după Ibn Qayyim
Sahaba si Tab’iin despre Recunostinta – partea a doua
Bakr ibn Abdullah al-Muzani spunea: „”Cand un om trece printr-o nenorocire, el se roaga lui Allah si Allah il izbaveste de greutate. Apoi Shaytan vine la acel om si ii sopteste „Nu a fost chiar atat de rau cum ai crezut sa fie.” Astfel, recunostinta omului va fi slabita.
Zazan spunea: „Dreptul Lui Allah asupra omului care se bucura de binecuvantarile Sale este ca acest om sa nu foloseasca binecuvatarile Sale pentru a face actiuni rele.” Si un invatat spunea: „Binecuvantarea lui Allah asupra noastra, in a tine departe de noi bogatiile acestei lumi, este mai mare decat binecuvantarea a ceea ce el ne-a daruit, pentru ca Lui Allah nu I-a placut ca Profetul Sau sa aiba bogatiile acestei lumi. Astfel incat eu prefer sa traiesc in felul in care Allah l-a preferat pentru Profetul Sau, decat sa traiesc o viata pe care El nu a placut-o pentru acesta.”
Ibn Abi’d-Dunyâ spunea: „Mi s-a relatat ca unii invatati spun: `Savantul ar trebui sa-L slaveasca pe Allah pentru a-l fi deposedat de bogatiile acestei vieti, in acelasi fel in care ar trebui sa-L slaveasca pentru ceea ce El i-a daruit`. Cum poti compara binecuvantarile si bogatiile pentru care vei fi tras la raspundere, cu deposedarea de bogatii, care este o scutire in a fi testat, si care mentine mintea libera pentru adorarea si pomenirea lui Allah? Astfel incat el ar trebui sa-I multumeasca lui Allah, pentru toate acestea.”
Si se mai spunea: „Recunostinta este renuntarea la actiuni rele.” Ibn al Mubarak spunea: „Sufyan spunea:`Nu intelege corect religia, acela care nu considera rastristea ca pe o binecuvantare, si tihna ca pe o nenorocire.`”
sursa: rasarit.com