Viata Khadijei alaturi de Muhammad – part 2

Viata Khadijei alaturi de Muhammad – part 2

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut trei fii, doi cu Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi Ibrahim, al treilea fiu, cu Maria Qabtiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!). Primul fiu a fost numit Qasim, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ajunsese să fie cunoscut ca Abu Qasim (tatal lui Qasim). Al doilea fiu, ’Abdullah, era de asemenea cunoscut ca Tahir (cel curat) ori Tayyab (cel bun). Ambii au murit în copilărie, iar
necredincioşii au fost nespus de fericiţi că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu mai avea moştenitori pentru a-i duce mai departe nobila misiune. Al treilea fiu, Ibrahim, a fost născut de soţia sa, Maria Qabtiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!). De asemenea, a murit în copilărie. Când l-a văzut pe Ibrahim murind, l-a ridicat uşor şi a recunoscut că era neputincios şi nu putea face nimic înaintea voinţei lui Allah Preaînaltul.

„Ştim că moartea este inevitabilă şi este un adevăr al vieţii. Ştim, de asemenea, că cei rămaşi în urmă îi vor ajunge pe cei plecaţi mai înainte; dacă nu ar fi aşa, ne-am întrista şi mult mai mult pentru Ibrahim. Sufletul îl jeleşte şi ochiul varsă lacrimi, dar nu este potrivit să spunem cuvinte care ar putea să-i displacă Domnului nostru, Creatorului şi Susţinătorului nostru.”

În ziua în care Ibrahim a murit, a fost o eclipsă de soare. Arabii din vremurile vechi erau superstiţioşi şi au asociat aceste fenomene ale naturii – eclipsele de lună şi de soare – cu moartea unui om important. Mulţi musulmani chiar au început să asocieze eclipsa de soare cu moartea lui Ibrahim. Dar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a îndreptat imediat spre amvon şi în timpul predicii sale, a spus: „Eclipsele de lună şi de soare sunt semnele lui Allah. Ele nu au loc niciodată datorită morţii vreunei fiinţe umane. Când le vezi pe oricare dintre acestea, oferă salat.”

Duşmanii lui au început să-l numească Abtar, cel care nu are descendenţi, cel a cărui neam a fost oprit. Dar Allah Preaînaltul a avut mai multe binecuvântări pregătite pentru el. Apoi i-a revelat frumoasele versete ale Surei Al-Kawthar, a opta sură a Nobilului Coran:

 

„Noi ţi-am dat ţie [Al-Kawthar] prisosinţă. Deci împlineşte Rugăciunea pentru Domnul tău şi jertfeşte. Cel ce te urăşte va fi fără copii!” (Coran 108: 1-3).

 

Când necredincioşii au văzut că Islamul atrăgea din ce în ce mai multe persoane în ciuda tuturor tacticilor lor, ei s-au întrunit pentru a stabili ce paşi ar trebui urmaţi pentru a opri răspândirea acestei noi religii. Au hotărât să declare un boicot total, deschis, politic şi economic, împotriva tribului Banu Haşim. Acesta a avut loc în cel de-al şaptelea an după ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a declarat Trimis al lui Allah. De asemenea, anul este cunoscut în istoria Islamului ca Şi’ab Abi Talib.

A fost foarte cumplit, deoarece copiii nevinovaţi s-au confruntat cu lipsa hranei, iar adulţii au supravieţuit mâncând frunzele copacilor. Totuşi, grupul adepţilor lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu au întors spatele religiei lor adevărate şi au ieşit din acest calvar mai puternici şi mai curaţi decât înainte.

Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!), care fusese crescută în lux în casa înstărită a tatălui ei, se confrunta acum cu greutăţile economice cu răbdare şi curaj, calităţi necesare celor ce trebuie să reziste unui asediu.

În legătură cu o postare