De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?
Avand in vedere toate greutatile, umilintele la care era supus in Mecca, ne putem gandi de ce nu a emigrat pentru a transmite cuvântul lui Allah în alt loc, din moment ce Allah este Domnul Tuturor Cuvintelor, şi nu doar domnul celor din Quraish? Sau de ce nu i-a lăsat să stea cu el, din moment ce în şederea lor exista un beneficiu confirmat? Cu siguranţă şederea lor în Mekka, în pofida numărului lor mic, i-ar fi determinat pe alţii să îmbrăţişeze Islamul, religia lui Allah.
În plus, existau printre ei un număr mare de familii nobile din Quraish, cele mai puternice şi mai influente. Din tribul Bani Umaiyah erau ’Uthmaan Ibn ’Affaan, ’Amr Ibn Sa’iid Ibn Al-’Aas şi Khaalid Ibn Sa’iid Ibn Al-’Aas. Din Bani Asad erau Az-Zubair Ibn Al-’Awaam, Al-Aswad Ibn Nawfal, Yaziid Ibn Zam’ah şi ’Amr Ibn Umaiyah. Din tribul Bani Zahrah erau ’Abd Ar-Rahman Ibn ’Awf, ’Aamir Ibn Abi Waqqaas, Maalik Ibn Ahyab şi Al-Muttalib Ibn Azhar. Aceştia şi alţii erau cei ale căror familii nu puteau răbda pentru mult timp persecuţia şi suferinţa care le era pricinuită. Atunci de ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu i-a lăsat să stea cu el, să-l susţină şi să reprezinte un semn al posibilei puteri aflate acum în mâinile sale?
Aici distincţia lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Profetul lui Allah, iese în evidenţă. El nu a dorit tulburări sau război civil, chiar dacă exista o mare probabilitate de a izbândi sau chiar dacă era sigur de victoria sa! Aici omenia şi îndurarea Profetului ies în evidenţă pentru că el nu putea suporta să vadă oameni persecutaţi din cauza lui, deşi era perfect conştient că sacrificiul este preţul plătit în fiecare luptă nobilă şi în fiecare misiune măreaţă. Sacrificiul trebuie făcut ori de câte ori este inevitabil. Dar acum, când a fost posibilă evitarea suferinţei, musulmanii au fost lăsați să apuce cealaltă cale. Atunci de ce nu li s-a alăturat?
Nu îi era poruncit să plece. Locul său era acolo unde se aflau idolii. Continua să rostească numele lui Allah, Unicul. Continua să îndure durere şi nedreptate fără teamă sau nelinişte pentru că el era cel rănit şi nu acei oameni slabi care au crezut în el şi l-au urmat şi nici acei oameni nobili care, de asemenea, au crezut în el şi l-au urmat! Oricine cunoaşte exemple ale unor astfel de cazuri de statornicie şi nobleţe a sacrificiului să le scoată la lumină. Aceasta este o atitudine nobilă, caracteristică doar profeţilor călăuzitori şi celor aleşi.