Credința în Îngeri
Ibram Nuredin
Credinţa în îngeri (Al-Baqara:285) este unul dintre stâlpii credinţei islamice. Ei există şi sunt creaţii ale lui Allah, sunt făpturile Lui, nu se împotrivesc poruncilor Lui, săvârşesc ceea ce li se porunceşte de către El (AtTahrim:6). Îngerii, cu toate calităţile lor, sunt „robii ţinuţi în cinste” (Al-Anbiyaa:26-27), ei se supun poruncilor Lui. Numele unor îngeri nu ne sunt cunoscuţi, numele altora, da.
Îngerii au fost creaţi din lumină (Nur). Ei au câte două, trei sau patru aripi (Fatir:1). Se precizează în textele islamice că ei, îngerii, pot avea un număr diferit, mai mare sau mai mic, de aripi. Iar Profetul Muhammad l-ar fi văzut pe îngerul Gebrail (Gabriel), chiar „cu şase sute de aripi” (hadis consemnat de AlBukhari şi de Muslim). Prin puterea lui Allah, îngerul Gabriel, ar fi căpătat chip de om, atunci când l-a trimis la Maria. Tot chipuri de oameni au luat îngerii trimişi la Avraam (Ibrahim) de către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul.
Îngerii, făpturi ce-L adoră pe Allah, reprezintă o lume nevăzută. Ei nu au o natură divină, sunt doar slujitorii lui Allah, sunt cu totul şi cu totul supuşii Lui.
Îngerul Gabriel (Gebrail) a transmis Profetului Muhammed revelaţia Cărţii Sfinte a musulmanilor, Coranul cel Glorios. Îngerul răspunzător de suflatul în trâmbiţă este Israfil, îngerul morţii, însărcinat cu luarea sufletelor, se numeşte Azrail, îngerii secretari „scriitori” care consemnează în scris faptele bune sau rele ale oamenilor, se numesc Kiraman Kâtibin. Alţi îngeri sunt: îngerul răspunzător de ploaie, îngerii răspunzători de supravegherea locurilor de călătorie şi de somnul oamenilor, îngerii urmăritori şi păzitori, printre care se află şi cei păzitori ai Paradisului şi ai Infernului. Mai sunt îngeri care „stau în rânduri strânse” şi-L slujesc, fără contenire, pe Allah. Numărul tuturor acestor îngeri ne este, nouă, oamenilor necunoscuţi. Numai Allah Preaslăvitul le ştie numărul. Oricum îngerii sunt cu miile, sunt răbdători şi supuşi voinţei lui Allah. Ei însoţesc, cu discreţie, în această viaţă pe oameni, sunt umbra lor.
Ştiind că este „însoţit”, că faptele sale – bune şi rele – sunt contabilizate, oamenii sunt mai grijulii pentru ce fac. El, omul, se va comporta, astfel, de aşa manieră, încât în Ziua Judecăţii de Apoi, să fie apt de a fi primit şi răsplătit în Paradis.