenea, există numeroase tradiţii şi date în biografia Trimisului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi în biografiile companionilor săi. Tradiţia (hadis) care porunceşte împlinirea bună a faptei „Allah voieşte ca robul Său, atunci când împlineşte o faptă, să o împlinească bine“ este repetată în cel puţin două ocazii, dintre care una are o semnificaţie deosebită. În timp ce era înmormântat Ibrahim, fiul Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), groparul a zidit cărămizile gropii şi a astupat rosturile dintre ele, dar a omis să astupe unul din rosturi şi atunci Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a atras atenţia asupra acestui lucru şi după aceea a adăugat: „Lucrul acesta nu provoacă nici daune, nu aduce nici folos, însă Allah voieşte ca robul Său, atunci când împlineşte o faptă, să o împlinească bine.” Aceasta înseamnă că împlinirea unei fapte cu atenţie şi grijă este necesară, chiar şi în cazul lucrurilor neînsemnate, căci în felul acesta omul se obişnuieşte să fie meticulos şi îi va fi uşor să se comporte astfel în toate situaţiile.