Alina Alak
Nedisocierea sistematică între religia islamică şi oamenii cantonaţi în tradiţii, adesea preislamice, în diferite practici culturale, stă la baza prejudecăţii prin care se afirmă că femeia musulmană este oprimată şi inferiorizată din cauza Islamului. În cele ce urmează, voi prezenta foarte succint statutul femeii în Islam din perspectiva aspectelor spirituale, sociale, juridice şi politice, intenţia mea fiind aceea de a demonstra că femeia musulmană, în măsura în care a ajuns să fie inferiorizată în anumite etape ale istoriei, a fost inferiorizată din cauza abandonării şi nerespectării prescripţiilor coranice şi nu în virtutea religiei islamice în sine. Avem tendinta de a judeca conform propriei istorii a ideilor şi ideologiilor şi de a presupune că celelalte culturi calchiază modelul occidental; întrucât în Occident femeia şi-a redobândit drepturile şi libertăţile esenţiale de pe poziţii laice, în urma procesului de secularizare şi a clivajului creat între laic şi religios, suntem cuprinşi de un avânt şi o generozitate naivă gândindu-ne că putem emancipa femeia musulmană pe baza unei reţete unice, infailibile, occidentale. Dar premisele sunt diferite, prin urmare şi procesul de remaniere este diferit; femeia musulmană nu are nevoie de construcţii filosofice alambicate, de norme construite tot de oameni, pentru a-i fi reglementate drepturile şi a fi valorizată plenar, în consonanţă cu recunoaşterea apartenenţei la umanitate. Toate acestea − şi chiar şi mai mult – i-au fost confirmate prin decret divin absolut în urmă cu mai bine de 1400 de ani în Coran. Este nevoie doar de reîntoarcerea la Islamul originar.
Metafizic: femeia şi bărbatul prezintă aceeaşi constituţie metafizică – ambii sunt „recipienţii” suflului divin, „duhului” lui Allah şi împărtăşesc aceeaşi natură spirituală divină (nafsin waahidah):
Şi [adu-ţi aminte] când a zis Domnul tău îngerilor: «Eu am să fac un om din lut tare, provenit dintr-un nămol moale, Iar când îl voi face şi voi sufla în el din duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându-vă!» (Al-Hijr 15:28-29).
Coranul nu permite nicio ambiguitate: nu există diferenţă de valoare în crearea bărbatului şi femeii, amândoi au fost înzestraţi cu acelaşi spirit. Filosofic, se cunoaşte foarte bine că rădăcinile tuturor inegalităţilor bărbat-femeie se află în religie, mai precis – în modul în care este concepută natura spirituală a omului şi măsura mai „palidă” sau mai evidentă în care femeia „participă” la calităţile superioare ale umanităţii.
Ontologic: Toate fiinţele umane au fost create, la origine, prin Adam şi Eva, din lut; subzistăm cu toţii în virtutea aceleiaşi materii şi continuăm să fim aduşi la viaţă în acelaşi mod, printr-o mamă şi un tată – deci nu există niciun fundament ontologic relevant pentru ca o fiinţă umană să îşi reclame superioritatea asupra altei fiinţe umane:
Noi l-am făcut pe om din lut tare, provenit dintr-un nămol moale. (Al-Hijr 15:26).
În Coran se afirmă clar: toţi oamenii aparţin unei singure familii, familia lui Adam şi Eva:
O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! (An-Nisaa’ 3:1).
Noi toţi suntem „copiii lui Adam” (sintagmă folosită foarte des în Coran); întregii umanităţi îi revine constitutiv aceeaşi demnitate şi onoare din perspectivă divină.
Unicul criteriu de decelare a superiorităţii unei persoane îl constituie evlavia (taqwa):
O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi în faţa lui Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor şi Bineştiutor.(Al-Hujurat 49:13).
Toate barierele şi discriminările artificiale construite între şi de către oameni sunt demistificate. Allah nu afirmă că bărbaţii sau femeile sunt investiţi aprioric cu mai multă valoare şi respect. Şi chiar şi raportat la acest aspect, evlavia, nimeni nu se poate lăuda sau invoca „tratament preferenţial” în această existenţă mundană, întrucât doar singur Allah cunoaşte cu adevărat autenticitatea credinţei (iman) fiecăruia.
Soteriologic: putem decela parte din esenţa şi finalitatea vieţii umane pe pământ, a existenţei noastre tranzitorii care are la bază nu păcatul originar, ci responsabilitatea nobilă de a fi khalifa („reprezentant”, „succesor”), fiinţă împuternicită prin decret divin cu autoritatea de a guverna în consonanţă cu legile divine:
Allah este Cel care v-a făcut pe voi urmaşi pe pământ.(Fatir 35:39).
Întregii umanităţi i s-a conferit statutul de khalifa; prin aceleaşi păcate (abandonarea credinţei, crimele, oprimarea semenilor, etc…), comise de bărbat sau femeie, oamenii, deviind de la scopul pentru care au fost creaţi, riscă să nu mai cadă sub incidenţa legitimităţii statutului de khalifa. Prin această „împuternicire” divină, care investeşte în mod echitabil cu o anumită autoritate atât bărbatul, cât şi femeia, avem o primă dovadă a egalităţii fundamentale dintre sexe.
Demersul soteriologic, de reîntoarcere la divinitate, se va desfăşura în aceeaşi manieră, conform aceloraşi reguli şi prescripţii divine, atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie:
Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul» (Aal ’Imran 3:195);
Aceia dintre bărbaţi sau muieri care plinesc fapte bune – şi sunt credincioşi – aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct. (An-Nisaa’ 4:124);
Într-o zi îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase alergând cu lumina în faţa lor şi în dreapta lor. [Şi li se va zice lor]: «Iată astăzi vestea voastră cea bună: Grădini pe sub care curg pâraie şi în care veţi sălăşlui voi veşnic! Aceasta este izbânda cea mare!» (Al-Hadid 57:12).
În concluzie, prin versetele coranice Allah se adresează întregii umanităţi, fără a face nicio distincţie în funcţie de sex, rasă, naţionalitate sau religie. O specificare strict lingvistică: cuvintele „femeie” şi „bărbat” sunt menţionate în mod egal, de 24 de ori pentru fiecare sex, pe tot cuprinsul Coranului. Bărbaţii şi femeile au aceeaşi origine, aceeaşi natură şi aceeaşi finalitate spirituală în această existenţă. Amândoi sunt vulnerabili în faţa aceloraşi tentaţii, lor le revin aceleaşi responsabilităţi şi datorii morale şi religioase, iar recompensele şi măsurile punitive sunt distribuite în baza aceluiaşi criteriu, indiferent de sex:
Musulmanilor şi musulmanelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare. (Al-Ahzab 33:35).
Egalitatea spirituală dintre sexe se transformă în echitate, în contextul practic al exercitării disciplinei spirituale islamice şi a rolurilor conjunctural distincte ale celor doi reprezentanţi ai umanităţii, întrucât islamul ţine cont de corporalitatea femeii, fără a pretinde o des-trupare forţată, factice. (De exemplu, la menstruaţie, femeia nu este obligată să-şi facă rugăciunile sau să ţină post, nu în virtutea „maleficităţii” stării pe care o suportă, ci doar ca o concesie, o alinare a disconfortului fizic implicat.) Am putea defini perspectiva islamică asupra statutului femeii drept o postulare a egalităţii în contextul recunoaşterii diferenţelor; este vorba despre aceeaşi valoare exprimată în mod diferit.