Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către profet sau trimis atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale. Prin imposibilitatea de a-l imita, aici se are în vedere punerea în evidență a adevărului mesajului propovăduit de către profetul Muhammed , prin dezvăluirea incapacității arabilor din epoca sa de a se opune minunii sale veșnice, reprezentată de Coran, și incapacitatea generațiilor care le-au urmat de a face acest lucru.
Credința în minune
Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul propovăduirii lor și fac pentru oameni limpezi legătura dintre ei și Allah Preaslăvitul și faptul că sunt sprijiniți de către El. Nu există nici un profet pe care Allah Preaputernicul și Preamăritul să nu-l fi dăruit cu însușirea de a face cel puțin o minune care să le atragă oamenilor atenția asupra necesității de a crede în El și de a urma calea Lui cea dreaptă. Profetul Muhammed a spus în legătură cu aceasta: “Nu este nici un profet care să nu fi fost dăruit cu semne care să-I facă pe oameni să aibă încredere în el. Iar eu am fost dăruit cu revelația ce mi-a fost trimisă și eu nădăjduiesc să fiu în Ziua de Apoi cu mai mulți supuși decât oricare dintre ei”. Iar versetele coranice care demonstrează sprijinirea de către Allah a profeților Săi prin minunile pe care i-a ajutat să le împlinească sunt numeroase și sunt prea bine cunoscute pentru a le mai enumera în această expunere sumară.
Minunile profetului Muhammed sunt numeroase, ele depășind cifra de o mie. Printre ele se numără călătoria sa nocturnă și înălțarea sa în cele șapte ceruri, în noaptea când s-a deplasat de la Moscheea cea Sfântă (Masjid Al Haram) de la Mekka la Moscheea cea mai îndepărtată (Mesjid Al-Aqsa) din orașul Al-Quds (Ierusalim), iar de acolo l-a făcut să se înalțe în cerul al șaptelea, unde a vorbit cu Allah; minunea despicării lunii în două jumătăți, despre care vorbește Coranul prin graiul lui Allah Preaînaltul: “Ceasul sa apropiat și Luna s-a despicat, / Însă când văd un semn, ei se îndepărtează și zic: “[Aceasta este] o vrăjitorie neîntreruptă” (54 : 1-2); minunea izvorului dătător de apă dintre degetele mâinilor sale; minunea despre oaia cea friptă și otrăvită pentru el, adică oaia pe care a otrăvit-o o evreică și i-a oferit-o lui, dar când a mestecat o înghițitură din ea, a aruncat-o din gură zicând: “Acest os îmi spune că el a fost otrăvit”, conform hadis-ului consemnat de Al-Bukhari.
Minunea la care voim să ne referim în detaliu este minunea Coranului – cea mai elocventă și mai măreață dintre toate minunile cu care Allah i-a ajutat pe toți profeții și trimișii Săi. Aceasta întrucât minunea Coranului dăinuiește veșnic, grăind despre profeția lui Muhammed în toate timpurile și pretutindeni, în vreme ce celelalte minuni cu care Allah i-a sprijinit pe profeții Săi au luat sfârșit și au dispărut, rămânând istorie, adică istorisiri relatate.
Înțelepciunea ce se degajă din această minune a mesajului profetului Muhammed , în comparație cu ceilalți profeți și trimiși de dinaintea lui, constă în faptul că mesajul celorlalți profeți a luat sfârșit o dată cu misiunea profetului următor, pe când minunea profetului Muhammed va dăinui până în Ziua de Apoi și a necesitat o minune care să facă mărturie pentru ea în decursul tuturor epocilor.
Caracterul inimitabil al Coranului
Coranul cel sfânt este inimitabil în toate sensurile exprimate de acest cuvânt:
El este imposibil de imitat în privința cuvintelor și a stilului său.
El este imposibil de imitat în privința clarității și întocmirii lui.
El este imposibil de imitat în privința sensurilor sale care dezvăluie adevărul despre om și menirea lui în această lume.
El este imposibil de imitat în privința ideilor științifice și informațiilor transmise, pe care știința modernă le-a confirmat.
El este imposibil de imitat în privința legislației sale și a apărării drepturilor omului, în scopul edificării unei societăți ideale în care toată lumea să fie fericită.
Aspectele imposibilității de a imita Coranul pot fi împărțite în două categorii: o parte dintre ele care se referă la toți oamenii și o altă parte care se referă numai la arabi.
Categoria celor care se referă la toți oamenii constă din istorisirile sale despre lucrurile neștiute care nu se întâmplaseră încă și care s-au întâmplat așa cum a anunțat el, precum și povestirea despre comunitățile anterioare. După cum constă din legislația sa cuprinzătoare, exactă și potrivită pentru orice timp și pentru orice loc, cu toate că – așa după cum se cunoaște – profetul Muhammed a fost analfabet; nu a citit nici o carte și nici nu a scris nici o carte cu mâna lui. De asemenea, el nu a studiat nici un cod de legi și nici o legislație, nu știa nimic despre sistemele sociale cunoscute în vremea aceea de către persani și de către bizantini. Ea mai constă din normele și cunoștințele științifice, dintre care unele sunt descoperite de om de-abia astăzi. Aceste aspecte ale imposibilității de a imita Coranul pot fi înțelese atât de către arabi, cât și de către toți ceilalți oameni înzestrați cu aptitudini intelectuale sănătoase.
Categoria celor care se referă numai la arabi constă în alcătuirea unică a Coranului, care nu este nici proză, nici poezie, cu elocvența sa minunată, cu stilul său fără egal, pe care maeștrii în retorică din epoca Profetului și până în prezent nu l-au putut imita, în ciuda provocării și a incitării repetate formulate prin diverse modalități la o astfel de încercare.