Calomnia adusa Aișei r.a.
Demirel Gemaledin
Şi nu folosiți numele lui Allah în jurămintele voastre pentru a vă sustrage să faceți bine, să fiți pioşi şi să aduceți pace între oameni. Şi Allah este Cel care Aude totul, Atoateştiutor [Sami’, ‘Alim]. (Al-Baqarah 2:224)
Este deja bine cunoscut faptul că există o aşa zisă „boală” a multora dintre musulmani în ceea ce privește jurământul inutil.
Putem da exemple cand cineva se jură pe Dumnezeu că nu o să mai facă bine nimănui dintr-un anume motiv. Ce este mai important? A fi folositor comunității sau a nu respecta un jurământ nefolositor? Când omul ajunge să facă un jurământ care împiedică împlinirea faptelor bune, este obligat să încalce acel jurământ care de cele mai multe ori este folosit în anumite situații de criză sau nervi.
În versetele coranice găsim că un jurământ poate fi dezlegat prin: hrănirea săracilor, eliberarea unui sclav şi prin post. De reținut că este vorba despre o singură formulă de jurământ autentică, şi anume aceea în care este folosit numele lui Allah – wallahi, billlahi, tallahi – jurământul suprem fiind rostit de trei ori în formularea prezentată, cu mâna dreaptă pe Coran – şi nu despre juramintele irelevante rostite pe Coran, divorț, mormânt, mama, tată, copii etc., folosite de majoritatea musulmanilor în zilele noastre.
Calomnia adusa Aișei r.a.
Exemplificăm acest tip de jurământ cu un incident din viața Profetului Muhammed (Pacea fie asupra lui!)care redă jurământul soției sale A’isha şi a companionului său ‘Omar bin Al-Khattab, deși nu stim dacă are legătură directă cu revelarea acestui verset:
Acest incident extrem de dureros a avut loc la întoarcerea Profetului din expediția împotriva neamului Mustaliq. Armata musulmană s-a oprit pentru o noapte într-un loc din apropierea Medinei. În această expediție, Profetul lui Allah (Pacea fie asupra lui!)a fost însoțit de nobila şi credinciosa sa soție, ‘A’isha – Allah să fie mulțumit de ea! Astfel, s-a întâmplat că ‘A’isha s-a îndepărtat puțin de tabără, pentru nevoile firești. Când s-a întors, ea a descoperit că-şi pierduse colierul. Colierul în sine nu avea mare valoare, dar cum era împrumutat de la o prietenă, ‘A’isha – Allah să fie mulțumit de ea! – s-a îndepărtat din nou şi a început să-l caute. La întoarcere, spre marea ei durere şi tristețe, armata plecase deja, cu tot cu cămila pe care o călărea ea, slujitorii săi crezând că era în litieră, fiindcă pe atunci era foarte tânără, subțire şi ușoară în greutate. În neajutorarea ei, s-a așezat şi a plâns până ce a copleşit-o somnul. Safwan bin Mu’attal, un emigrant care venea din urmă, a recunoscut-o, deoarece o văzuse înainte ca versetul referitor la acoperirea femeilor să fie dezvăluit, şi a adus-o la Medina pe cămila lui, fără să-i adreseze un singur cuvânt, el însusi mergând în urma animalului. Ipocriții din Medina, în frunte cu ‘Abdullah bin ‘Ubai bin Salul, au căutat să facă o crimă din acest incident şi au răspândit zvonuri răutăcioase la adresa ‘A’ishei – Allah să fie mulțumit de ea!, iar, din nefericire, chiar şi unii musulmani au crezut aceste zvonuri. Acestia aveau diferite opinii, începând cu divorțul şi terminând cu păstrarea ei. Incidentul a generat un fel de luptă între două grupări rivale, Al-Aus şi Al-Khazraj, dar intervenția Profetului a redus imediat la tăcere cele două grupări. ‘A’isha – Allah să fie mulțumit de ea!, care nu era la curent cu zvonurile ce erau vehiculate, s-a îmbolnăvit şi a rămas întinsă la pat, vreme de o lunã. Când şi-a revenit, a aflat despre bârfe şi a cerut permisiunea să meargã să-şi viziteze părinții, încercând să afle adevărul. Când a aflat, a izbucnit în lacrimi şi a plâns fără încetare două nopți şi o zi, până a simțit că-i plesneşte ficatul.
