Cele șase principii ale credinței

 

Al-Mawdudi

 

The_First_Pillar_of_Islam_-_The_Muslim_Profession_of_Faith_001Profetul Muhammed ne îndeamnă să urmăm următoarele șase principii ale islamului:
1. Credinţa în Allah şi numai în Allah şi supunerea devotată faţă de voia lui;
2. Credinţa în îngerii Lui Allah;
3. Credinţa în cărţile sfinte vestite de Allah şi credinţa în Coran, ultima carte sfântă vestită de Allah;
4. Credinţa în profeţii lui Allah şi în ultimul profet al său care este Muhammed;
5. Credinţa în lumea de apoi;

6. Credința în soarta bună sau rea de la Allah.
Aceste șase principii constitue fundamentul islamului. Cineva care arată respect şi credinţă faţă de aceste șase principii intră în comunitatea islamică şi devine un membru al acestei comunităţi. Dar, trebuie avut în vedere faptul că cineva nu poate să devină musulmsn doar prin vorbe. Cineva devine un bun musulman, mai ales, respectând şi îndeplinind, cu stricteţe, toate canoanele pe care le-a vestit Allah prin vestitul său Muhammed. Această credinţă în Allah presupune manifestarea deschisă a supunerii faţă de voia Lui. Recunoaşterea Lui Allah ca unic creator şi suprem judecător al lumii presupune implicit şi obligativitatea îndeplinirii unor îndatoriri pentru a câştiga îndurarea lui Allah.
Credinţa în Allah presupune direct şi credinţa în Coran, cartea sfântă vetită de Allah, şi în tot ce cuprinde această carte sfântă. Un bun musulman acceptă fără şovăire faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Această acceptare semnifică, implicit şi acceptarea poruncilor lui Muhammed ca porunci venite de la Allah. Acest lucru înseamnă că trebuie să avem credinţă în Muhammed. Deci, trebuie să se ştie că simpla acceptare şi aderare prin vorbe la islam nu înseamnă nicidecum că cineva a devenitun bun musulman. Această calitate presupune, înainte de toate, respectarea şi aplicarea în viaţă a tuturor cerinţelor şi principiilor islamului. Prima cerinţă şi principiu este cel al rugăciunii. Rugăciunea însemnând îndeplinirea unor datorii de bază față de Creatorul nostru.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

În legătură cu o postare