Exista si pareri diferite de ale noastre
Printre musulmani exista si opinii divergente – uneori cu privire la modul de intelegere al unor hadisuri sau chiar versete; al modului de intelegere a ceea ce este islamic. Acestea nu sunt recente si nici izolate, si este firesc sa fie asa, caci oamenii au fost creati diferiti. Exista exemple de situatii din viata Profetului in care spusele lui au fost intelese diferit de cei din jurul sau. Cu toate acestea, el a privit cu ingaduinta si bunatate modurile lor de intelegere.
Si in zilele noastre vedem ca sunt multe dezbateri printre musulmani. Dar Islamul reprezintă un vast depozit de cunoaștere, iar Allah Preaînaltul a permis ca modul de viață islamic să cuprindă toți oamenii de pe Pământ de-a lungul vremii. Dezbaterile nu sunt doar inevitabile, ci existența lor este preferabilă pentru o societate sanatoasa.
Trebuie să existe respect pentru aceia care au altă părere și respectarea dreptului lor de a avea o altă părere, atât timp când ele au la bază surse islamice. Musulmanii nu au dreptul să pună la îndoială integritatea credinței altcuiva doar pentru că aceia ar avea altă părere. Arbitrul este revelația lui Allah, Coranul, practica Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și a companionilor săi (Allah să fie mulțumit de ei!) și a următoarei generații care au fost cel mai aproape de sursele revelației pure.
Exista si pareri diferite de ale noastre
Există un principiu islamic care presupune ca atunci când cineva sfătuiește oamenii să încerce să facă lucrurile ușoare pentru ceilalți, chiar dacă preferă ca pentru el să păstreze opinia cea mai strictă. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ne-a interzis să facem din religie ceva dificil pentru oameni. Dacă un musulman preferă să facă o faptă în plus, aceasta devine o faptă lăudabilă atât timp cât ea nu este impusă celorlalți drept obligatorie.
Oamenii variază în ceea ce privește capacitatea lor de disciplină și aplicare a practicii islamice. Este de asemenea greșit să îi cerți pe ceilalți musulmani care nu îți urmează exemplul. Un musulman îi învață pe alții prin exemplu și acesta este cel mai efectiv mod de a-i încuraja pe alții să își schimbe comportamentul. Dacă unei persoane îi place un model, îl va urma de bunăvoie. O atitudine umilă și orice lipsă a lăudăroșeniei are efectul unui magnet. Dacă un credincios are tendința de a se lăuda singur sau de a spune „de ce nu poți fi ca mine?” tinde să alunge oamenii.