În aceste circumstanțe, Profetul (Pacea fie asupra lui!)a vizitat-o şi după ce a mărturisit credința în Allah, i-a spus: ”Mi s-a spus despre tine aşa şi aşa. Dacă eşti nevinovată, Allah va scoate la iveală nevinovăția ta. Dacă ai păcătuit, căieşte-te, căci cine-şi recunoaşte greșelile şi cere iertare, Allah îl va ierta.” Ea a încetat sã mai planga şi şi-a rugat părinții să vorbeascã pentru ea, dar ei n-au spus nimic şi atunci a luat ea însăși cuvântul şi a zis: ”Dacă ți-aş spune că sunt nevinovată şi Allah ştie, fără îndoială, că aşa este, tu nu m-ai crede. Dacă ar fi să admit ceva despre care sigur Allah ştie că sunt nevinovată, atunci o să mă crezi. Prin urmare, nu pot să fac altceva decât să recurg la cuvintele tatălui profetului Yusuf (Iosif):… Deci [nu-mi rămâne decât] răbdarea cuminte! Şi Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiți! [Coran, 12:18]
După aceasta, s-a îndepărtat şi s-a întins sa se odihnească. În acest moment hotărâtor pentru ea a sosit Revelația ce o absolvea pe A’isha – Allah sa fie mulțumit de ea! – de toate acele vorbe defăimătoare, stârnite în acest sens. Râzând de fericire, Profetul (Pacea fie asupra lui!)i-a zis: „A’isha, Allah ți-a dezvăluit nevinovăția.” Mama ei i-a spus A’ishei: „Scoală-te şi mulțumeşte-i!” Ea a răspuns : „Jur pe Allah, că nu mă scol pentru a-i mulțumi lui. Eu nu-i mulțumesc decât lui Allah!”
Cuvintele lui Allah în aceastã privință, sunau astfel:
Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi… [Coran, 24:11]
Calomnia adusa Aișei r.a.
Cei mai importanți duşmani care au participat la acțiunea defăimătoare – Mista bin Athatha, Hassan bin Thabit şi Hamnah bint Jahl – au primit câte optzeci de lovituri de bici. În ce-l privește pe cel care a avut rolul principal, ‘Abdullah bin Ubai, el nu a fost biciuit, fie din cauză că pedeapsa corporală ar fi micșorat pedeapsa rezervata lui în Viața de Apoi şi nu i se cuvenea acest merit, fie din același interes public pentru care nu fusese ucis anterior. În plus, el a devenit țapul ispășitor şi a fost umilit de oamenii săi după ce adevăratele lui intenții au fost descoperite, fără îndoială, de toată lumea.
După aproape o lună, Trimisul lui Allah (Pacea fie asupra lui!)şi ‘Omar bin Al-Khattab au avut următoarea discuție:”Nu-ți dai seama, ‘Omar, că , dacă l-aş fi ucis pe Abdullah bin Ubai, mulți demnitari s-ar fi repezit furioși să lupte pentru el? Acum, din contră, dacă le cer să-l ucidă, o vor face cu inima împăcată.” ‘Omar a răspuns: “Jur pe Allah că judecata Profetului este mult mai înțeleaptă decât a mea. ”
Redactarea acestui text a fost facuta de doamna Camelia H.
În aceste circumstanțe, Profetul (Pacea fie asupra lui!)a vizitat-o şi după ce a mărturisit credința în Allah, i-a spus: ”Mi s-a spus despre tine aşa şi aşa. Dacă eşti nevinovată, Allah va scoate la iveală nevinovăția ta. Dacă ai păcătuit, căieşte-te, căci cine-şi recunoaşte greșelile şi cere iertare, Allah îl va ierta.” Ea a încetat sã mai planga şi şi-a rugat părinții să vorbeascã pentru ea, dar ei n-au spus nimic şi atunci a luat ea însăși cuvântul şi a zis: ”Dacă ți-aş spune că sunt nevinovată şi Allah ştie, fără îndoială, că aşa este, tu nu m-ai crede. Dacă ar fi să admit ceva despre care sigur Allah ştie că sunt nevinovată, atunci o să mă crezi. Prin urmare, nu pot să fac altceva decât să recurg la cuvintele tatălui profetului Yusuf (Iosif):