CUM SĂ NE SALVĂM DE FOC

 

Omar Suleyman Al-Asqar

 

i1AIYKVWDeoarece necredinţa este cea care îl condamnă pe om la Iadul veşnic, calea prin care putem să ne salvăm este credinţa şi faptele bune. Astfel că musulmanii trebuie să se roage la Allah să îi salveze de Foc:

„Care Îl pomenesc pe Allah, stând [în picioare], şezând [jos]  sau pe o parte şi cugetă la facerea cerurilor şi a pământului, [zicând]:  «Doamne, n-ai făcut acestea în deşert! Slavă Ţie! Apără-ne pe noi de chinul Focului! Doamne! Pe acela pe care îl faci să intre în Foc, Tu îl acoperi de ruşine, iar pentru cei nelegiuiţi nu este cine să-i ajute! Doamne! Noi am auzit un vestitor chemând la credinţă: ‘Credeţi în Domnul vostru!’. Şi am crezut. Doamne, iartă-ne nouă păcatele noastre, şterge faptele noastre rele şi ia-ne sufletele împreună cu cei evlavioşi! Doamne! Dă-ne nouă ceea ce ne-ai făgăduit prin trimişii Tăi şi nu ne acoperi pe noi de ruşine în Ziua Învierii, căci Tu nu-Ţi calci făgăduinţa!»“ (Coran 3: 191-194).

Multe hadisuri vorbesc în detaliu despre acest aspect şi descriu faptele ce ne vor proteja de Foc, cum ar fi − dragostea pentru Allah. În AlMustdrak şi Al-Musnad, Al-Haakim şi Ahmad relatează de la Anas ibn Maalik (Allah să fie mulţumit de el!) care afirmă: „Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Pe numele lui Allah, Allah niciodată nu îl va arunca în Foc pe cel care-L iubeşte şi pe cel pe care El îl iubeşte.»“.

Postul este o scăpare din calea Iadului, aşa cum Ahmad relatează în Al-Musnad şi Al-Bayhaqi în Şu’ab al-Imaan, cu isnaad hasan de la Jaabir ibn Abdullah (Allah să fie mulţumit de el!). Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah Preaînaltul spune: «Postul este un scut cu care vă puteţi apăra de Allah»“. Este relatat de Ahmad, Nasaa’i, ibn Maajah şi ibn Khuzaymah şi isnaadul său este sahih. Dacă postul este ţinut în timpul jihadului împotriva unui duşman, atunci este o mare victorie. Abu Sa’id al-Khudri (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oricine posteşte o zi în timp ce se află în jihad de dragul lui Allah, Allah îl va îndepărta (lit. faţa sa) la «şaptezeci de ani» distanţă de Foc” (Ahmad, Bukhari, Muslim, Tirmidhi şi Nasaa’i).

Alte mijloace de salvare de Foc sunt teama de Allah şi jihadul de dragul Său:

Acela care s-a temut de înfăţişarea dinaintea Domnului său va avea parte de două grădini. (Ar-Rahman 55: 46).

Tirmidhi şi Nasaa’i au relatat de la Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nimeni care plânge de frica lui Allah nu va intra în Iad până ce laptele nu va intra înapoi în piept (adică niciodată) şi un bărbat nu va avea niciodată şi praful din lupta pe calea lui Allah, şi fumul Iadului“.

Bukhari relatează de la Abu `Abs că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nicio pereche de picioare prăfuite de dragul lui Allah nu va fi atinsă de Foc“.

Muslim relatează de la Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Un necredincios şi cel care îl ucide nu se vor întâlni niciodată în Focul Iadului“.

De asemenea, putem fi protejaţi de Foc dacă vom căuta adăpost la Allah:

„Aceia care spun: «Doamne, ţine departe de noi chinul Gheenei, căci chinul ei este pieire veşnică» − ce locuinţă rea şi ce rău loc de şedere este ea!“ (Coran 25: 65-66).

Ahmad, ibn Maajah, ibn Hibbaan şi Al-Haakim relatează cu isnaad sahih de la Anas (Allah să fie mulţumit de el!) că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nimeni nu cere de la Allah Raiul de trei ori fără ca Raiul să nu spună: «O, Allah, primeşte-l în Rai!». Şi niciun musulman nu cere de la Allah protecţie din calea Iadului de trei ori fără ca Iadul să spună: «O, Allah, scapă-l de mine!»“. Bukhari şi Muslim relatează de la Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) că, atunci când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) discuta despre îngerii care căutau întruniri de Dhikr (pomenire a lui Allah), el a spus: „Allah îi întreabă şi El ştie cel mai bine: «De ce caută protecţie?». Ei îi vor spune: «De Foc». El întreabă: «L-au văzut deja?». «Nu, Allah, încă nu l-au văzut». El spune: «Cum este posibil, dacă încă nu l-au văzut?». Ei spun: «Ar fi şi mai speriaţi şi mai nerăbdători să scape de el». El spune: «Fiţi martori că i-am iertat»“.

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

În legătură cu o postare