Ce este credința? Dar necredința?

 

necredintaOricine poate constata că universul în care vieţuim se întemeiază pe o rânduială, pe o ordine. Există nişte legi şi interacţiuni între toate unităţile care alcătuiesc acest univers. Totul este dispus pe un plan uriaş, acre are o organizare perfectă şi grandioasă.  Soarele, Luna, stelele şi toate celelalte corpuri cereşti sunt dispuse în univers într-un sistem extraordinar de bine pus la punct. Ele acţionează conform unor legi imuabile şi evoluează în nişte coordonate fără să cunoască nici cea mai mică deviere de la cursul lor. Pamântul se roteşte în jurul axei sale şi în evoluţia sa în jurul soarelui urmează , cu cea mai mare stricteţe , drumul prestabilit. Tot aşa, tot ce există pe lume, începând cu minusculii electroni care sunt într-o mişcare permanentă, până la uriaşele galaxii, pururea acţionează conform unor legi ale lor. Materia, energia,şi viaţa, în totalitatea ei, îşi urmează propriile lor legi şi evoluează,se transformă, trăiesc şi mor tot sub înrâurirea acestor legi.Şi în regnul uman legile naturii sunt destul de evidente. Naşterea omului, creşterea lui şi întreaga sa viaţă sunt determinate de o serie de legi biologice. Omul îşi asigură hrana din natură, conform unor legi neschimbate.Toate organele sale începând cu cele mai mici celule şi terminând cu inima şi creierul, fără nici o excepţie, funcţionează conform unor legi date o dată pentru totdeauna. Pe scurt, universul nostru este o lume care se menţine, supunându-se unor legi prestabilite şi fiecare component al acestui univers urmează un drum al său determinat de aceste legi. Această lege puternică şi atotcuprinzătoare, care guvernează asupra atot ce intră în alcătuirea acestui univers,începând cu cele mai fine particule şi terminând cu uriaşele galaxii,este legea lui Allah, creatorul şi suveranul acestui univers. Toate fiinţele se supun legii lui Allah şi de aceea toată lumea este legată de religia islamică. Pentu că islamul nu semnifică altceva decât supunerea întregului univers voinţei lui Allah. În această accepţiune a sensului cuvântului islam, şi Soarele şi Luna,şi toate celelalte corpuri cereşti sunt „musulmani”. Aceeaşi situaţie este valabilă penru apă ,aer, temperatură, roci, copaci şi animale.

În legătură cu o postare